Știri externe

Război economic China-UE. Beijingul face o investigație amplă, inclusiv din România

21 Aug, 21:22 • Preda Silvia
Războiul economic dintre China şi Uniunea Europeană se extinde. Autoritățile de la Beijing verifică acum laptele şi brânza, inclusiv din România.
Război economic China-UE. Beijingul face o investigație amplă, inclusiv din România

Autorităţile din China au anunţat, miercuri, că au început o amplă investigaţie asupra subvenţiilor bănuite a fi acordate de Uniunea Europeană anumitor producători de lactate. Ancheta vizează inclusiv țara noastră, arată Reuters.

Ancheta chinezilor are loc în contextul unor tensiuni mari între Bruxelles şi Beijing referitor la suprataxele introduse de Uniunea Europeană pentru vehiculele electrice provenite din China.

„Ministerul chinez al Comerţului a decis să demareze o anchetă antidumping cu privire la anumite produse lactate importate din Uniunea Europeană, începând cu data de 21 august 2024”, a transmis Ministerul într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, solicitarea de a demara o investigaţie a venit de la China Dairy Association şi China Dairy Industry Association, în numele industriei locale de lactate. Conform autorităților din China, ancheta s-ar putea încheia într-un an.

China a inițiat o investigație antisubvenție asupra produselor lactate importate din Uniunea Europeană

Reuters mai scrie că Ministerul chinez al Comerţului va examina 20 de scheme de subvenţionare din blocul comunitar, în principal cele din Austria, Belgia, Croaţia, Cehia, Finlanda, Italia, Irlanda şi România. Cel mai mare exportator de lactate în China este Irlanda. Anul trecut a vândut produse în valoare de 461 milioane de dolari către ţara asiatică.

Citește și: Dacia a făcut anunțul despre preţurile pentru Spring, produs în China. Ce se va întâmpla cu după ce UE va crește taxele și cu 40% pentru importuri

China face investigaţie asupra importurilor de produse lactate din UE
China face investigaţie asupra importurilor de produse lactate din UE

Investigaţia vizează doar câteva produse lactate, precum brânzeturile proaspete şi procesate. Presa scrie că anunţul arată intenţia clară a Beijingului de a contracara suprataxele introduse de Bruxelles pentru vehiculele electrice provenite din China.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Olof Gill, a declarat că blocul „va apăra cu fermitate interesele industriei lactate din UE și ale Politicii Agricole Comune și va interveni după caz ​​pentru a se asigura că ancheta respectă pe deplin regulile relevante ale Organizației Mondiale a Comerțului”.

Asociația Europeană a Produselor de Lactate a declarat că este încrezătoare că subvențiile UE pentru ferme sunt compatibile cu regulile Organizației Mondiale a Comerțului.

Această investigaţie asupra importurilor de produse lactate din Uniunea Europeană vine după o altă anchetă antidumping cu privire la industria europeană a cărnii de porc, anunţată de Beijing la începutul verii.

Vezi și: Adio chilipiruri din China! UE va impune taxe pe produsele achiziționate de pe Temu, Shein și AliExpress în 2024

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski