Știri externe

Putin și Xi Jinping, front comun la summitul SCO împotriva influenței americane

01 Sep, 10:04 • Bugiu ⁠Ana Maria
La reuniunea de la Tianjin, liderul chinez a promis investiții de sute de milioane de dolari și o bancă de dezvoltare pentru statele membre ale Organizației Cooperării de la Shanghai. Alături de Vladimir Putin și alți lideri din Asia și Orientul Mijlociu, Xi a transmis un mesaj de unitate împotriva „hegemonismului” american și a încercat să poziționeze China ca alternativă.
Putin și Xi Jinping, front comun la summitul SCO împotriva influenței americane

Liderul chinez Xi Jinping folosește summitul Organizației Cooperării de la Shanghai (SCO), desfășurat la Tianjin, pentru a transmite lumii mesajul că Beijingul este un pol de stabilitate și un lider alternativ la Statele Unite, într-un moment în care administrația Trump este acuzată că a slăbit arhitectura globală prin politica sa „America Prima” și prin războaiele comerciale lansate împotriva mai multor state, potrivit Antena 3 CNN.

Te-ar mai putea interesa și: „Schimbul de teritorii” care n-a fost. Witkoff a înțeles greșit ce i-a spus Putin. „Rusia nu și-a schimbat poziția nici măcar o iotă”

Putin și Xi Jinping, front comun la summitul SCO împotriva influenței americane

În discursul său, Xi a evitat să menționeze explicit SUA, dar a denunțat „hegemonismul”, „mentalitatea de Război Rece” și „practicile de bullying”, termeni folosiți frecvent de China și Rusia pentru a critica dominația occidentală. În fața unor lideri importanți, precum Vladimir Putin, Narendra Modi și Recep Tayyip Erdogan, Xi a anunțat un pachet de sprijin de 280 de milioane de dolari pentru țările membre ale SCO și crearea unei bănci de dezvoltare dedicate, menită să susțină cooperarea economică și securitară.

Summitul are loc într-un context tensionat, în care Rusia și China încearcă să construiască o alternativă la ordinea mondială condusă de SUA și să-și întărească parteneriatul strategic. Relația personală dintre Xi și Putin a fost evidențiată prin imagini oficiale care îi surprind discutând relaxați, zâmbind și afișând o apropiere rar întâlnită la liderul chinez. Aceste gesturi simbolice vin la scurt timp după întâlnirea lui Putin cu Donald Trump în Alaska și în contextul intensificării atacurilor aeriene ruse asupra Ucrainei.

Te-ar mai putea interesa și: Cutremur puternic în noaptea de duminică spre luni. Cel puțin 500 de persoane au murit, iar alte 1000 au fost rănite

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nazare: România trebuie să transmită investitorilor stabilitate, în pofida crizei politice. „Avem nevoie de un buget credibil pentru 2027”
Nazare: România trebuie să transmită investitorilor stabilitate, în pofida crizei politice. „Avem ...
AUR își prezintă propriul program de guvernare. 10 ministere, reducerea aparatului de stat și TVA de 19%
AUR își prezintă propriul program de guvernare. 10 ministere, reducerea aparatului de stat și TVA ...
George Simion își reafirmă sprijinul pentru Călin Georgescu după decizia instanței și apariția stenogramelor
George Simion își reafirmă sprijinul pentru Călin Georgescu după decizia instanței și apariția ...
Siegfried Mureșan nu renunță la mandat și continuă negocierile pentru formarea Guvernului
Siegfried Mureșan nu renunță la mandat și continuă negocierile pentru formarea Guvernului
Siegfried Mureșan negociază cu UDMR formarea Guvernului. Kelemen Hunor: „Nu avem 233 de voturi”
Siegfried Mureșan negociază cu UDMR formarea Guvernului. Kelemen Hunor: „Nu avem 233 de voturi”
STB primește 34 de milioane de lei de la Primăria Capitalei pentru servicii prestate în pandemie
STB primește 34 de milioane de lei de la Primăria Capitalei pentru servicii prestate în pandemie
Iranul promite redeschiderea Strâmtorii Hormuz în șapte zile, dacă SUA reduc presiunea militară
Iranul promite redeschiderea Strâmtorii Hormuz în șapte zile, dacă SUA reduc presiunea militară
Lituania face primul pas pentru a permite arme nucleare pe teritoriul său. Parlamentul a votat modificarea Constituției
Lituania face primul pas pentru a permite arme nucleare pe teritoriul său. Parlamentul a votat modificarea ...
Abrudean, despre întâlnirea Bolojan și șefa CCR în biroul său: „Este un spațiu public, adecvat pentru întâlnirile premierului”
Abrudean, despre întâlnirea Bolojan și șefa CCR în biroul său: „Este un spațiu public, adecvat ...
Călin Georgescu, lăsat în libertate, sub control judiciar. Tribunalul București a respins cererea DIICOT de arestare preventivă
Călin Georgescu, lăsat în libertate, sub control judiciar. Tribunalul București a respins cererea ...
Atac armat la o școală din Turcia: cel puțin unsprezece elevi au fost răniți, după ce suspectul a deschis focul în Manisa
Atac armat la o școală din Turcia: cel puțin unsprezece elevi au fost răniți, după ce suspectul ...
Mașina electrică devine mai ieftină la „plin” decât cea pe benzină. România face pași spre electrificare
Mașina electrică devine mai ieftină la „plin” decât cea pe benzină. România face pași spre ...
Katz amenință că va distruge ceea ce a mai rămas din orașul Gaza și va evacua un milion de palestinieni din Gaza, dacă un singur israelian va fi luat ostatic
Katz amenință că va distruge ceea ce a mai rămas din orașul Gaza și va evacua un milion de palestinieni ...
Paradoxul locuirii în România: 94% sunt proprietari, dar 4 din 10 români trăiesc în locuințe supraaglomerate
Paradoxul locuirii în România: 94% sunt proprietari, dar 4 din 10 români trăiesc în locuințe supraaglomerate
Taiwanul, punctul fierbinte al întâlnirii Trump-Xi. Beijingul cere oprirea armelor americane pentru Taipei
Taiwanul, punctul fierbinte al întâlnirii Trump-Xi. Beijingul cere oprirea armelor americane pentru ...
Siegfried Mureșan merge astăzi în Parlament cu programul de guvernare
Siegfried Mureșan merge astăzi în Parlament cu programul de guvernare
Euronews: Călin Georgescu spune că dosarul este „în adormire” și că anchetatorii nu ar avea probe (Stenograme)
Euronews: Călin Georgescu spune că dosarul este „în adormire” și că anchetatorii nu ar avea ...
Trump se va adresa Adunării Generale a ONU, în plin război cu Iranul
Trump se va adresa Adunării Generale a ONU, în plin război cu Iranul