Finante-Banci

UniCredit: Riscul destramarii zonei euro a crescut

24 May, 15:35 • Redactia DailyBusiness
Riscul destramarii zonei euro a crescut in cateva luni de la 0% la 2% insa ramane minim, chiar daca moneda este subminata de lipsa de vointa politica necesara rezolvarii crizei datoriilor, a declarat Alessandro Profumo, directorul general al UniCredit.
UniCredit: Riscul destramarii zonei euro a crescut

„Pana in urma cu cateva luni vedeam sanse de 0%, acum estimam un risc de 2%. Euro va continua sa ramana in viata. Problema principala este ritmul schimbarilor si nu un euro mai slab sau mai puternic”, a spus Profumo, care conduce cea mai mare banca din Italia, cu activitati si in Romania.

Euro ar trebui sa se stabilizeze dupa ce a coborat saptamana trecuta la minimul ultimilor patru ani in raport cu dolarul, a afirmat el. Oficialii europeni trebuie sa limiteze temerile privind extinderea crizei din Grecia si sa reduca deficitele bugetare, a adaugat seful UniCredit, potrivit Mediafax.

„In ziua de azi nu mai sunt lideri politici cu un anagajament european puternic. Ne lipsesc Mitterand sau Khol”, a spus Profumo, referindu-se la fostul presedinte francez si fostul cancelar al Germaniei.

Urmarile crizei datoriilor ameninta cresterea economica din zona euro, care genereaza cea mai mare parte a profitului UniCredit, si sa afecteze economiile vecine din Europa Centrala si de Est, care reprezinta 17% din veniturile bancii. Profitul UniCredit a crescut cu 16% in primul trimestru, la 520 de milioane de euro, sustinut de divzia de investitii si comisioane.

Grupul italian controleaza in Romania banca UniCredit Tiriac Bank si mai multe firme de servicii financiare. Institutia de credit din Romania avea la finele lunii martie o retea de 250 de sucursale.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
ANSVSA: Risipa alimentară poate fi redusă fără compromisuri privind siguranța alimentelor
ANSVSA: Risipa alimentară poate fi redusă fără compromisuri privind siguranța alimentelor
Siegfried Mureșan, atac la Sorin Grindeanu: „PSD nu trebuie să decidă viitorul țării”
Siegfried Mureșan, atac la Sorin Grindeanu: „PSD nu trebuie să decidă viitorul țării”
Audierile pentru Guvernul Mureșan continuă marți. Zece miniștri propuși intră în comisiile Parlamentului
Audierile pentru Guvernul Mureșan continuă marți. Zece miniștri propuși intră în comisiile Parlamentului
Nicușor Dan, mesaj la 70 de ani de la intrarea României în UNESCO: Acești ani nu reprezintă un simplu moment de bilanț, ci un punct de plecare
Nicușor Dan, mesaj la 70 de ani de la intrarea României în UNESCO: Acești ani nu reprezintă un simplu ...
BVB a scăzut puternic luni: BET a pierdut 2,21%, iar tranzacțiile au ajuns la 266,7 mil. lei
BVB a scăzut puternic luni: BET a pierdut 2,21%, iar tranzacțiile au ajuns la 266,7 mil. lei
Irineu Darău, aviz negativ pentru Ministerul Economiei. 46 de voturi împotrivă și 40 pentru, în comisiile parlamentare
Irineu Darău, aviz negativ pentru Ministerul Economiei. 46 de voturi împotrivă și 40 pentru, în ...
Rusia pune activele Metro AG sub administrare temporară. Compania germană nu mai are control operațional asupra subsidiarei
Rusia pune activele Metro AG sub administrare temporară. Compania germană nu mai are control operațional ...
Alexandru Muraru: PNL va sesiza CCR dacă Guvernul Mureșan este respins și Nicușor Dan refuză anticipatele
Alexandru Muraru: PNL va sesiza CCR dacă Guvernul Mureșan este respins și Nicușor Dan refuză anticipatele
Radu Miruță, aviz negativ pentru funcția de ministru al Apărării. 21 de parlamentari au votat împotrivă
Radu Miruță, aviz negativ pentru funcția de ministru al Apărării. 21 de parlamentari au votat împotrivă
Papa Leon al XIV-lea cere concesii pentru încheierea războiului din Ucraina
Papa Leon al XIV-lea cere concesii pentru încheierea războiului din Ucraina
Erste Group despre România: S&P ar putea menține ratingul suveran, însă riscul unei retrogradări rămâne semnificativ
Erste Group despre România: S&P ar putea menține ratingul suveran, însă riscul unei retrogradări ...
Trenurile „Dacia” și „Transilvania”, afectate de lucrări în Ungaria. Orarul se modifică pe 3 și 4 octombrie
Trenurile „Dacia” și „Transilvania”, afectate de lucrări în Ungaria. Orarul se modifică pe ...
Tanczos Barna, propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Agriculturii, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului
Tanczos Barna, propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Agriculturii, a primit luni aviz ...
PwC: Doar unul din patru români are o situație financiară confortabilă. Puterea de cumpărare scade, iar consumul încetinește
PwC: Doar unul din patru români are o situație financiară confortabilă. Puterea de cumpărare scade, ...
Sebastian Burduja, aviz negativ pentru funcția de ministru al Energiei. 34 de parlamentari au votat împotrivă
Sebastian Burduja, aviz negativ pentru funcția de ministru al Energiei. 34 de parlamentari au votat ...
Timișoara atrage noi investiții în industrie și servicii, iar piața imobiliară intră într-o etapă de selecție a calității
Timișoara atrage noi investiții în industrie și servicii, iar piața imobiliară intră într-o etapă ...
Universitatea din București începe luni anul universitar 2026-2027. Ceremoniile de deschidere se desfășoară până pe 2 octombrie
Universitatea din București începe luni anul universitar 2026-2027. Ceremoniile de deschidere se desfășoară ...
Procesul lui Călin Georgescu și al grupării Potra, amânat pentru 12 octombrie. Instanța cere lămuriri despre un dosar „confidențial”
Procesul lui Călin Georgescu și al grupării Potra, amânat pentru 12 octombrie. Instanța cere lămuriri ...