Finante-Banci

SUA: Taieri bugetare de 85 miliarde de dolari

01 Mar, 12:07 • Redactia DailyBusiness
Taieri bugetare in valoare de 85 de miliarde de dolari vor intra vineri in vigoare in SUA, afectand cheltuielile pentru aparare si alte programe, dupa ce republicanii si democratii nu au reusit sa prezinte un plan alternativ pentru reducerea datoriei publice.
SUA: Taieri bugetare de 85 miliarde de dolari

Reducerile automate vor taia 5% din
bugetele agentiilor federale si 8% din bugetul Pentagonului pana in
luna octombrie, insa nu vor afecta o serie de programe importante
precum salariile militarilor, pensiile si programele de sanatate
pentru persoanele cele mai sarace, transmite AP, citat de Agerpres.

Aceste taieri bugetare automate au fost concepute in luna
august 2011, in urma unei intelegeri intre Casa Alba si Congres. La
acea data, democratii si republicanii nu au cazut de acord asupra
celei mai bune modalitati pentru reducerea deficitului – scaderea
cheltuielilor (versiunea republicanilor) sau majorarea impozitelor
(versiunea democratilor). Incapabile sa ajunga la un acord, cele doua
parti au pus la punct acest mecanism al taierilor automate de
cheltuieli bugetare.

Daca aceste taieri vor ramane in vigoare
pana in luna septembrie administratia americane se asteapta la
intarzieri semnificative in traficul aerian ca urmare a concedierilor
in randul personalului de securitate al aeroporturilor si a
controlorilor de trafic aerian.De asemenea, o parte din programele de
aparare vor fi oprite, iar reducerile vor provoca unde de soc in
randul industriei de aparare. Inspectiile sanitar veterinare se vor
reduce, cercetarea medicala va fi incetinita iar mai multe mii de
profesori vor fi concediati.