Real Estate

Numarul tranzactiilor imobiliare a crescut usor la zece luni, la peste 290.300

16 Dec, 17:02 • Redactia DailyBusiness
Numarul tranzactiilor imobiliare incheiate in primele zece luni a fost de 290.356, in usoara crestere fata de acelasi interval din 2009, iar impozitul pe veniturile din transferul proprietatilor a urcat de la 401,7 milioane lei la 402,4 milioane de lei, potrivit datelor notarilor publici, citate de Mediafax.
Numarul tranzactiilor imobiliare a crescut usor la zece luni, la peste 290.300

Spre comparatie, in perioada ianuarie-octombrie 2009 au fost incheiate 290.131 tranzactii.

De la inceputul anului, doar in trei luni, martie, iunie si august, numarul tranzactiilor au depasit nivelul din intervalele corespunzatoare din 2009, in restul inregistrandu-se valori comparabile, potrivit datelor Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania (UNNPR).

In luna octombrie, au fost parafate 29.397 tranzactii, in scadere fata de numarul celor din aceeasi luna din 2009, de 33.107 operatiuni.

Din totalul tranzactiilor din acest an, 64.809 au fost realizate prin credit, respectiv 22,3%, in timp ce anul trecut, 21,4% din achizitii au fost realizate cu bani de la banci, notarii intocmind 62.240 acte de garantie imobiliara.

Valoarea impozitelor pe veniturile din transferul proprietatilor imobiliare a ajuns in perioada ianuarie-octombrie la 402,37 milioane de lei, in crestere fata de 401,76 milioane lei in acelasi interval din 2009.

Anul trecut, numarul tranzactiilor imobiliare a scazut cu 27,28% fata de 2008, la 352.518 operatiuni, iar valoarea impozitelor pe veniturile din transferurile de proprietati s-a redus cu 52%, la 498,7 milioane lei.
Impozitul este cuprins intre 1% si 3%, in functie de valoarea si data dobandirii proprietatii.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul experților: „Mașinile ne vor controla pe noi”
Inteligența artificială ar putea prelua controlul asupra omenirii în următorii trei ani. Avertismentul ...
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe fondul revenirii exporturilor din Golful Persic
AIE estimează că oferta mondială de petrol va depăşi cererea în ultimul trimestru din 2026, pe ...
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă exemplarele pentru colecționari
BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși. Cât costă ...
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Bugetul pentru 2027 trebuie să susţină redresarea economiei
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă să fie concediați
Rogobete anunță controale în spitalele publice. Medicii care nu respectă programul de lucru riscă ...
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, pe agenda liderilor europeni
Nicușor Dan, întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, la Dublin. Inteligența artificială, ...
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile de Black Friday și produse alimentare cu mucegai
Amenzi de peste 4,8 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor din țară. Nereguli la reducerile ...
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi reforma, apoi tarife mai mari”
Ciucu condiționează scumpirea biletelor STB de o restructurare majoră a companiei: „Mai întâi ...
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile stradale din Bruxelles
Mai multe orașe europene cer interzicerea filtrelor de țigări. Mucurile reprezintă 30% din deșeurile ...
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, dar PIB-ul rămâne în scădere la nouă luni
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri majore pentru România și NATO
Marea Neagră, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume în 2026. Peste 300 de atacuri și riscuri ...
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse ...
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse în România prin Portul Constanța și un prejudiciu de 80 de milioane de lei
Rețea de contrabandă cu produse petroliere, destructurată de DIICOT: 66.000 de tone de petrol introduse ...
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda discuțiilor
Liderii UE se reunesc la Dublin. Inteligența artificială și un mesaj comun privind Ucraina, pe agenda ...
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de securitate la Marea Neagră
Nicușor Dan, după summitul de la Dublin: România discută cu Germania colaborarea pentru un hub de ...
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Zelenski avertizează Europa că Rusia încearcă să redeseneze arhitectura de securitate europeană
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe la costuri
Nicușor Dan vrea suplimentarea trupelor americane din România și propune Washingtonului să participe ...
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul UE pentru 2028-2035
Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat la Dublin despre cooperarea în domeniul apărării și bugetul ...