Internet/New Media

Brand nou de telefoane mobile în România

02 Feb, 17:12 • Redactia DailyBusiness
Quickmobile aduce pe piața locală brandul de smartphone-uri Blu, în calitate de distribuitor oficial autorizat. Modelele producătorului american pot fi achiziționate începând cu această lună, la prețuri cuprinse între 129,9 de lei și 1.919 lei.
Brand nou de telefoane mobile în România

Smartphone-urile Blu, cunoscute în rândul utilizatorilor de peste ocean, sunt disponibile într-o gamă variată de caracteristici tehnice și culori.

Vârful de gamă al brandului american, Blu Pure XR este disponibil în varianta de 64 GB memorie internă. La fel ca și în cazul celorlalte modele de smartphone-uri produse de Blu, sistemul de operare este Android. Telefonul este însoțit de o cameră principală de 16 MP, una secundară de 8 MP si bateria de 3000 mAh. În ceea ce privește hardware-ul, modelul Pure XR integrează un chipset Helio P10 și 4 GB memorie RAM.

Totodată, în oferta producăturului se numără și modelul Blu Joy, telefon ideal pentru seniori.

Terminalul este dual sim, cu un display de 2,4 inch și buton SOS în cazul situațiilor de urgență. Acesta este listat pe Quickmobile cu prețul de 129,9 de lei.

„Utilizatorii din România sunt pasionați de tehnologie și de diversitate. Blu este un brand bine cunoscut în Statele Unite, apreciat pentru fiabilitate, tehnologie și raportul calitate-preț. Cu siguranță vor fi bine primite și în rândul utilizatorilor români”, a declarat Tudor Èšiboc, General Manager Quickmobile.

Blu Products este o companie producătoare de telefoane mobile din America, fondată în 2009, cu sediul în Miami, Florida. Modelele producătorului american au fost introduse în oferta Quickmobile anul acesta. Din 2009 până în prezent, compania a vândut peste 50 de milioane de dispozitive.