Unele bauturi alcoolice fermentate ar putea fi interzise din 2011

02 Dec, 14:03 • Redactia DailyBusiness
Utilizarea zaharurilor, a amidonului sau a altor produse similare la producerea bauturilor alcoolice fermentate, altele decat berea si vinul, pentru cresterea potentialului alcoolic, va fi interzisa, potrivit unui proiect de ordin al ministerelor Agriculturii si Sanatatii.
Unele bauturi alcoolice fermentate ar putea fi interzise din 2011

„Bauturile alcoolice fermentate, altele decat berea si vinul, destinate consumului uman ca atare, sunt produse alcoolice fermentate nedistilate, cu o concentratie alcoolica dobandita intre 1,2 % volum si 15% volum alcool, obtinuta in exclusivitate prin fermentarea unor produse agricole”, se arata in proiectul de ordin aflat in dezbatere publica, citat de Mediafax.

Potrivit proiectului de act normativ, produsele agricole admise pentru a fi utilizate, ca atare sau in amestec la producerea bauturilor alcoolice fermentate, sunt fructele si/sau parti de fructe, cu exceptia strugurilor si produsele apicole.

„Producatorii de astfel de bauturi vor sa le fabrice in continuare din amidon, zaharoza sau glucoza, dar nu suntem de acord, pentru ca aceste ingrediente nu sunt sanatoase pentru consumul uman. Actul normativ privind reglementarile in domeniu ar putea fi publicat in Monitorul Oficial in luna ianuarie”, a declarat Adrian Radulescu, secretar de stat in Ministerul Agriculturii, in urma dezbaterii publice care a avut loc joi la minister si la care au participat reprezentanti ai producatorilor de bauturi.

Totodata, alcoolul etilic din bauturile alcoolice fermentate trebuie sa provina in totalitate prin fermentatia alcoolica a zaharurilor din compozitia naturala a produselor agricole.

La producerea bauturilor prevazute respective, pentru imbunatatirea caracteristicilor organoleptice, dupa terminarea procesului de fermentare, este permisa utilizarea urmatoarelor categorii de aditivi alimentari: conservanti, acidifianti si stabilizatori.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Ropotă (AAFBR): Creditele neperformante din România au urcat la 2,9%, iar rata în cazul firmelor mici şi foarte mici a ajuns la 7,9%
Ropotă (AAFBR): Creditele neperformante din România au urcat la 2,9%, iar rata în cazul firmelor mici ...
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul experților: „Mașinile ne vor controla pe noi”
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul ...
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe fondul revenirii exporturilor din Golful Persic
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe ...
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă exemplarele pentru colecționari
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă ...
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă să fie concediați
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă ...
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, pe agenda liderilor europeni
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, ...
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile de Black Friday și produse alimentare cu mucegai
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile ...
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi reforma, apoi tarife mai mari”
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi ...
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe la costuri
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe ...