New Media

Iulian Stanciu, despre amenda din Bulgaria: Vom avea castig de cauza si nu vom plati nimic

28 Nov, 17:07 • Redactia DailyBusiness
"Decizia autoritatilor bulgare de control este abuziva si injusta. Vom contesta si conform opiniei avocatilor vom avea castig de cauza fara discutie, nu vom plati nimic", spune Iulian Stanciu, director general al retailerului electro-IT Emag, care tocmai a primit o amenda usturatoare de la Consiliul Concurentei din Bulgaria.
Iulian Stanciu, despre amenda din Bulgaria: Vom avea castig de cauza si nu vom plati nimic

„Nu este o coincidenta faptul ca aceasta comunicare a fost
facuta in aceasta dimineata, pe data de  28 noiembrie, data la care noi
derulam in Bulgaria campania de Black Friday, Emag fiind singura companie care
deruleaza acest eveniment in online. Noi interpretam acest fapt ca raspuns la
ofertele si preturile bune pentru cumparatorii din Bulgaria si care a pus mare presiune
pe competitorii locali”, mai spune Stanciu.
 
 

„Spre exemplificare a interpretarii abuzive, in campania in
care am luat o amenda de 105.000 euro am vandut 6 espressoare cu o valoare
toatala de 1.000 de euro”, completeaza seful Emag.
 

Consiliul Concurentei (CPC) din Bulgaria a sanctionat
compania Dante International, proprietarul retailerului online Emag, cu o amenda
totala de 758.380 leva (387.750 euro) pentru incalcarea practicilor concurentiale
in timpul a doua campanii promotionale, relateaza Sofia Globe, potrivit
Mediafax.
 

Proprietarul Emag a primit o amenda de 551.550 leva,
echivalentul a 4% din veniturile din vanzari inregistrate in 2013, pentru
nerespectarea practicilor comerciale loiale in timpul campaniei de Black Friday.
 

De asemenea, compania a fost sanctionata cu inca 206.380
leva (1,5% din vanzarile de anul trecut) pentru campania „Tassimo 1+1
gratis”, prin care eMAG oferea consumatorilor care cumparau un expresor
automat decafea Tassimo un al doilea aparat gratuit.
 

Potrivit CPC, valoarea cadoului oferit a depasit pragul
maxim permis de legislatia bulgara, promotia putand sa „distorsioneze
mediul competitional”.