Finante-Banci

Introducerea taxei pe tranzactiile financiare a fost aprobata

22 Jan, 16:21 • Redactia DailyBusiness
Germania, Franta si alte noua state din zona euro pot pregati introducerea unei taxei pe tranzactiile financiare dupa ce au primit, marti, avizul ministrilor de Finante ai statelor din Uniunea Europeana, au declarat doi oficiali prezenti la reuniune.
Introducerea taxei pe tranzactiile financiare a fost aprobata

Votul ministrilor de
Finante deschide calea introducerii taxei in [b]Germania, Franta,
Italia, Spania, Austria, Portugalia, Belgia, Estonia, Grecia,
Slovacia si Slovenia[/b], potrivit CNBC. Urmatorul pas este
formularea unor noi planuri de catre Comisia Europeana, care va
propune, probabil, taxarea tranzactiilor cu actiuni si obligatiuni cu
0,1%, iar a celor cu instrumente financiare derivate cu 0,01%.

„A fost aprobata decizia asupra
unei taxe pe tranzactiile financiare. Marea Britanie, Luxemburg,
Cehia si Malta s-au abtinut de la vot”, a spus unul dintre
oficiali, noteaza Mediafax.

Taxa, bazata pe o idee propusa de
economistul american James Tobin in urma cu peste 40 de ani, este
considerata importanta mai ales pentru a arata ca politicienii iau
masuri in privinta bancilor, invinuite pentru criza ultimilor ani.

Potrivit unor calcule, taxa ar putea
genera pana la 20 de miliarde de euro pe an, insa estimarile variaza
semnificativ. Oficialii europeni anticipau ca daca taxa ar fi fost
impusa la nivelul UE ar fi adus incasari de 57 de miliarde de euro
anual.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Erste Group despre România: S&P ar putea menține ratingul suveran, însă riscul unei retrogradări rămâne semnificativ
Erste Group despre România: S&P ar putea menține ratingul suveran, însă riscul unei retrogradări ...
Trenurile „Dacia” și „Transilvania”, afectate de lucrări în Ungaria. Orarul se modifică pe 3 și 4 octombrie
Trenurile „Dacia” și „Transilvania”, afectate de lucrări în Ungaria. Orarul se modifică pe ...
PwC: Doar unul din patru români are o situație financiară confortabilă. Puterea de cumpărare scade, iar consumul încetinește
PwC: Doar unul din patru români are o situație financiară confortabilă. Puterea de cumpărare scade, ...
Sebastian Burduja, aviz negativ pentru funcția de ministru al Energiei. 34 de parlamentari au votat împotrivă
Sebastian Burduja, aviz negativ pentru funcția de ministru al Energiei. 34 de parlamentari au votat ...
Timișoara atrage noi investiții în industrie și servicii, iar piața imobiliară intră într-o etapă de selecție a calității
Timișoara atrage noi investiții în industrie și servicii, iar piața imobiliară intră într-o etapă ...
Universitatea din București începe luni anul universitar 2026-2027. Ceremoniile de deschidere se desfășoară până pe 2 octombrie
Universitatea din București începe luni anul universitar 2026-2027. Ceremoniile de deschidere se desfășoară ...
Procesul lui Călin Georgescu și al grupării Potra, amânat pentru 12 octombrie. Instanța cere lămuriri despre un dosar „confidențial”
Procesul lui Călin Georgescu și al grupării Potra, amânat pentru 12 octombrie. Instanța cere lămuriri ...
BVB a pierdut 2,37 miliarde de lei din capitalizare într-o săptămână. Tranzacțiile cu acțiuni au scăzut cu 39%
BVB a pierdut 2,37 miliarde de lei din capitalizare într-o săptămână. Tranzacțiile cu acțiuni ...
Extrema dreaptă franceză își consolidează poziția în Senat. RN și aliații săi obțin 15 mandate
Extrema dreaptă franceză își consolidează poziția în Senat. RN și aliații săi obțin 15 mandate
Adrian Negrescu: „România intră într-o săptămână critică. Un guvern stabil și un buget credibil sunt esențiale pentru costul finanțării“
Adrian Negrescu: „România intră într-o săptămână critică. Un guvern stabil și un buget credibil ...
Mircea Abrudean: „Din declarații pare că” Guvernul Mureșan nu va trece de Parlament. PNL decide după votul de miercuri
Mircea Abrudean: „Din declarații pare că” Guvernul Mureșan nu va trece de Parlament. PNL decide ...
Mii de bucureșteni rămân fără apă caldă. Lucrări de termoficare în Sectoarele 4 și 5
Mii de bucureșteni rămân fără apă caldă. Lucrări de termoficare în Sectoarele 4 și 5
Protest în școli împotriva uniformei obligatorii. Elevii sunt chemați să poarte negru luni
Protest în școli împotriva uniformei obligatorii. Elevii sunt chemați să poarte negru luni
PSD nu susține Guvernul Mureșan. Decizia, luată în unanimitate de conducerea partidului
PSD nu susține Guvernul Mureșan. Decizia, luată în unanimitate de conducerea partidului
Siegfried Mureșan, despre „timpul de gândire” cerut după desemnare: „Nu am spus că am nevoie să mă gândesc”
Siegfried Mureșan, despre „timpul de gândire” cerut după desemnare: „Nu am spus că am nevoie ...
Încep audierile miniștrilor propuși de Siegfried Mureșan. Guvernul așteaptă votul Parlamentului
Încep audierile miniștrilor propuși de Siegfried Mureșan. Guvernul așteaptă votul Parlamentului
Cutremur de 3,3 în Vrancea, luni dimineață. Seismul s-a produs la peste 80 de kilometri adâncime
Cutremur de 3,3 în Vrancea, luni dimineață. Seismul s-a produs la peste 80 de kilometri adâncime
Dronă detectată în spațiul aerian al României, în județul Tulcea. MApN trimite o echipă specializată pentru cercetări
Dronă detectată în spațiul aerian al României, în județul Tulcea. MApN trimite o echipă specializată ...