Știri externe

Recesiunea mondială din 2023. Sondajul Economic Mondial de la Davos scoate la iveală scenarii sumbre

16 Jan, 20:23 • Polojan Tudor
Peste 18% dintre economiștii care au răspuns Sondajului Economic Mondial de la DavosGETTY consideră extrem de probabilă recesiunea mondială în anul 2023. Forumul a început luni, organizatorul anunțând public rezultatele.
Recesiunea mondială din 2023. Sondajul Economic Mondial de la Davos scoate la iveală scenarii sumbre

Doar o treime dintre economiștii care au răspuns sondajului de la Davos crede că o recesiune este foarte puțin probabilă în acest an. Totodată, procentul celor care cred că anul 2023 va veni cu o recesiune mondială s-a dublat, de la 9% în sondajul din septembrie 2022, la 18% în sondajul din acest an, scrie Agerpres

„Inflaţia actuală ridicată, creşterea economică redusă, datoria mare şi contextul de fragmentare sporită reduc stimulentele pentru investiţiile necesare pentru revenirea pe creştere şi îmbunătăţirea standardelor de viaţă pentru cei mai vulnerabili oameni de pe planetă”, a spus Saadia Zahidi, directorul operaţional de la WEF, într-un comunicat de presă, preluat de Agerpres.

Sondajele au la bază 22 de întrebări care sunt adresate unui grup de economiști de top din cadrul unor importante agenții internaționale, precum FMI, bănci de investiții, grupuri de asigurări și companii multinaționale.

Cât despre inflație, sondajul WEF arată că există mai multe variaţii regionale: proporţia celor care se aşteaptă la o inflaţie ridicată în 2023 variază între doar 5% în cazul Chinei până la 57% în cazul Europei, unde impactul creşterii preţurilor la energie de anul trecut s-a răspândit la nivelul întregii economii, se arată într-un articol al sursei citate.

Mai citește și: S-a publicat modelul de declarație pentru compensarea facturilor! Cine sunt românii care trebuie să completeze acest document?

Recesiune/ Sursa foto: playtech.ro
Recesiune/ Sursa foto: playtech.ro

Banca Mondială și-a revizuit prognozele legate de recesiune

La o săptămână de la apariția rezultatelor celui mai recent sondaj WEF, Banca Mondială și-a revizuit prognozele pentru mai multe țări. Unele dintre acestea se apropie de un nivel apropiat recesiunii în condițiile în care războiul din Ucraina continuă, motoarele economiei mondiale încetinesc, iar dobânzile adoptate de majoritatea băncilor centrale intensifică impactul.

Există mai multe definiții pentru cuvantul „recesiune”, la nivel mondial, însă general este acceptat faptul că recesiunea include o contractare a economiei. Această contractare poate include inflație ridicată, astfel că scenariul se transformă în ceea ce se numește „stagflaţie”.

Forumul Economic Mondial (WEF) de la Davos are loc în perioada 16-20 ianuarie 2023. Anul acesta sunt așteptați lideri politici și reprezentanţi ai mediului de afaceri într-un număr record. Aceștia vor aborda teme precum războiul din Ucraina, încetinirea economică globală sau provocările de mediu, totul într-un context de mutații geopolitice și crize multiple.

Te-ar putea interesa: Legile Educației, bătaie de cap pentru elevi. Petiție lansată de Asociația Elevilor din București

Urmărește Daily Business pe Google News
Pasionat de tot ce înseamnă viață, de la scris până la bucătăria internațională, de la fotografie la istorie, de la muzică la abstract. Cu o dorință arzătoare de a spune lucrurilor pe nume, ... citește mai mult
Alte articole
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin miile de sarcini administrative ale profesorilor
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin ...
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. Florin Manole îl acuză pe fostul ministru Dragoș Pîslaru
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. ...
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele următoare, pe baza propunerii Ministerului Muncii
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele ...
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul în Bruxelles
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul ...
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții pentru canalizare și transportul public
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții ...