New Media

Emag: La finalul lui 2015, traficul pe dispozitive mobile il va depasi pe cel de pe PC

15 Dec, 13:09 • Redactia DailyBusiness
Consumul de informatii intra intr-o noua etapa in care trece de pe PC (desktop si laptop) pe dispozitivele mobile, iar aceasta tendinta se reflecta inclusiv in comertul online, prin traficul in crestere de pe smartphone-uri si tablete.
Emag: La finalul lui 2015, traficul pe dispozitive mobile il va depasi pe cel de pe  PC

Astfel, la finalul lui 2014, datele arata ca peste 30% din
vizitatorii Emag au venit de pe dispozitivele mobile, marcand o
dublare fata de anul precedent.

Lucrurile nu se vor opri aici:
„Telefonul a devenit, practic, dispozitivul cel mai apropiat de
consumator, prin intermediul caruia acesta poate comanda tot: voce,
date, foto, calendar, banca, muzica, distractie, cumparaturile
zilnice. Pana la finalul anului 2015, ne asteptam ca, pentru prima
data in istoria comertului online romanesc, traficul de pe telefon si
tableta sa-l depaseasca pe cel de pe desktop. in termeni de vanzari,
anticipam ca 30% din numarul total de comenzi va veni tot din
dispozitivele mobile in anul care urmeaza”, spune Bogdan Axinia (foto),
vicepresedinte Emag.

[img=5861][/img]

Inainte de a fi o sursa de comenzi,
dispozitivele mobile reprezinta primul pas in experienta de informare
si achizitie a clientilor. in 2014, aproximativ 25% din comenzile
primite de Emag au inclus in procesul de decizie cel putin o
interactiune cu smartphone-urile si tabletele.

Aplicatia Emag pentru Android si iOS

„Vorbim despre un nou mod in care
interactionam cu clientul, mai simplu si personalizat. Experienta de
utilizare este foarte importanta, deci punem accent pe viteza,
simplitatea si calitatea interactiunii. Clientii pot alcatui liste de
produse favorite, pot ajunge rapid si in mai multe moduri la
produsele dorite si au acces in orice moment la istoricul comenzilor
si la alte date din cont. Aplicatia va continua sa se dezvolte,
clientii vor vedea din ce in ce mai multe beneficii aduse de
aplicatia Emag”, explica Bogdan Axinia.

Emag a pus accent pe dezvoltarea zonei
de mobile, cu echipa dedicata, din 2011, cand a lansat versiunea de
mobil a paginii.

O echipa formata din product manageri, designeri,
specialisti user experience, precum si o echipa de dezvoltatori PHP,
iOS si Android au lucrat la aplicatia Emag.ro.

In primul trimestru
din 2015, aplicatia va fi lansata si pentru Emag Bulgaria si Emag
Ungaria.
 

Date relevante pentru segmentul mobile

Ponderea vizitelor de pe dispozitivele
mobile are o tendinta de crestere accelerata: daca in 2013,
aproximativ 16% din vizitele online pe Emag.ro au venit de pe
dispozitive mobile, in 2014 procentul s-a dublat si a urcat la 32%.

Peste 85% dintre utilizatorii care
comanda online de pe telefoane si tablete au varste cuprinse intre 18
si 44 de ani, iar cei mai multi, 40% dintre ei, comanda in timpul
diminetii, de la 6:00 la 12:00.  

Cele mai cautate produse de clientii
care vin de pe mobile sunt jucarii, copii&bebe (15,6%),
electrocasnicele mici (9,7%), telefoanele mobile (8,6%), carti (6,4%)
si produsele de ingrijire personala (5,7%).