Lifestyle

Profilul participantului la triatlon în România

28 Jul, 10:21 • Redactia DailyBusiness
Aproape 8 din 10 participanți la triatlon consideră că practicarea sportului le influențează pozitiv dezvoltarea pe plan personal și profesional, potrivit sondajului „Influența sportului în viața personală", realizat de Fundația eMag, în intervalul 22 iunie - 2 iulie, în rândul celor peste 700 de participanți la competiția „Fără Asfalt" la mare, ediția 2015.
Profilul participantului la triatlon în România

Astfel, 76% dintre respondenți consideră că, practicând cu
regularitate un sport, reușesc să se dezvolte pe plan personal și profesional,
în timp ce numai 1% spun că nu există nicio legătură între cele două.

„Din afară, cele trei probe specifice unui triatlon – înot, ciclism
și alergare – pot fi văzute doar ca o activitate sportivă intensă, care îi
solicită pe participanți fizic și psihic în timpul competiției. Însă un
triatlonist are nevoie de multă pregătire înainte, de o rutină sportivă, deci
și de disciplină. Astfel, triatloniștii devin mult mai organizați și mai
determinați să își depășească propriile limite, atât pe plan personal, în
competițiile la care participă, cât și în carieră”, spune Tudor Vlad,
inițiatorul proiectului „Fără Asfalt” și președintele Fundației eMag.

[img=6635][/img]

Din totalul respondenților, 75% declară că practică în mod
regulat un sport, iar pentru participarea la primul triatlon al sezonului,
„Fără Asfalt” la mare, care a avut loc pe 30 mai, în rezervațiile naturale
2 Mai-Vama Veche și Hagieni- Albești, 72% dintre participanți au alocat cel
puțin o lună pentru a se antrena în acest scop. 

Potrivit sondajului „Influența sportului în viața
personală”, participanții la triatlon intră în competiții în primul rând
pentru starea de bine (40%) și depășirea barierelor fizice și psihice (34%).

Profilul participantului la triatlon în România:

–        37 de ani
este media de vârstă
–        80% dintre
participanți sunt bărbați

–        69% din
totalul participanților sunt angajați

–        32%
desfășoară activități în IT

–        39% au
venituri lunare de peste 6.000 de lei
 

„Fără Asfalt” la munte așteaptă 400 de participanți. Cea de-a doua ediție a triatlonului Fără Asfalt la munte, competiție premium dedicată pasionaților de înot, ciclism și
alergare, se va desfășura anul acesta pe 15 august, în zona Cerașu-Slon,
Prahova.

Evenimentul sportiv, la care vor lua startul 400 de participanți, face
parte din seria circuitelor 140 de bătăi pe minut ale Federației Române de
Triatlon (FRTRI).
Triatlon Fără Asfalt face parte din circuitul celor șapte
evenimente Cross Triatlon (off road) ale FRTRI și este unul din cele 12 evenimente
din calendarul FRTRI (de off road și de șosea) incluse în programul 140 de
bătăi pe minut, prin intermediul căruia este promovat un stil de viață
echilibrat, cu sprijinul Fundației eMAG.

„Fără Asfalt” a fost în 2010 primul triatlon off-road
din România, iar începând cu 2011 a fost primul eveniment de triatlon al
sezonului din circuitele de triatlon Bioeel Grand Prix. In 2013, ambele
circuite de triatlon desfășurate sub egida FRTRI (de șosea și off-road) au fost
preluate în cadrul programului „140 de bătăi pe minut” implementat de
Fundația eMAG, iar „Fără Asfalt” este primul din seria celor 7 evenimente
de cross triatlon (off-road).