Finante-Banci

SUA acuza JPMorgan si RBS ca au pacalit cooperative de credit cu obligatiuni garantate prin ipoteci

22 Jun, 10:20 • Redactia DailyBusiness
Autoritatile de reglementare din SUA au acuzat JPMorgan si Royal Bank of Scotland (RBS) ca au pacalit cinci mari cooperative de credit sa cumpere obligatiuni garantate prin ipoteci in valoare de peste trei miliarde dolari, acestea fiind "destinate sa evolueze slab".
SUA acuza JPMorgan si RBS ca au pacalit cooperative de credit cu obligatiuni garantate prin ipoteci

Cele doua procese deschise la un tribunal din orasul Kansas de catre Administratia Nationala pentru Credit sunt cele mai agresive initiative ale autoritatilor americane de reglementare pentru a recupera pierderi de la firmele de pe Wall Street acuzate de nereguli inaintea si in timpul crizei financiare.

Multe din cele 7.000 de cooperative de credit din SUA, cu un rol important in creditarea la nivelul comunitatii, au avut de suferit in timpul crizei. Peste 40 de astfel de institutii de credit au intrat in faliment de inceputul lui 2009, iar altele au fost fortate sa suporte pierderi, informeaza Mediafax.

Prabusirea celor cinci mari cooperative de credit „a condus la cea mai mare criza din istoria sectorului cooperativelor de credit”, a afirmat presedintele Administratiei Nationale pentru Credit, Debbie Matz.
JPMorgan si RBS au refuzat sa comenteze.

Dupa falimentul cooperativelor, Administratia Nationala pentru Credit a ramas cu obligatiuni a caror valoare reala este acum de numai o fractiune din cea originala de 50 de miliarde de dolari. O parte a acestor pierderi sunt abosrbite de alte cooperative de credit prin contributii mai mari la fondul de asigurare al organizatiei.

Oficialii autoritatii federale anticipeaza ca vor deschide alte procese impotriva a pana la opt banci si firme de brokeraj care au vandut obligatiuni si instrumente financiare celor cinci cooperative de credit.

Organizatia a trimis 986 de citatii companiilor implicate in mecanismul obligatiunilor garantate prin ipoteci, iar despagubirile de peste 800 de milioane de dolari vizate de la JPMorgan si RBS vor fi incluse in fondul de urgenta si asigurare al autoritatii.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe fondul revenirii exporturilor din Golful Persic
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe ...
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă exemplarele pentru colecționari
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă ...
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă să fie concediați
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă ...
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, pe agenda liderilor europeni
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, ...
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile de Black Friday și produse alimentare cu mucegai
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile ...
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi reforma, apoi tarife mai mari”
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi ...
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe la costuri
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe ...
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul UE pentru 2028-2035
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul ...
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar