Economie

ALLVIEW a debutat pe piața AeRO a Bursei de Valori Bucuresti

26 Jul, 11:37 • Redactia DailyBusiness
Visual Fan, companie românească de tehnologie fondată acum aproape 20 de ani în Brașov și care este recunoscută pentru brandul Allview, s-a listat astăzi, 26 iulie, pe piața AeRO a Bursei de Valori București. Acțiunile companiei se vor tranzacționa sub simbolul bursier ALW.
ALLVIEW a debutat pe piața AeRO a Bursei de Valori Bucuresti


Allview a atras de la investitorii din piața de capital, printr-un plasament privat desfășurat anterior listării, suma de 15,5 milioane de lei.

Fondurile vor susține finanțarea activității curente a companiei, pentru accelerarea vânzărilor și intensificării activității de promovare.

Listarea Allview vine după încheierea unui plasament privat derulat în 23 aprilie prin care compania a atras de la investitorii din piața de capital 15,5 milioane de lei.

În cadrul plasamentului au fost vândute către 161 de investitori, dintre care 32 calificați și 129 de retail, un număr de 111.100 acțiuni la un preț de 140 lei/acțiune.

Capitalizarea anticipată a companiei se ridică la 155,5 milioane de lei. Plasamentul privat și listarea au fost realizate cu sprijinul TradeVille.

Compania anunță că își propune să fie un jucător activ pe piața de capital și să folosească în continuare mecanismele pieței pentru finanțare și dezvoltare.

Allview a fost fondată la Brașov, în 2002, și produce telefoane mobile inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi. A lansat cel mai complex sistem Smart Home din România (2016), AVI – singurul asistent vocal în limba română (2017), a fost printre primele companii din Europa care a încheiat un parteneriat direct cu Google Android TVâ„¢ (2019), fiind primul brand din România care a adoptat tehnologia QLED (2020).

Allview investește constant în cercetare și dezvoltare și își propune ca, pe termen lung, să creeze un robot inteligent – asistent personal.Compania a înregistrat în 2020 un profit net de 23,3 milioane de lei, o creștere de aproape 13 ori față de 2019, an încheiat cu un profit de 1,8 milioane de lei.

Veniturile companiei în 2020 au crescut de 4 ori față de 2019, de la 93,3 milioane de lei în 2019 la 406,4 milioane de lei în 2020 pe toate linile de business. În perioada 2018 – 2020, portofoliul de clienți al companiei a crescut semnificativ pe toate canalele de vânzare.

Pe linia de business recurentă (dispozitive electronice), cel mai important segment de vânzari este reprezentat de retail, acesta având o pondere de 59% din volumul total, în timp ce al doilea segment ca importanță este cel al vânzărilor către operatori, cu 25% din total.

Allview livrează produse în peste 10 țări, cele mai importante fiind Polonia, Germania și Èšările Baltice. Compania avea 79 de angajați la finalul anului 2020.

Fondatorul Visual Fan S.A., Lucian Peticilă, deține 82,8% din companie. În acționariatul Allview se mai regăsesc Peticilă Manuela cu 4,5% din acțiuni, Cotuna Camelia-Ștefania cu 2,7%, iar restul de aproximativ 10% din acțiuni sunt deținute de persoane fizice și juridice și reprezintă free-float-ul companiei.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan și șeful diplomației române, discuții cu oficialul american Elbridge Colby despre securitatea Mării Negre și consolidarea NATO
Nicușor Dan și șeful diplomației române, discuții cu oficialul american Elbridge Colby despre securitatea ...
Alexandru Nazare: Reducerea deficitului bugetar întărește poziția României în negocierile europene. „Trebuie să folosim credibilitatea recâștigată”
Alexandru Nazare: Reducerea deficitului bugetar întărește poziția României în negocierile europene. ...
CONAF cere reducerea taxelor pe muncă înaintea majorării salariului minim din 2027: „Angajații trebuie să rămână cu mai mulți bani în buzunar”
CONAF cere reducerea taxelor pe muncă înaintea majorării salariului minim din 2027: „Angajații ...
George Simion, vizită fulger în SUA în ziua alegerilor decisive pentru Trump. Cu cine s-a întâlnit liderul AUR
George Simion, vizită fulger în SUA în ziua alegerilor decisive pentru Trump. Cu cine s-a întâlnit ...
Criză de medicamente psihiatrice în România. Patru organizații cer intervenția urgentă a autorităților
Criză de medicamente psihiatrice în România. Patru organizații cer intervenția urgentă a autorităților
Sorin Grindeanu îi cere liderei AfD să își ceară scuze românilor din Germania, după ce i-a acuzat că „jefuiesc” sistemul social
Sorin Grindeanu îi cere liderei AfD să își ceară scuze românilor din Germania, după ce i-a acuzat ...
Trump a făcut o declarație surpinzătoare privind Israelul, ceea ce poate indica o schimbare în politica externă a SUA (CNN)
Trump a făcut o declarație surpinzătoare privind Israelul, ceea ce poate indica o schimbare în politica ...
România nu știe când ar putea scăpa de vizele pentru SUA. Ce spune Administrația Prezidențială despre reluarea programului Visa Waiver
România nu știe când ar putea scăpa de vizele pentru SUA. Ce spune Administrația Prezidențială ...
Politicieni israelieni îl acuză pe Netanyahu că reprezintă un „pericol pentru Israel” și afectează relațiile cu politicienii din SUA
Politicieni israelieni îl acuză pe Netanyahu că reprezintă un „pericol pentru Israel” și afectează ...
Nuclearelectrica începe repornirea Unității 1 de la Cernavodă. Reactorul ar urma să fie reconectat la sistemul energetic pe 6 noiembrie
Nuclearelectrica începe repornirea Unității 1 de la Cernavodă. Reactorul ar urma să fie reconectat ...
Alin Tișe își anunță candidatura la președinția PNL: „Partidul se îndreaptă într-o direcție greșită. PNL nu este proprietatea nimănui”
Alin Tișe își anunță candidatura la președinția PNL: „Partidul se îndreaptă într-o direcție ...
Trump i-a felicitat pe democrați pentru victoria în alegerile de la jumătatea mandatului
Trump i-a felicitat pe democrați pentru victoria în alegerile de la jumătatea mandatului
Mugur Isărescu: Educația, cooperarea și dialogul sunt esențiale pentru pregătirea societății în fața schimbărilor viitoare
Mugur Isărescu: Educația, cooperarea și dialogul sunt esențiale pentru pregătirea societății în ...
Groenlanda aprobă acordul de securitate cu Danemarca și SUA, după luni de presiuni din partea lui Trump
Groenlanda aprobă acordul de securitate cu Danemarca și SUA, după luni de presiuni din partea lui ...
Inflația din zona euro a urcat la 4% în octombrie. Scumpirea energiei pune presiune pe BCE, care ar putea majora din nou dobânzile
Inflația din zona euro a urcat la 4% în octombrie. Scumpirea energiei pune presiune pe BCE, care ar ...
eMAG organizează pe 6 noiembrie cea de-a 16-a ediție de Black Friday, ziua cu cele mai multe reduceri din an
eMAG organizează pe 6 noiembrie cea de-a 16-a ediție de Black Friday, ziua cu cele mai multe reduceri ...
Siegfried Mureșan: România trebuie să își consolideze parteneriatul cu SUA, indiferent de schimbările politice de la Washington
Siegfried Mureșan: România trebuie să își consolideze parteneriatul cu SUA, indiferent de schimbările ...
România pregătește concesionarea a trei perimetre offshore pentru producția de energie electrică. Investiții potențiale de 3.100 MW
România pregătește concesionarea a trei perimetre offshore pentru producția de energie electrică. ...