Real Estate

Cum evolueaza constructia ParkLake din Titan, centrul comercial care va concura de anul viitor cu Mega Mall

17 Jun, 15:11 • Redactia DailyBusiness
ParkLake, proiect dezvoltat in parteneriat de Sonae Sierra si Caelum Development, in cartierul Titan din Bucuresti, pe fosta baza sportiva Spartac, va fi deschis in primavara anului viitor, in urma unei investitii de 180 de milioane euro. Cum evolueaza lucrarile de constructie?
Cum evolueaza constructia ParkLake din Titan, centrul comercial care va concura de anul viitor cu Mega Mall

Lucrarile de constructie sunt in derulare, etapa de lucrari structurale fiind deja intr-o faza avansata (foto), iar deschiderea este programata pentru anul 2016. Pe parcursul diferitelor etape de dezvoltare, pe santier vor lucra intre 500 si 2.000 de lucratori. Odata cu deschiderea sa, centrul comercial va crea alte 2.000 de noi locuri de munca directe. 

Pana in prezent, ParkLake a semnat contracte si/sau a angajat peste 70% din suprafata inchiriabila (GLA), suprafata care cuprinde mai mult de 200 de magazine si 2.600 de spatii de parcare in subteran.   

Centrul comercial ParkLak este dezvoltat in sectorul 3, una dintre zonele cu cea mai mare densitate a populatiei din Bucuresti, in vecinatatea Lacului Titan si in apropiere de Parcul IOR, adresandu-si serviciile unui numar de 1,5 milioane de locuitori. Zona beneficiaza de legaturi cu toate mijloacele de transport, dar este totodata usor accesibila pe jos pentru cei care locuiesc in apropiere.  

Centrul va oferi un concept arhitectural prietenos cu mediul, precum si o combinatie aparte de activitati recreative si sportive, legate de apropierea de Parcul Titan.

ParkLake a semnat contracte cu Zara, Bershka, Massimo Dutti, Stradivarius, Pull & Bear, Zara Home si Oysho, branduri ale grupului spaniol Inditex, precum si cu H&M, Koton, Maxitoys si Maxbet. Aceste branduri, precum si altele, se vor alatura hipermarketului Carrefour.

Suprafata de 70.000 mp GLA va include peste 200 de magazine, inclusiv 23 de restaurante si un cinematograf multiplex. Magazinul H&M va fi unul dintre cele mai mari din Romania – va ocupa 2.700 mp GLA. De asemnea, mallul va gazdui toate brandurile Inditex de pe piata romaneasca, ocupand impreuna peste 6.000 mp GLA. 

ParkLake va concura cu Mega Mall, avand in vedere ca intre cele doua centre comerciale sunt doar cateva statii de autobuz.