Real Estate

Doua proiecte imobiliare din Piatra Neamt, scoase la vanzare

19 Jun, 17:31 • Redactia DailyBusiness
Proiectele imobiliare "Green Hills" și "Montana" din Piatra Neamț sunt scoase la vânzare de către lichidatorul judiciar Mușat & Asociații - RestructuringInsolvency S.P.R.L.
Doua proiecte imobiliare din Piatra Neamt, scoase la vanzare

Proiectul „Green Hills” este compus din patru
blocuri de locuințe în stadii diferite de finalizare, proiectate cu regim de
înălțime 2S+P+10 Etaje, parcare, spații de depozitare și teren aferent în
suprafața totală de 6.333 mp, iar „Montana” constă într-un teren intravilan în
suprafața totală de 16.896 mp, ambele situate în Municipiul Piatra Neamț.

Cele două proiecte imobiliare au fost lansate
în anul 2008 de catre Aura Europe, un dezvoltator imobiliar cu sediul
în Luxemburg și cu operațiuni în țări precum România, Ungaria, Israel și
Statele Unite ale Americii.

În România, Aura a dezvoltat împreună cu GTC lanțul
de centre comerciale Galleria, cu compania Plaza Centers proiectul imobiliar
Parcul cu Salcâmi din Ploiești și cu compania Giron Centrul Comercial Nasăud
Shopping Center.

Pe fondul crizei imobiliare, societatea de
proiect prin care au fost dezvoltate proiectele imobiliare din Piatra Neamț a
intrat în insolvență, procedura de insolvență fiind gestionată de catre
lichidatorul judiciar Mușat & Asociații – RestructuringInsolvency S.P.R.L.,
selectat în acest scop de către creditorii societății.

Mușat & Asociații –
RestructuringInsolvency S.P.R.L. este specializata în
gestionarea de proceduri de insolvență complexe, în domenii de activitate precum real estate, industria hotelieră, industria
energetică, industria farmaceutică, industria materialelor feroase și
neferoase, transport sau construcții.