- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Dan Nica: Posta Romana nu se va privatiza niciodata impreuna cu tezaurul pe care il detine

22 Dec, 11:24 • Redactia DailyBusiness
Compania Nationala Posta Romana (CNPR) nu se va privatiza niciodata impreuna cu tezaurul pe care il detine, a declarat, vineri, la audierile comune ale comisiilor de specialitate, Dan Nica, ministrul propus al Societatii Informationale si Comunicatiilor.
Dan Nica: Posta Romana nu se va privatiza niciodata impreuna cu tezaurul pe care il detine

„Statul nu-si ia mana de pe Posta Romana daca statul vrea
sa vanda 51% dintre actiunile societatii. S-a facut un studiu in acest sens.
Cine vine sa bage 51% trebuie sa vina si cu planuri de dezvoltare. Altfel, nu
se putea garanta ca Posta Romana ar fi putut fi performanta. Deja, intr-o saptamana
concurenta va deveni extrem de importanta. Posta Romana nu se va privatiza
niciodata la un loc cu tezaurul pe care il detine”, a explicat Nica.

La jumatatea lunii decembrie, Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale  (MCSI) preciza, intr-un comunicat de presa, ca
un procent fix de 51% propus investitorului interesat de CNPR confera claritate
procesului de privatizare si valorificare maximala a participatiei statului la
momentul tranzactiei si in perspectiva, la momentul exitului.

Potrivit sursei citate, Executivul a aprobat, in data de 14 decembrie,
proiectul de Hotarare de Guvern privind modificarea si completarea unor acte
normative in domeniul privatizarii, act normativ care stabileste si strategia
de privatizare a Companiei Nationale Posta Romana S.A., potrivit careia
investitorul va detine 51% din capitalul social al companiei, noteaza Agerpres.