Turism

Ministerul Turismului, strategie comuna cu Printul Charles: „Aducem Carpatii in secolul XXI”

01 Jun, 13:57 • Redactia DailyBusiness
Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Eduard Hellvig, a declarat vineri ca Guvernul elaboreaza o strategie impreuna cu Casa Regala a Angliei, mai exact cu reprezentantii Printului Charles, pentru promovarea turismului in Carpati.
Ministerul Turismului, strategie comuna cu Printul Charles: Aducem Carpatii in secolul XXI

“Este un ansamblu si un complex de masuri care sa asigure o dezvoltare de secol XXI a regiunilor si a lucrurilor pe care vrem sa le promovam. Nu trebuie sa reinventam nimic, trebuie sa folosim ceea ce avem. Strategia a inceput, a existat deja prima discutie de experti saptamana aceasta, am fost informat ca au inceput sa lucreze pe documente”, a spus ministrul.

“Avem lucruri care pot fi promovate, acesta e motivul pentru care vorbesc de turismul de nisa, de turismul cultural – traditii, cultura, care ne stau la indemana si trebuie sa le utilizam in asa fel incat sa cream locuri de munca si plusvaloare in economia nationala”, a mai spus Hellvig, citat de Mediafax.

Acest parteneriat tine in primul rand de realizarea unei strategii coerente pentru promovarea Carpatilor, pe de o parte, iar pe de alta parte de initierea unor proiecte punctuale, de la festival gastronomic pana la promovarea unor regiuni turistice in zona rurala si asigurarea finantarii pe infrastructura in interiorul regiunilor promovate.

Nu cu mult timp in urma, printul britanic declara ca nu doreste sa se amestece in politica
autoritatilor locale, dar a evidentiat importanta salvarii padurilor.

Anul trecut, acesta a fost implicat intr-o
campanie care incerca sa salveze de la distrugere padurile din
Transilvania, acesta fiind un admirator declarat al provinciei
romanesti, datorita
valorilor pe care le respecta localnicii.

Ca urmare a acestei campanii, publicatia economica Financial Times a realizat un reportaj in care vorbeste despre padurile din Transilvania
si indeamna autoritatile sa protejeze zona Carpatilor. „Infrastructura turistica este slaba, insa tocmai asta
face parte din farmecul zonei. Poate ca nu o sa fiti ca Adam si Eva in
fata unei lumi nou create, dar cu siguranta va veti putea bucura de
singuratate”, relata ziarul.

Printul Charles se teme ca dezvoltarea
economica rapida a Transilvaniei va periclita padurile din Muntii Carpati si a
cerut ca aceste paduri – unele dintre ele fiind ultimele zone salbatice din Europa
neatinse de om – sa fie protejate inainte de a disparea pentru totdeauna.