Finante-Banci

UGIR si CNS Cartel Alfa, actionari ai companiei de pensii obligatorii AG2R

06 Nov, 17:21 • Redactia DailyBusiness
UGIR urmeaza sa devina actionar in cadrul administratorului de pensii private AG2R Fond de Pensii, cu o participatie de aproximativ 3%, alaturi de CNS Cartel Alfa, care detine in prezent 3% din capitalul social al companiei.
UGIR si CNS Cartel Alfa, actionari ai companiei de pensii obligatorii AG2R

Administratorul de fond de pensii private obligatorii (pilonul II) AG2R Fond de Pensii va face prima raportate a numarului de participanti catre arbitrul pensiilor pe 15 noiembrie, data la care ar putea declara peste 11.000 de aderenti, a declarat Petru Dandea, vicepresedintele Cartel Alfa, citat de NewsIn.

„AG2R Fond de Pensii inregistrase zilele trecute peste 11.000 de participanti de la agentii din teren, insa actele nu erau sosite la sediul companiei, ci numai raportate prin telefon”, a precizat Dandea.

AG2R Fond de Pensii este rezultatul unui parteneriat intre Asociatia Franceza de Mutualitate AG2R, Confederatia Nationala Sindicala Cartel Alfa si Uniunea Nationala a Industriasilor din Romania (UGIR 1903).

AG2R a fost creata in Franta, in 1951, de catre angajatori si salariati, pentru a oferi pensii complementare obligatorii. Compania are in prezent aproape 5.000 de salariati, 5 milioane de participanti, plateste 2,7 milioane de pensii lunar si administreaza active de 12 miliarde euro pentru salariatii francezi. AG2R are parteneriate in Rusia, Bulgaria, Maroc, Algeria, Grecia si Vietnam, iar in curand in Serbia si China.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul experților: „Mașinile ne vor controla pe noi”
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul ...
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe fondul revenirii exporturilor din Golful Persic
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe ...
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă exemplarele pentru colecționari
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă ...
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă să fie concediați
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă ...
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, pe agenda liderilor europeni
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, ...
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile de Black Friday și produse alimentare cu mucegai
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile ...
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi reforma, apoi tarife mai mari”
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi ...
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe la costuri
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe ...
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul UE pentru 2028-2035
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul ...