Știri externe

Germania și-a câștigat dependența în fața gazului rusesc. Câte ierni va rezista fără import

23 Jan, 21:38 • Polojan Tudor
Germania pare că a găsit soluția prin care să scape de dependența de gaz rusesc. Rămâne de văzut, însă, pentru cât va putea țara să se descurce cu soluția găsită.
Germania și-a câștigat dependența în fața gazului rusesc. Câte ierni va rezista fără import

La începutul războiului, Germania depinde de gazul rusesc în proporție de 52%, însă nu a mai primit livrări din luna septembrie a anului trecut. Este foarte puțin probabil ca nemții să treacă printr-o griză de gaze, scrie zf.ro, potrivit Bloomberg.

Salvarea Germaniei a venit prind conductele din Norvegia și Olanda, salvând în acest fel țara de la o posibilă raționalizare a gazului. Conductele nordice au livrat către nemți gaz lichefiat, iar cărbunele extras din pământ propriu a fost de mare ajutor.

Vremea caldă este și ea de partea Germaniei, astfel că cerea este mult mai mică în momentul în care temperaturile sunt crescute. Cancelarul german, Olaf Scholz, a declarat că focusul principal în acest moment este ca țara să ajungă la rezervele de gaz pe care le avea înainte de invazia Ucrainei.

Mai citește și: Avantajele încălzirii globale în agricultură: România a început să testeze culturi de kaki, kiwi, rodie sau smochin

Germania nu mai importă gaze rusești/ sursa foto: digi24.ro
Germania nu mai importă gaze rusești/ sursa foto: digi24.ro

Gazul natural lichefiat, o soluție de moment

Nu capacitatea este o problemă pentru Germania, ci concurența cu care are de-a face. Cantitățile de GNL sunt limitate iar fără un contract pe termen îndelungat oficialii nu pot asigura poporului garanția unui viitor fără dependențe. Germania are un acord cu Qatar pe o durată de 15 ani, însă livrările din Orient sunt echivalentul a 6% din totalul de gaz pe care germanii îl importau de la ruși.

Norvegia și Olanda se bucură în acest moment de creșterea pe care o are datorită cererii din partea Germaniei, însă aceste vremuri vor lua sfârșit într-un viitor îndepărtat, este de părere Simone Turri, şeful departamentului de tranzacţionare structurată pentru Europa de Vest al MET International.

„Cea mai mare provocare pentru Germania în următorii doi ani este implementarea GNL-ului ca sursă de încărcare de bază. Construirea de terminale GNL fără a semna noi contracte de distribuţie nu rezolvă problema”, a mai declarat acesta.

În acest moment, Norvegia livrează 33% din nevoile Germaniei, anul trecut înregistrând un număr triplu de cereri de exportare. Rezervele limitate ale norvegienilor îi fac pe aceștia să fie pesimiști, însă, din cauza rezervelor care se vor epuiza peste 4 sau 5 ani.

Te-ar mai putea interesa și: Ministrul Cercetării ar putea deveni Ministrul Finanțelor. Ce spune Sebastian Burduja despre posibila preluare a Ministerului Finanțelor în mai 2023

Urmărește Daily Business pe Google News
Pasionat de tot ce înseamnă viață, de la scris până la bucătăria internațională, de la fotografie la istorie, de la muzică la abstract. Cu o dorință arzătoare de a spune lucrurilor pe nume, ... citește mai mult
Alte articole
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin miile de sarcini administrative ale profesorilor
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin ...
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. Florin Manole îl acuză pe fostul ministru Dragoș Pîslaru
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. ...
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele următoare, pe baza propunerii Ministerului Muncii
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele ...
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul în Bruxelles
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul ...
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții pentru canalizare și transportul public
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții ...