Lifestyle

China isi trimite artistii, regizorii si producatorii TV la tara, la reeducare

03 Dec, 10:04 • Redactia DailyBusiness
China isi va trimite artistii, cineastii si producatorii de televiziune la tara pentru "a capata acolo un punct de vedere corect asupra artei", in urma contactului cu "masele rurale", a anuntat marti agentia oficiala China Noua.
China isi trimite artistii, regizorii si producatorii TV la tara, la reeducare

Initiativa pare sa fie iesita direct din epoca maoista, cand
fondatorul regimului, Mao Zedong, a trimis milioane de intelectuali chinezi la tara,
pentru a fi „reeducati” de catre tarani.
Ea intervine dupa ce presedintele chinez Xi Jinping a denuntat
la jumatatea lunii octombrie „vulgaritatea” anumitor productii
artistice, invitandu-i pe creatorii lor sa promoveze „valorile socialiste”,
patriotismul si „sa serveasca poporul”, generand comparatii cu Mao in
presa oficiala.

Administratia generala de State pentru Presa, Radio, Cinema si
Televiziune „va organiza expedierea personalului din cinema si televiziune
in comunitatile de baza, in sate si in situri miniere pentru a efectua anchete
de teren, pe baza unui program trimestrial”, a precizat agentia China Noua,
citand un document oficial emis de aceasta administratie chineza.

Scenaristi, regizori, prezentatori radio si de televiziune
vor fi la randul lor trimisi pentru cel putin 30 de zile „in randul
minoritatilor etnice si in zonele frontaliere, ca si in zonele care au furnizat
o contributie majora la victoria nationala a razboiului revolutionar”,
care a dus la venirea la putere a comunistilor in 1949, potrivit China Noua.
Si, „traind in mijlocul maselor”, „muncitorii
din arta si literatura” vor putea astfel „sa fie stimulati in dobandirea
unui punct de vedere corect asupra artei si sa creeze mai multe
capodopere”, potrivit documentului citat de China Noua si transmis de Mediafax.