Știri interne

Parlamentul alocă o sumă record pentru plata pensiilor speciale în 2023. Cât încasează foştii aleşi ai poporului

08 Dec, 15:55 • Russo George
Coaliţia de guvernare lucrează la stabilirea bugetului pentru 2023, din care vor fi plătite şi pensiile contributive, dar şi cele speciale, acestea din urmă fiind în continuare subiectul multor controverse, mai ales că România s-a angajat prin PNRR.
Parlamentul alocă o sumă record pentru plata pensiilor speciale în 2023. Cât încasează foştii aleşi ai poporului

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat marţi că proiectul de lege pentru eliminarea pensiilor speciale există, dar că este posibil să nu fie aprobat sau publicat în Monitorul Oficial până la finalul anului. Totuşi, ministrul a dat asigurări că, din discuţiile cu reprezentanţii Comisiei Europene, nu se pune problema ca o întârziere a legii să afecteze implementarea PNRR.

„Legea va fi cât de redepe depusă în Parlament. Cu siguranţă nu va fi pusă în pericol implementarea PNRR dacă nu va fi depusă până la 31 decembrie, pentru că noi vorbim de cererea de finanţare 3. Sunt incluse (n.r. pensiile militare) acolo. Am demonstrat că pensiile militare au trecut deja prin două reforme. Îndeplinim toate condiţiile din PNRR”, adaugă ministrul Muncii.

În acest timp, indemnizațiile pentru pensiile speciale ating sume extraordinare, motiv pentru care Comisia Europeană a înaintat un raport prin care cere modificarea calculului sumelor acordate după principiul contributivității, astfel încât pensiile să nu depășească valoarea salariilor în serviciu.

Parlamentul va aloca anul viitor peste 50 de milioane de lei pentru pensiile speciale ale senatorilor și deputaților. În bugetul pentru 2023, Camera Deputaților are alocate 35 milioane de lei, iar Senatul, 20 de milioane de lei, cele mai mari de după Revoluţie.

Citeşte şi: Cu cât se vor majora pensiile militarilor. ”Ordonanța trenuleț” va fi modificată

Peste 800 de foşti parlamentari încasează în prezent pensii speciale. La Camera Deputaţilor, spre exemplu, numărul pensionarilor speciali a ajuns la 578, în creştere de la lună la lună. Și la Senat numărul creşte, iar în prezent sunt 251 de foști senatori.

La momentul actual, peste 3 milioane de lei pe lună sunt alocați pentru pensiile speciale ale foștilor deputați și parlamentari, potrivit Infofinanciar. Cea mai mare pensie specială a unui fost deputat este de peste 12.000 de lei şi se calculează în funcție de numărul de mandate și de anii petrecuți în Parlament.

În ciuda presiunilor din partea Comisiei Europene, coaliția de guvernare nu a luat încă nicio măsură pentru modificarea legislației, deși termenul limită ar fi trebuit să fie 31 decembrie, iar, aşa cum am arătat anterior, se pare că ar fi renunţat total la încerca să se înscrie în termenul iniţial.

Citeşte şi: Cu o mână li se dă, cu alta li se ia. Mulţi dintre vârstnicii ale căror pensii vor creşte în 2023 vor pierde voucherele pentru alimente şi cele pentru plata energiei

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski