- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

S-a lansat licitația pentru un nou lot de pe Autostrada Unirii (A8). Sorin Grindeanu face anunțul zilei

26 Apr, 19:32 • Fundeanu Madalina
CNAIR lansează în licitație lotul Pipirig-Leghin de pe Autostrada Unirii. Anunțul a fost făcut vineri, 26 aprilie, de ministrul Transporturilor.
S-a lansat licitația pentru un nou lot de pe Autostrada Unirii (A8). Sorin Grindeanu face anunțul zilei

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat vineri, 26 aprilie, că licitația pentru proiectarea și execuția lotului Pipirig-Leghin de pe Autostrada Unirii (A8), secțiunea de munte, a fost transmisă către Agenția Națională pentru Achiziții Publice pentru validare, conform Economedia.

Lotul Pipirig-Leghin are o lungime totală de 19 kilometri și este a doua secțiune de autostradă care a fost lansată în licitație pe secțiunea de munte, după Miercurea Nirajului-Sărățeni (23 km.), potrivit informațiilor publicate în SEAP la începutul lunii.

CNAIR lansează în licitație lotul Pipirig-Leghin de pe Autostrada Unirii

„Lansăm licitația pentru un nou lot al A8 (Autostrada Unirii) ! CNAIR a transmis astăzi la ANAP documentația necesară lansării procedurii de achiziție publică pentru Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin), în lungime de 19,3 km.

Pe traseul acestui nou lot de autostradă din Moldova vor fi construite inclusiv 7 tuneluri (cu o lungime totală de 1,44 km) și 46 de poduri, pasaje și viaducte. Construcția va avea o durată de maximum 48 de luni (12 luni proiectare şi 36 de luni execuție). Sursa de finanțare: Programul Transport (PT) 2021-2027.”, a transmis Sorin Grindeanu.

Valoarea estimată a lotului va fi afișată abia după publicarea licitației în SEAP.

Ai mai putea citi: Schimbări importante în privinţa vizelor pentru cetăţenii români care vizează Turcia. Ce trebuie să ştii dacă pleci în vacanţă

Autostrada Unirii (A8)
Autostrada Unirii (A8)

De asemenea, directorul general CNAIR, Cristian Pistol a precizat localizarea și lungimea tunelurilor, după cum urmează:

„Lotul Pipirig -Vânători Neamț (Leghin) va avea are o lungime de 19,3 km, iar pe traseu vor fi construite 7 tuneluri cu o lungime totală de 1,44 km:

  • tunel bidirecțional (490m) situat în apropierea localității Pîțîlingeni
  • tunel unidirecțional pe calea 1 (90m) situat în apropierea localității Pîțîligeni;
  • tunel bidirecțional (70m) situat în apropierea localităților Pîțîligeni-Stînca;
  • tunel bidirecțional (130 m) situat în apropierea localităților Pîțîligeni-Stînca;
  • tunel unidirecțional pe calea 1 (80 m) situat în apropierea localităților Pîțîligeni-Stînca;
  • tunel bidirecțional cu (300 m ) situat în apropierea localității Stînca
  • tunel bidirecțional cu (280 m) situat în apropierea localității Stînca.

În cadrul contractului, finanțat prin Programul Transport (PT ) 2021-2027, vor mai fi construite 46 de poduri, pasaje și viaducte (printre care un viaduct in lungime de aproximativ 428 metri).”, transmite Cristian Pistol.

Loturile secțiunii de munte de pe Autostrada Unirii sunt următoarele:

  • Lot 1b: km 22+000 – Km 45+400 -Miercurea Nirajului – Sărățeni;
  • Lot 1c: km 45+400 – km 77+800 – Sărățeni – Joseni;
  • Lot 1d: km 77+800 – km 92+195 – Joseni – Ditrău;
  • Lot 2a: km 0+000 – km 37+900 – Ditrău – Gințieș.

Vezi mai multe știri: Un nou pas important pentru A8 – Autostrada Unirii. A fost confirmată licitația anului