Știri externe

UE se pregăteşte să restrictioneze publicitatea la carne, produse din carne şi vin

10 Jan, 14:28 • Russo George
Propunerile legislative europene privind domeniul alimentar trebuie adoptate în decursul anului 2023 deoarece, începând cu primăvara 2024, alegerile din Europa vor pune în așteptare pentru câteva luni viața instituțiilor de la Bruxelles. În contextul inflației și al creșterii prețurilor la energie, ambiția inițiativelor de mediu ar putea fi redusă.
UE se pregăteşte să restrictioneze publicitatea la carne, produse din carne şi vin

Printre cele mai importante teme ce urmează a fi dezbătute în acest an se regăsesc regulamentele privind comercializarea semințelor în UE, absorbția de carbon în agricultură, pesticidele, bunăstarea animalelor sau etichetarea produselor alimentare, dar şi o posibilă revizuire a politicii de promovare a produselor alimentare din carne şi a vinului.

Încadrarea plantelor și comercializarea semințelor

Unul dintre dosarele cele mai așteptate de comunitatea agricolă pentru începutul anului 2023 este cel referitor la regulamentul care ar trebui să simplifice încadrarea plantelor rezultate din noile tehnici de selecție genomică. Pentru acest regulament simplificat, Comisia Europeană trebuie să își prezinte propunerile în prima jumătate a anului 2023.

În același timp, CE va propune și o revizuire a cadrului legislativ privind comercializarea semințelor în UE, pentru a-i oferi flexibilitate și pentru a răspunde mai bine la provocările acordului verde european.

Etichetarea frontală a produselor alimentare, în primul trimestru 2023

Propunerea Comisiei Europene privind etichetarea frontală a produselor alimentare era așteptată pentru 2022, dar textul este în întârziere din cauza diviziunilor dintre statele membre în ceea ce privește problema etichetării nutriționale (în special posibilitatea generalizării sistemului Nutri-Score). Regulamentul, programat acum pentru primul trimestru, va acoperi și indicația de origine și etichetarea de sănătate pentru alcool (inclusiv vin).

Politica de promovare a alimentelor va exclude carnea si vinul?

Printre propunerile care se prelungesc de câteva luni și care erau așteptate inițial în 2022 se numără și revizuirea tehnică a standardelor de comercializare a produselor agricole și revizuirea politicii de promovare a produselor alimentare, care ar putea exclude parțial anumite produse precum carnea sau vinul.

Este puțin probabil, spun specialistii, ca aceste propuneri să facă obiectul unui acord între Consiliu și Parlamentul European înainte de sfârșitul legislaturii.

Certificarea absorbției de carbon in agricultură, propunere legislative finalizată în primăvară

În 2023, colegislatorii vor trebui totuși să încerce să finalizeze textele deja transmise de Comisia Europeană. În special cea privind indicațiile geografice. Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, speră ca Parlamentul, pe de o parte, și statele membre, pe de altă parte, să poată adopta poziția lor în martie, în vederea lansării negocierilor pentru finalizarea discuțiilor înainte de primăvara lui 2024.

În aceeași situație se află și alte propuneri: revizuirea directivei privind emisiile industriale, revizuirea directivei privind calitatea aerului sau propunerea privind certificarea absorbției de carbon (de către agricultură în special).

Scumpiri carne de porc
Scumpiri carne de porc

Problema pesticidelor pentru la vară

Înainte de vacanța de vară sunt așteptate două analize pe frontul pesticidelor. Pe de o parte, Comisia Europeană ar trebui să prezinte în iunie un studiu de impact suplimentar (solicitat de statele membre) al propunerilor sale privind utilizarea durabilă a pesticidelor. Până la publicarea acestei lucrări, negocierile privind regulamentul ar trebui să continue la nivel tehnic, dar din cauza divergentelor nu vor putea progresa cu adevărat. Spania, care va prelua președinția Consiliului UE în a doua jumătate a anului, speră că odată ce acest studiu va fi disponibil, negocierile vor putea, în sfârșit, să meargă mai departe.

Acordarea sau nu a unei noi autorizații de introducere pe piață a glifosatului

Pe de altă parte, în iulie, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) va publica, cu 18 luni întârziere, având în vedere complexitatea dosarului, evaluarea riscului său de glifosat. O lucrare care va face posibilă relansarea discuțiilor între statele membre pentru acordarea (sau nu) a unei noi autorizații de introducere pe piață a erbicidului. În lipsa unei evaluări de impact, licența de glifosat a fost prelungită cu un an (până la 15 decembrie 2023).

PAC și bunăstarea animalelor, în toamnă

Comisia Europeană va prezenta, la toamnă, două propuneri legislative finale care implementează strategia Farm to Fork: revizuirea amplă a legislației UE privind bunăstarea animalelor (la fermă, în transport și abator), precum și propunerea privind sistemele alimentare durabile, concentrându-se pe procesare și consum.

Comisarul european pentru agricultură intenționează să prezinte înainte de sfârșitul anului o comunicare privind următoarea PAC, care teoretic va intra în vigoare în 2027. Janusz Wojciechowski speră astfel, să stabilească liniile generale ale viitoarelor propuneri.

Citeşte şi: Previziuni optimiste: FMI se aşteaptă ca economia României să înregistreze în acest an un avans de 3,1%. Reuters: România ajunge din urmă țările vecine mai bogate, ajutată de fondurile europene

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
România intensifică măsurile pentru reducerea consumului de energie, Dacia și Ford opresc temporar producția, spune Bolojan
România intensifică măsurile pentru reducerea consumului de energie, Dacia și Ford opresc temporar ...
Fostul șef al Autorității Vamale Române, Mihai Savin, trimis în judecată pentru fals intelectual
Fostul șef al Autorității Vamale Române, Mihai Savin, trimis în judecată pentru fals intelectual
FORT cere Guvernului și Consiliului Concurenței să verifice formarea prețurilor la carburanți și acuză marje de profit excesive
FORT cere Guvernului și Consiliului Concurenței să verifice formarea prețurilor la carburanți și ...
Surse: Președintele Nicușor Dan ar putea desemna noul premier până la sfârșitul lunii
Surse: Președintele Nicușor Dan ar putea desemna noul premier până la sfârșitul lunii
SUA înlocuiesc tarifele temporare cu noi taxe vamale pentru 60 de țări și pregătesc noi măsuri comerciale
SUA înlocuiesc tarifele temporare cu noi taxe vamale pentru 60 de țări și pregătesc noi măsuri ...
Banca de Investiții și Dezvoltare a finalizat evaluarea Comisiei Europene pentru gestionarea fondurilor UE
Banca de Investiții și Dezvoltare a finalizat evaluarea Comisiei Europene pentru gestionarea fondurilor ...
90 de zile de când România nu are un Guvern cu puteri depline
90 de zile de când România nu are un Guvern cu puteri depline
Iranul nu negociază în prezent cu SUA, spune ministrul de externe de la Teheran
Iranul nu negociază în prezent cu SUA, spune ministrul de externe de la Teheran
Rusia își intensifică protecția navelor în Marea Neagră, în contextul amenințărilor asupra exporturilor de cereale
Rusia își intensifică protecția navelor în Marea Neagră, în contextul amenințărilor asupra exporturilor ...
Debitul Dunării scade la un minim comparabil cu cel din 1985
Debitul Dunării scade la un minim comparabil cu cel din 1985
Adrem preia participația majoritară în Electroechipament Industrial
Adrem preia participația majoritară în Electroechipament Industrial
Armata a detonat stânca Pârjoaia pentru a devia apa Dunării spre Centrala de la Cernavodă
Armata a detonat stânca Pârjoaia pentru a devia apa Dunării spre Centrala de la Cernavodă
ING Bank România a atras 120.000 de clienți noi în primul semestru din 2026, dar profitul brut a scăzut cu 29%
ING Bank România a atras 120.000 de clienți noi în primul semestru din 2026, dar profitul brut a scăzut ...
Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară pentru două jaloane PNRR privind biodiversitatea și integritatea
Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară pentru două jaloane PNRR privind biodiversitatea ...
Președintele Nicușor Dan urmează să promulge legile-jalon din PNRR
Președintele Nicușor Dan urmează să promulge legile-jalon din PNRR
Trump anunță reluarea negocierilor cu Iranul și spune că a amânat un atac militar de amploare
Trump anunță reluarea negocierilor cu Iranul și spune că a amânat un atac militar de amploare