Finante-Banci

CE vrea sa poata decide care dintre bancile cu probleme financiare vor fi salvate si care inchise

10 Jul, 17:00 • Redactia DailyBusiness
Comisia Europeana (CE) a prezentat o propunere pentru un mecanism unic in zona euro pentru restructurarea bancilor cu probleme financiare, care ar da executivului comunitar atributii de a decide care dintre aceste institutii de credit vor primi sprijin si care vor fi inchise.
CE vrea sa poata decide care dintre bancile cu probleme financiare vor fi salvate si care inchise

Planul Comisiei, care ar completa
supravegherea institutiilor de credit de catre Banca Centrala
Europeana (BCE), va intampina probabil opozitia Germaniei. Berlinul a
avertizat ca acordarea de astfel de atributii Comisiei ar incalca
reglementarile de baza ale UE, intrucat ar uzurpa controlul national
asupra finantelor.

Liderii UE si-au exprimat in iunie
sustinerea pentru infiintarea mecanismului pentru bancile cu probleme
financiare, parte a unei uniuni bancare, fara a preciza cum va
functiona acesta. in discutie se afla nivelul de autoritate al noii
entitati europene si capacitatea guvernelor nationale de a contesta
deciziile acesteia.

„Din punct de vedere politic,
atribuirea dreptului de inchidere de banci Comisiei este cel mai mare
transfer de suveranitate din istoria UE si indica o uniune fiscala,
pe langa economica si monetara”, a declarat Alexandria Carr,
avocat la biroul din Londra al directorului general al Asociatiei
Bancherilor Britanici, Anthony Browne, potrivit Mediafax.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
David Popovici, cel mai rapid în semifinalele de la 200 m liber! Românul luptă vineri pentru un nou titlu european
David Popovici, cel mai rapid în semifinalele de la 200 m liber! Românul luptă vineri pentru un nou ...
Atac dur din PNL la adresa lui Grindeanu: „PSD este în opoziție doar în declarații”. Lista funcțiilor ocupate de social-democrați
Atac dur din PNL la adresa lui Grindeanu: „PSD este în opoziție doar în declarații”. Lista funcțiilor ...
David Popovici, transformare spectaculoasă înaintea unui nou triumf european. Ce a eliminat total din alimentația sa
David Popovici, transformare spectaculoasă înaintea unui nou triumf european. Ce a eliminat total din ...
Motorina se ieftinește cu 56 de bani pe litru. Acciza scade cu 20% în a doua jumătate a lunii august
Motorina se ieftinește cu 56 de bani pe litru. Acciza scade cu 20% în a doua jumătate a lunii august
România rămâne fără energie nucleară pentru prima dată în 23 de ani. Seceta oprește ambele reactoare de la Cernavodă
România rămâne fără energie nucleară pentru prima dată în 23 de ani. Seceta oprește ambele reactoare ...
Weekend aglomerat pe litoral și la munte. Autoritățile suplimentează măsurile de siguranță și lansează un apel către turiști
Weekend aglomerat pe litoral și la munte. Autoritățile suplimentează măsurile de siguranță și ...
Marea Nordului intră într-o nouă eră. Sute de sonde petroliere așteaptă dezafectarea, iar costurile explodează
Marea Nordului intră într-o nouă eră. Sute de sonde petroliere așteaptă dezafectarea, iar costurile ...
Chiriile birourilor din centrul Bucureștiului au crescut cu aproape 12% într-un an, pe fondul ofertei limitate
Chiriile birourilor din centrul Bucureștiului au crescut cu aproape 12% într-un an, pe fondul ofertei ...
Ministerul Energiei: Sistemul energetic național este stabil după oprirea Reactorului 2 de la Cernavodă. România se bazează pe importuri și rezerve
Ministerul Energiei: Sistemul energetic național este stabil după oprirea Reactorului 2 de la Cernavodă. ...
Ministerul Finanțelor a împrumutat aproape 1,13 miliarde lei de la bănci
Ministerul Finanțelor a împrumutat aproape 1,13 miliarde lei de la bănci
Mugur Isărescu, despre trecerea României la euro: „Acum nu avem niciun criteriu îndeplinit”. Ce trebuie să facă țara noastră
Mugur Isărescu, despre trecerea României la euro: „Acum nu avem niciun criteriu îndeplinit”. Ce ...
BNR anticipează că rata anuală a inflației va coborî la 2,8% în trimestrul II din 2028
BNR anticipează că rata anuală a inflației va coborî la 2,8% în trimestrul II din 2028
Doi membri ai echipajului unui tren de pasageri au fost uciși într-un atac cu dronă în regiunea Odesa
Doi membri ai echipajului unui tren de pasageri au fost uciși într-un atac cu dronă în regiunea Odesa
Sorin Grindeanu, despre noua lege a salarizării: „Dacă avem un Guvern cu puteri depline, cresc șansele să fie adoptată”
Sorin Grindeanu, despre noua lege a salarizării: „Dacă avem un Guvern cu puteri depline, cresc șansele ...
Sorin Grindeanu, atac dur la Guvernul Bolojan: „Eșec epic”. Liderul PSD acuză scăderea economiei și „trai pe datorie”
Sorin Grindeanu, atac dur la Guvernul Bolojan: „Eșec epic”. Liderul PSD acuză scăderea economiei ...
Putin provoacă indignare în Japonia după vizita în Insulele Kurile, scrie Politico
Putin provoacă indignare în Japonia după vizita în Insulele Kurile, scrie Politico
David Popovici, în semifinalele probei de 200 m liber. Românul, al patrulea timp al calificărilor
David Popovici, în semifinalele probei de 200 m liber. Românul, al patrulea timp al calificărilor
BNR a revizuit în creștere la 6,1% prognoza de inflație pentru finalul lui 2026. Isărescu: Inflația va scădea rapid până la sfârșitul anului
BNR a revizuit în creștere la 6,1% prognoza de inflație pentru finalul lui 2026. Isărescu: Inflația ...