Finante-Banci

Un nou tratat bugetar european a fost adoptat de 25 de state UE

31 Jan, 09:05 • Redactia DailyBusiness
Statele Uniunii Europene, cu exceptia Marii Britanii si a Republicii Cehe, au adoptat luni seara un nou tratat de consolidare a disciplinei bugetare cu introducerea planificata a unor "reguli de aur" privind echilibrul bugetar, a anuntat presedintele UE, relateaza AFP.
Un nou tratat bugetar european a fost adoptat de 25 de state UE

„Douazeci si cinci de tari vor semna tratatul bugetar”, a declarat Herman Van Rompuy pe contul sau de Twitter.

Acest pact raspunde cerintei cancelarului german Angela Merkel care l-a propus ca o conditie pentru solidaritatea financiara a Germaniei cu statele in dificultate din zona euro.

Acordul de principiu din cadul summitului liderilor europeni la Bruxelles a fost posibil datorita unui compromis la care au ajuns Polonia si Franta cu privire la subiectul formatului summitelor zonei euro.

Aceasta problema simbolica, dar foarte sensibila din punct de vedere politic, a constituit un subiect de dispute de cateva saptamani. Varsovia, sustinuta de cateva tari din Europa de Est, insista ca statele care nu utilizeaza inca moneda comuna sa poata participa in continuare la summiturile zonei euro. Parisul refuza ca aceasta prezenta sa devina sistematica. A fost gasita o formula de compromis intre cele doua variante.

[b]Tratatul bugetar trebuie semnat oficial la inceputul lunii martie[/b] si se va aplica de indata de 12 state l-au ratificat. Dupa Marea Britanie, Cehia a devenit luni seara al doilea stat UE care refuza sa adere.

Statul a invocat „motive constitutionale” si dificultati de a-l ratifica, conform presedintelui francez Nicolas Sarkozy care s-a aratat surprins de aceasta schimbare de atitudine a Cehiei ce in decembrie a sustinut proiectul, informeaza Mediafax.

Pactul prevede ca [b]statele semnatare sa mentina bugete echilibrate si un deficit structural care sa nu depaseasca 0,5% din PIB[/b]. Fiecare stat va trebui sa instituie un mecanism de corectie care se va declansa automat in caz de deparaj in raport cu acest obiectiv.

In caz de depasire a limitei de 3% din PIB a deficitelor publice anuale, statele vor fi expuse unor sanctiuni cvasi-automate.

Tratatul trebuie inclus daca este posibil in constitutiile statelor. Confruntata cu dificultati, Germania a trebuit sa accepte ca anumite tari sa adopte acordul ca un simplu text de lege.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă să fie concediați
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă ...
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, pe agenda liderilor europeni
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, ...
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile de Black Friday și produse alimentare cu mucegai
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile ...
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi reforma, apoi tarife mai mari”
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi ...
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe la costuri
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe ...
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul UE pentru 2028-2035
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul ...
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Nvidia: Jensen Huang demisionează, iar Colette Kress este numită director general interimar
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Cinci persoane au fost împușcate la Washington, una dintre ele într-o sală de fitness
Emisarii SUA îi cer lui Putin să accepte participarea Europei la negocierile privind Ucraina
Emisarii SUA îi cer lui Putin să accepte participarea Europei la negocierile privind Ucraina
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% pentru al doilea an consecutiv. Ce se întâmplă cu inflația și creditele românilor
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% pentru al doilea an consecutiv. Ce se întâmplă cu inflația și ...