Știri interne

Sistemul bancar din România. Care este principala sursă de venit operațional a băncilor. Cheltuielile operaționale sunt duble față de media UE

31 Jul, 10:58 • Lupu Alexandra
Datele care arată cât de eficiente sunt băncile din România și ce cheltuieli au față de cele din regiune. Iată mai multe informații.
Sistemul bancar din România. Care este principala sursă de venit operațional a băncilor. Cheltuielile operaționale sunt duble față de media UE

Cât de eficiente sunt băncile din România și ce cheltuieli au față de instituțiile bancare din regiune? Primele informații arată că eficiența operațională a băncilor din țară este de 50%, privind indicatorul cost/venit, informează Ziarul Financiar.

Cât de eficiente sunt băncile din România

Indicatorul cost / venit este unul dintre cei mai importanți care măsoară eficiența băncilor. El a coborât la nivelul sistemului bancar la 50%, încadrându-se în intervalul de risc mediu european, fiind sub media UE de 60%, potrivit BNR.

Te-ar putea interesa și: Peste două milioane de români plătesc rate la bănci. Sunt 1,67 milioane de credit de consum şi 556.000 de credite ipotecare

Pragul semnal indicat de Autoritatea Bancară Europeană (ABE) pentru raportul cost / venit este de 50 – 60%. Trebuie menționat că băncile medii și mici din România au indicatorul cost / venit mare, între 70 și 80%, astfel, ele sunt mai vulnerabile. Vorbim despre instituțiile bancare care au o cotă de piață sub 5%, adică 25 de bănci din 32. În același timp, băncile mari (7) au coborât spre 48%.

În ceea ce privește segmentul costurilor, cheltuielile operaționale în băncile din România au urcat la peste 2% din active. Cheltuielile operaționale depășesc nivelurile din Polonia (1,8%), Cehia (1,1%) şi Bulgaria (1,5%), şi duble faţă de mediana UE (1,2%), arată datele BNR.

România
România

Se pare că veniturile nete din dobânzi reprezintă principala sursă a veniturilor operaționale ale instituțiilor bancare din România, adică peste 70%, mult peste nivelul european de 55%. Astfel, este identificată o concurență mai pronunțată în UE și o sofisticare mai ridicată a modelului de afaceri, după cum a atenționat deja banca centrală.

Indicatorul cost / venit operațional mare indică o profitabilitate operațională deficitară. Totodată, poate fi un indiciu al faptului că procesul de consolidare a sectorului bancar va continua. Eficiența operațională a sistemului bancar din România poate fi îmbunătățită prin creșterea gradului de intermediere. Mai mult decât atât, el poate fi eficientizat prin continuarea consolidării.

Citește și despre: SONDAJ Doar 36% dintre români spun că le ajung salariile până la sfârşitul lunii, în timp ce 23% se simt înşelaţi de bănci

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin miile de sarcini administrative ale profesorilor
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin ...
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. Florin Manole îl acuză pe fostul ministru Dragoș Pîslaru
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. ...
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele următoare, pe baza propunerii Ministerului Muncii
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele ...
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul în Bruxelles
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul ...
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții pentru canalizare și transportul public
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții ...