Știri interne

Veste bună pentru românii care se încălzesc cu lemne! Ajutorul de la stat s-ar putea tripla

23 Dec, 23:29 • Gorgorin iulia
Românii care se încălzesc cu lemne ar putea primi un ajutor de la stat pentru a trece mai ușor peste iarnă. Proiectul de la Senat prevede creșterea valorii de referință de la 320 de lei/lună cât este în prezent, la 1.000 de lei/lună.
Veste bună pentru românii care se încălzesc cu lemne! Ajutorul de la stat s-ar putea tripla

Românii care se încălzesc cu lemne ar putea primi un ajutor de încălzire de 1.000 de lei. Un proiect de lege depus la Senat arată că aceștia vor beneficia de un sprijin mai mare, fiind vorba de ajutorul pentru combustibili solizi (n.r. lemne) și/sau petrolieri.

Potrivit unui proiect legislativ care a fost pus recent în dezbatere la Senat, ajutorul ar putea să crească de la 320 de lei, cât este în prezent, la 1.000 de lei, potrivit alba24.ro

Citiți și: Categoriile de români care primesc ajutor de la stat de la 1 ianuarie 2023. Lista completă a măsurilor pregătite de Guvern

Este vorba despre proiectul care vizează modificarea Legii 226 din anul 2021, cea care stabilește măsurile de protecție socială pentru consumatorii vulnerabili de energie. Actual normativ arată că sunt mai multe categorii de ajutoare pentru încălzire, iar acestea sunt diferite în funcție de sistemul de încălzire al locuinței.

Inițiatorii proiectului sunt un grup de parlamentari de la USR și PNL, care spun că propunerea legislativă urmărește creșterea valorii de referință pentru combustibili solizi, pentru achiziția de materiale lemnoase destinate încălzirii locuințelor de la orice agent economic.

lemne

„Creșterea valorii de referință în vederea acordării ajutorului pentru încălzire care se realizează cu ajutorul combustibililor solizi, ajută cu celeritate consumatorul vulnerabil într-o perioadă nesigură din punct de vedere financiar. În al doilea rând, acordarea unui tichet cu valoare crescută pentru fiecare gospodărie care face dovada că a achiziționat materiale lemnoase/brichete/pelete din lemn pentru încălzirea locuinței evită specula pe piața vânzării lemnului de foc, asigură proveniența materialului lemnos din surse sustenabile, legale”, explică inițiatorii.

Astfel, se propune majorarea valoarea de referință a ajutorului pentru încălzire în sezonul rece (1 noiembrie – 31 martie), în cazul sistemelor care folosesc combustibili solizi și/sau petrolieri, de la 320 de lei pe lună cât este în prezent la 1.000 de lei/lună.

Cum se acordă ajutorul pentru încălzire:

Potrivit Legii 226/2021, în funcție de sistemul de încălzire utilizat în locuință, categoriile de ajutoare pentru încălzire sunt:

  • ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică în sistem centralizat, denumit în continuare ajutor pentru energie termică;
  • ajutor pentru gaze naturale;
  • ajutor pentru energie electrică;
  • ajutor pentru combustibili solizi și/sau petrolieri.

Ajutorul se acordă în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat, după cum urmează:

  • în proporție de 100% din valoarea de referință, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situația în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;
  • în proporție de 90%, în situația în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei și 320 lei;
  • în proporție de 80%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei și 440 lei;
  • în proporție de 70%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei și 560 lei;
  • în proporție de 60%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei și 680 lei;
  • în proporție de 50%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei și 920 lei;
  • în proporție de 40%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei și 1.040 lei;
  • în proporție de 30%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1.040,1 lei și 1.160 lei;
  • în proporție de 20%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1.160,1 lei și 1.280 lei;
  • în proporție de 10%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1.280,1 lei și 1.386 lei;
  • în proporție de 10%, în situația în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1.280,1 lei și 2.053 lei.

Valoarea de referință, în funcție de sistemul de încălzire utilizat, se actualizează prin hotărâre a Guvernului și nu poate fi mai mică de:

  • 250 lei/lună, pentru gaze naturale;
  • 500 lei/lună, pentru energie electrică;
  • 320 lei/lună, pentru combustibili solizi și/sau petrolieri.

Ajutorul pentru încălzire se acordă numai pentru o singură locuință, respectiv pentru locuința de domiciliu sau, după caz, de reședință.

Citiți și: Se dau bani de la stat şi în 2023. Ce categorii de români vor primi un ajutor financiar de 2.900 de lei

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski