Știri interne

Cât costă o acțiune la Hidroelectrica și ce dividende au cei care au subscris

05 Jul, 11:59 • Constantin Cristina
Prețul final al acțiunilor Hidroelectrica a fost stabilit în cadrul ofertei inițiale. Iată cât costă o acțiune la Hidroelectrica, dar și ce dividende au cei care au cumpărat.
Cât costă o acțiune la Hidroelectrica și ce dividende au cei care au subscris

S-a stabilit prețul final al acțiunilor Hidroelectrica în cadrul ofertei publice inițiale derulate de Fondul Proprietatea, a menționat ziare.com.

Așadar, o acțiune deținută la Hidroelectrica a fost stabilit la 104 lei. Acest lucru implică o capitalizare de piață de 46,8 miliarde de lei, echivalent a 9,4 miliarde de euro, a precizat principalul producător de energie electrică din România.

Citește și: Investitorii instituționali au subscris aproape integral tranșa lor din oferta Hidroelectrica, din prima zi. Valoarea plasamentelor se ridică la 5,50 miliarde lei

Cât costă o acțiune la Hidroelectrica și ce dividende au cei care au subscris

„Oferta a fost suprasubscrisă de mai multe ori la preţul de ofertă, cererea fiind ridicată atât din partea investitorilor de la nivel global, cât şi din partea investitorilor din România. Alocarea acţiunilor oferite a avut loc astăzi, pe 5 iulie 2023. Societatea şi acţionarul vânzător au decis să realoce acţiuni din tranşa investitorilor instituţionali către tranşa investitorilor retail, iar ca urmare investitorilor instituţionali le-au fost alocate 71.766.542 acţiuni şi investitorilor de retail le-au fost alocate 17.941.635 acţiuni, reprezentând 80%, şi, respectiv, 20% din numărul total de acţiuni vândute (incluzând acţiunile suplimentare supra-alocate în scop de stabilizare). Factorul de alocare pro rata calculat pentru tranşa investitorilor de retail este de 0,3209762650”, se arată într-un comunicat al companiei.

Hidroelectrica
Hidroelectrica

 

Investitorii principali au achiziționat în total echivalentul a 2,24 miliarde de lei în acțiuni la prețul de ofertă, iar decontarea va fi pe data de 10 iulie 2023.

Producătorul de energie electrica va aplica pentru admiterea la listare și tranzacționarea acțiunilor sale în categoria Premium a pieței reglementate a Bursei de Valori București (BVB), după ce oferta se va încheia.

De asemenea, admiterea și începerea tranzacționării pe BVB sub simbolul „H2O” se va ține pe 12 iulie 2023.

Mai mult, investitorii au beneficiat și de un discount de 3% din prețul de ofertă care au fost înregistrate în primele cinci zile lucrătoare ale perioadei de ofertă. Astfel, 100,88 lei/acțiune este prețul final de ofertă cu discount pentru aucțiunile subscrise.

Oferta, incluzând acțiunile suplimentare supra-alocate în scop de stabilizare, constă în 89.708.177 acțiuni, ce reprezintă 19,94% din capitalul social emis al Hidroelectrica şi întreaga participație a Fondului în societate.

Acționarul vânzător a acordat Coordonatorilor Globali Comuni o opțiune de supra-alocare, constând în 11.701.067 acțiuni, respectiv 15% din acțiunile oferite, ce poate fi exercitată integral sau parțial în termen de 30 de zile calendaristice de la admitere.

Alte articole: Hidroelectrica pregătește să instaleze primul parc fotovoltaic plutitor

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin miile de sarcini administrative ale profesorilor
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin ...
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. Florin Manole îl acuză pe fostul ministru Dragoș Pîslaru
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. ...
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele următoare, pe baza propunerii Ministerului Muncii
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele ...
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul în Bruxelles
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul ...
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții pentru canalizare și transportul public
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții ...