- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Taxa \”Robin Hood\” a ajuns in Romania: Impozit pe profiturile \”prea mari\”?

15 Jul, 00:01 • razvan.codorean
Introducerea unui impozit pe profiturile exceptionale din energie, dar si din sistemul bancar si retail, ridica semne de intrebare privind modul in care statul roman taxeaza business-ul autohton. In timp ce oamenii de afaceri sustin proiectul si invoca experienta europeana, unii analisti caracterizeaza ideea ca fiind "stupida si inaplicabila".
Taxa \Robin Hood\ a ajuns in Romania: Impozit pe profiturile \prea mari\?

Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) a propus, luni, introducerea unor impozite pe profiturile exceptionale, in special in sectorul petrolier, in conditiile in care redeventele platite statului roman in acest sector sunt foarte reduse. Potrivit secretarului general al AOAR, Cristian Parvan, tinta principala este sectorul petrolier, dar masura ar putea fi extinsa si in sectorul bancar si retail.

[quote=Cristian Parvan, AOAR]Exemplul cel mai relevant este Petrom care, desi extrage petrol din tara si mai are si o redeventa (taxa de exploatare – n.r.) ridicola, aplica aceleasi tarife ca ceilalti jucatori din piata[/quote]
„Orice crestere de cotatii la petrol pe pietele internationale inseamna profit in crestere pentru ei (Petrom – n.r.)”, spune Cristian Parvan, secretar general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri (AOAR).

„Ei extrag petrolul cu 20 de dolari pe baril si il vand pe piata la cotatia internationala de 140 de dolari, si pentru asta nu platesc nimic in plus. Redeventa este batuta in cuie prin contract la 283 milioane lei, cat s-a platit, de pilda anul trecut, reprezentand 5,7% din productia de titei a companiei, timp de 10 ani, in conditiile in care pretul petrolului s-a triplat de atunci”, a declarat, pentru DailyBusiness.ro, Cristian Parvan.

Secretarul general al AOAR spune ca situatia este generalizata in economie si ca este absolut necesara corectarea acestor anomalii, prin mecanisme fiscale.

Presedintele AOAR, Florin Pogonaru sustine la randul sau ca „aceste companii, care obtin profituri exceptionale, sunt practic castigatori la loterie. Petrom beneficiaza de o crestere a preturilor de trei sau patru ori fata de momentul privatizarii fara a creste extractia si fara investitii substantiale”.

„Prin aceste conjuncturi, statul practic le baga in buzunar bani in plus, doar pentru ca exista. Este o discriminare reala in piata, o incalcare a regulilor elementare ale afacerilor care trebuie corijata, iar un impozit pe profiturile exceptionale ar fi o solutie”, a mai spus si Parvan.

Reprezentantii AOAR au anuntat ca vor inainta propunerea Ministerului Economiei si Finantelor care va stabili concret daca initiativa este fezabila, care ar fi nivelul impozitului, modul in care ar putea fi pus in practica, incluzand sfera de aplicabilitate, dar si momentul in care acesta ar putea fi inclus in Codul Fiscal.

Taxa „Robin Hood” a lui Berlusconi, sursa de inspiratie

Solicitarea Asociatiei Oamenilor de Afaceri vine in contextul in care mare parte din statele UE incearca sa faca acelasi lucru. Premierul italian Silvio Berlusconi a fost printre primii care au initiat o asemenea dezbatere, anuntand o legislatie speciala in acest sens.

Botezata de presa „Robin Hood”, taxa lui Berlusconi vizeaza impozitarea suplimentara a profiturilor si mentinerea in frau a marjelor de crestere a preturilor si castigurilor din industria petroliera dar si din cele conexe, printre care si retailul, cu precadere in sectorul alimentar.

„Asemenea masuri s-au luat si in Franta unde incasarile din TVA si accize pe segmentul petrolului au ajuns la 120 milioane de euro pe trei luni. Va dati seama cati bani ar putea intra la buget la noi si cat de atente ar deveni subit firmele puse in fata unor asemenea taxe?”, se intreaba Parvan.

Oficialii Petrom, principalii vizati de aceasta taxa, au refuzat sa comenteze initiativa, la fel ca si alti reprezentanti ai companiilor din sectorul petrolier.

Marin Anton, consilier la Balkan Petroleum, a declarat ca taxa pe supraprofit, asa cum o propune AOAR, este imposibil de pus in practica.

[quote=Marin Anton, consilier la Balkan Petroleum]Care ar fi efectul unei asemenea masuri? Firmele isi vor masca profiturile in asa fel incat sa iasa pe zero sau cel mult pe un profit decent si sa nu mai plateasca impozit suplimentar[/quote]
„Cea mai viabila solutie este ca Petrom sa plateasca o redeventa mai mare. Restul sunt masuri fiscale imposibil de aplicat”, a declarat Anton, pentru DailyBusiness.ro.

Parerile analistilor sunt impartite

Analistii economici au pareri diferite cu privire la introducerea acestui impozit pe profitul exceptional.

Ilie Serbanescu considera ca masura este una exceptionala si ca un asemenea impozit ar reprezenta un mecanism real de corijare a pietelor, atenuand in mod concret valul de cresteri de preturi din economie.

„Petrom trebuie sa plateasca mai mult pentru petrolul care il extrage, aproape gratis din Romania. In timp ce ei stabilesc preturile care le vor, fara ca nimeni sa ii controleze, va fi haos economic, pentru ca Petrom dicteaza preturile in piata”, a spus Serbanescu.

Analistul economic considera ca un impozit pe profitul exceptional ar trebui aplicat si in sectorul bancar dar si in retail.

„Cand te uiti la profiturile pe care le inregistreaza in Romania, de cateva sute la suta, te intrebi de unde, pentru ca piata e limitata, iar puterea de cumparare in scadere. Raspunsul poate fi gasit in preturi, mult umflate fata de costuri. La fel si in banci, unde dobanzile, conditiile de creditare reprezinta o rusine pentru UE, un mecanism prin care practic asistam la o distrugere a economiei nationale, datorata unei indatorari peste masura la costuri uriase. Trebuie intr-un fel ca statul sa corecteze toate aceste derapaje”, a mai spus Serbanescu.

Radu Limpede, managing partener al companiei de consultanta Initial Advisor, considera ca taxa propusa de AOAR este stupida si inaplicabila.

„Exista domenii, cum este IT-ul sau consultanta, unde ratele de profit sunt de peste 80%. Insa nu poti masura cu acelasi metru profitul din IT cu cel din domeniul petrolier. Oare ce criterii pot fi luate in calcul, ca sa nu generezi probleme intr-o economie si asa sufocata si derutata de desele modificari ale legislatiei fiscale?”, spune Limpede.

Analistul economic spune ca, in conditiile in care pana acum cativa ani, profiturile marilor companii erau mascate sau nu erau deloc anuntate, este de asteptat ca astfel de masuri sa aiba si contra-masuri la nivelul business-ului care sa evite o supra-taxare.

Radu Limpede crede ca solutia cea mai buna ar fi o stimulare a celei de-a treia economii, cea generata de ONG-uri.

„Dupa business si sectorul de stat, a treia economie este cea a ONG-urilor, a donatiilor, a scutirilor de impozite, a stimulentelor fiscale care sa determine companiile sa imparta o parte din profit comunitatii. Infiintarea fondului de solidaritate, la care sa contribuie benevol toate aceste companii, ar putea genera sume mai importante decat o masura fiscala pe care, cu siguranta, contabilii vor incerca sa o evite”, a mai spus Limpede, pentru DailyBusiness.ro.