- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

TVA redus la alimente: Ieftiniri reale sau artificiu profitabil pentru producatori?

08 Jul, 00:01 • razvan.codorean
Dezbaterile la nivel international cu privire la preturile alimentelor readuc in actualitate solicitarea patronatelor din industria alimentara de reducere a TVA-ului la alimentele de baza la 5%. Cine ar avea de castigat dupa o astfel de masura?
TVA redus la alimente: Ieftiniri reale sau artificiu profitabil pentru producatori?

In timp ce producatorii cred ca masura ar duce la reducerea preturilor la alimente cu pana la 20% si eliminarea pietei negre, guvernantii si unii analisti cred ca masura ar reprezenta doar un artificiu profitabil pentru producatori.

Pretul alimentelor a ajuns o problema atat de serioasa incat a devenit subiect pe ordinea de zi a summitului G8, a celor mai industrializate state ale lumii, ce are loc in aceste zile in Japonia.

Este o problema atat de importanta incat Comisia Europeana a anuntat un pachet special de masuri menit a tine preturile in frau, dupa o crestere intre 20-30% a preturilor la alimente in ultimul an. O problema care determina Franta sa aloce subventii suplimentare agricultorilor, iar Italia lui Berlusconi sa introduca o lege, poreclita „Robin Hood” al carei scop este de a tine in frau marjele de crestere a preturilor si profiturilor in industria petroliera dar si in cele conexe, printre care si retailul.

In Romania, chestiunea cresterii galopante a preturilor la alimente a fost analizata in cadrul intalnirii de saptamana trecuta dintre presedintele Basescu si liderii partidelor parlamentare. Rezultatul? Niciunul concret, cel putin pana acum, partidele marginindu-se in a lansa atacuri politice la adresa guvernului, iar Executivul in a replica, anuntandu-si preocuparea pentru aceasta problema „dincolo de interesele electorale”.

Solutiile insa intarzie sa apara, asta in timp ce in supermarketuri preturile alimentelor au crescut cu pana la 30% pe unele produse, fata de anul trecut, conform Romalimenta, iar o noua scumpire se anunta in septembrie, odata cu impactul majorarii preturilor la gaze si energie.

Reducerea TVA la alimente, solutia cea mai eficienta?

Dupa ce au semnat, in premiera, un acord cu retailerii ce vizeaza eliminarea taxelor abuzive aplicate de supermarketuri, fapt care pe termen mediu ar urma sa aduca o scadere a preturilor cu pana la 20%, producatorii din industria alimentara, reuniti sub stindardul Romalimenta readuc in atentie propunerea de reducere a TVA-ului la alimentele de baza de la 19% la 5%. O masura care, spune presedintele patronatului din industrie, directorul de la Angst, Sorin Minea, va duce in final la o scadere a preturilor la alimente cu pana la 20%. Promisiuni sau realitate?

[quote=Sorin Minea, presedinte Romalimenta]Reducerea TVA la alimente va duce la o scadere a preturilor cu cel putin acelasi procent. In plus, va duce la eliminarea pietei negre, pe care o estimam la 40% din totalul vanzarilor alimentare din Romania[/quote].
„Evaziunea fiscala cea mai mare este, in prezent, in sectorul panificatiei, carnii si lactatelor, acolo unde si cererea este cea mai mare”, spune presedintele Romalimenta.

„Dupa estimarile noastre, sunt mii de firme in domeniul alimentatiei care activeaza ilegal, fara sa plateasca taxe, fara sa respecte legile si normele de igiena in domeniu. Daca se reduce TVA, aceste firme vor trebui sa intre in legalitate, pentru ca aceasta masura va fi insotita, conform propunerilor noastre, de o necesara actiune de control in industrie. Atunci, multe dintre firmele care acum activeaza la negru vor trebui sa inchida, pentru ca nu vor avea cum sa obtina avizele necesare”, a declarat, anterior, pentru DailyBusiness.ro, Aurel Popescu, presedintele Rompan.

Declaratiile super-optimiste ale producatorilor sunt desfiintate de guvernanti, care considera ca reducerea TVA nu va avea nici un efect asupra preturilor alimentelor, ci va umple buzunarele si asa pline ale jucatorilor din retail.

„Orice reducere de TVA nu va duce la o scadere a preturilor la alimente”, a declarat recent ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, la o conferinta pe tema calendarului de listare la Bursa a Fondului Proprietatea.

„Dupa 2010, vom putea asocia o scadere a TVA cu o scadere a preturilor, deoarece Romania trebuie sa intre pe fagasul inflationist din zona euro, de sub 3%”, a explicat ministrul.

Vosganian a spus, pe de alta parte, ca o reducere a TVA la alimente va genera o scadere a veniturilor bugetare, fapt nedorit in actuala conjunctura economica, in care bugetul se afla deja pe deficit, dupa primul semestru.

Efectele cotei unice, cel mai bun exemplu

Sorin Minea, presedintele Romalimenta, aduce insa un contra-argument la verdictul dat de ministrul economiei. Minea da exemplu taxa unica, considerata, la inceputul aplicarii ei ca o masura cu grave consecinte asupra bugetului si care, in timp, s-a dovedit aducatoare de profit.

„TVA nu este aferent productiei, procesarii, nu este aferent industriei, este aferent vanzarii, deci se adauga catre consumatorul final pe veriga finala, in magazine”, explica Minea.

„Productia nu are un amestec direct. Deci o reducere a TVA va duce, in prima faza, la o scadere nesemnificativa a incasarilor la bugetul de stat, cu perspectiva ca pe termen mediu si lung sa creasca incasarile. Aceeasi teorie a fost invocata si in cazul taxei unice, de 16%, cand incasarile au crescut”, a declarat Minea.

Estimarile optimiste ale lui Minea sunt contrazise de specialisti.

„Preturile nici nu vor scadea si nici nu vor putea fi oprite din crestere”, considera Andreea Vass, cercetator la Institutul de Economie Nationala al Academiei Romane.

[quote=Andreea Vass, cercetator la Institutul de Economie Nationala al Academiei Romane]Reducerea selectiva a TVA la produsele alimentare se va traduce repede intr-un sistem coruptibil de incadrare si rambursare a TVA, in marje superioare ale profiturilor furnizorilor si ale supermarketurilor[/quote]
„Consumatorul nu va resimti efectele pozitive, iar producatorii locali sau agricultorii nici atat. Lipsa transparentei pietei de produse agro-alimentare favorizeaza practicile neloiale, inca nesanctionate. Cele mai bune conduite in materie sunt redactate doar pe hartie. Preturile la agricultori si fermieri sunt in continuare de 3-8 ori mai mici decat la
consumatorul final”, mai spune specialistul.

Conform celor mai recente date comunicate de Institutul National de Statistica, marfurile alimentare s-au scumpit in luna mai cu 11,7% fata de mai 2007 si cu 0,53% fata de luna aprilie, iar serviciile au avansat cu 8,41% fata de mai 2007 si cu 0,45% fata de aprilie. In timp ce preturile alimentelor si serviciilor au contribuit cel mai mult la inflatia anuala, marfurile nealimentare s-au scumpit cu 5,66% fata de mai 2007 si cu 0,47% fata de aprilie.

Parvan: Este necesar un control ferm al formarii preturilor

Oamenii de afaceri considera ca masura reducerii TVA la alimente la 5% ar putea fi eficienta doar in conditiile in care statul ar avea un mecanism eficient de control al formarii preturilor.

[quote=Cristian Parvan, secretar general AOAR]Degeaba guvernul hotareste reducerea TVA daca nimeni nu ii controleaza pe producatori[/quote]
„Masura ar fi inutila fara o institutie care sa controleze eficient modul in care evolueaza preturile. Atunci cand ii prinzi ca umfla preturile cu toate ca le-ai redus TVA-ul, trebuie sanctionati”, a declarat, pentru DailyBusiness.ro, Cristian Parvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri.

„Noi suntem de acord cu reducerea TVA, dar cred ca, pentru a fi eficienta, ar trebui extinsa la intregul sector alimentar”, spune Parvan. „Cum sa reduci TVA-ul la painea de baza, in conditiile in care ai zeci de sortimente de panificatie?”, se intreaba Parvan.

Sorin Minea, presedintele Angst, unul dintre jucatorii importanti din industria alimentara, spune ca reducerea TVA va opera in mod direct asupra preturilor si va influenta in mod pozitiv vanzarile, deci, implicit si incasarile la buget din TVA.

„O scadere a TVA nu va duce la cresterea preturilor in productie cu tendinta de imbogatire a patronilor. Noi patronii astia verosi vrem sa vindem, nu sa mancam noi. O crestere de preturi ar fi o chestie de paranoia”.

„In conditiile in care in toata Europa, preturile au ajuns la o limita insuportabila, iar valoarea vanzarilor scade tocmai ca urmare a acestor cresteri de pret, ar insemna ca noi sa avem o piata alternativa careia sa ii vindem aceste produse tot mai scumpe, or aceasta piata nu exista”, spune Minea.

Preturile la alimente genereaza ingrijorare in intreaga lume

Preturile la alimente genereaza ingrijorare pe plan international. Dupa ce Comisia Europeana a anuntat deblocarea unui ajutor financiar suplimentar de 1,5 miliarde de euro pentru a sustine tarile cele mai afectate de cresterea preturilor, problema se afla in aceste zile si in atentia summitului G8.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat ca tarile G8 vor forma un grup de lucru pentru lupta impotriva crizei alimentare mondiale, iar acesta va examina mai ales posibilitatea de ridicare a anumitor restrictii pentru exporturi, care impiedica tarile care au cele mai mari probleme sa aiba acces la excedentele alimentare ale tarilor dezvoltate.

Aceste masuri, bazate pe un concept al guvernului german, prevad „rezolvarea pe termen scurt a crizei alimentare si o strategie pe termen lung pentru cresterea productiei agricole mondiale”, a adaugat Merkel.

Analistul economic Ilie Serbanescu spune ca, spre deosebire de celalalte tari europene, Romania are de unde sa reduca preturile alimentelor, iar o scadere a TVA pana la nivelul practicat de celelalte tari ar putea fi o solutie.

„In actualul context international, dar si in cel intern, determinat de apropierea alegerilor generale, o astfel de masura, de reducere a TVA ar avea mari sanse sa fie promovata. Cred insa ca trebuie ca o astfel de initiativa sa fie dublata de un mecanism clar si eficient de control in domeniu, iar aici este de fapt marea problema. Consiliul Concurentei si-a aratat in repetate randuri incapacitatea de a cerceta si sanctiona derapajele din economia romaneasca”, a declarat, pentru DailyBusiness.ro, analistul economic.

Conform unui raport al Eurostat, institutul european de statistica, spre deosebire de Romania, in alte tari europene, TVA-ul la alimente este mult mai mic. Daca noi platim 19%, britanicii, irlandezi si maltezii nu platesc cota TVA. Spaniolii si italienii dau doar 4%, cehii 5%, polonezii platesc 7%, la fel ca si germanii, in timp ce austriecii platesc 10%. Ungurii si slovacii au o cota de TVA la alimente de 15%, respectiv 19%. Recordul il detine Danemarca, acolo unde taxa pe valoarea adaugata la alimente este de 25%.