„Sperăm ca prima ediție <<Condus de randament>> să-i inspire pe actualii și viitorii participanți la piața de capital. Pe noi clar ne-a inspirat și, ținând cont de solicitările primite, ne dorim să lansăm, în acest an, cea de-a doua ediție,” a anunțat Ludwik Sobolewski, CEO al BVB.
Câștigătorul va fi premiat cu un SUV Dacia Duster, în versiunea de echipare Laureate. Podiumul a fost completat de investitori care au obținut randamente de 24,13%, respectiv 24,01%. De altfel, primii zece concurenți au avut randamente de peste 15% și aproape 50 de concurenți au obținut randamente de două cifre, ceea ce corespunde unor câștiguri de peste 10% în doar patru luni.
În cadrul concursului „Condus de randament”, cel mai tânăr participant are 25 de ani, iar cel mai în vârstă 83 de ani.
Primii 20 de participanți care au obținut cele mai mari randamente vor fi premiați de Bursa de Valori București și partenerii săi, după cum urmează:
- Premiul 1 - un autoturism Dacia Duster Laureate (mașina are poliță CASCO completă și RCA pentru o perioadă de 12 luni, oferite de Destine Broker)
- premiul 2 - un voucher de cumpărături în valoare de 3.000 EUR, oferit de eMAG
- premiul 3 - o vacanță premium de 5 zile în România, oferită de Happy Tour
- premiul 4 - un Smart Scooter Evolio X-Board, oferit de Evolio
- premiul 5 - un ceas Vector Watch Luna Rose Gold, oferit de Vector Watch
- premiul 6 - un ceas Vector Watch Luna Argintiu, oferit de Vector Watch
- premiul 7-16 - un abonament premium pentru 12 luni, oferit de Avocatnet.ro
- premiul 17-20 - o pușculiță Fluent în Finanțe, oferită de Bursa de Valori București
TOP 30 PARTICIPANȚI ÎN FUNCȚIE DE RANDAMENTE
Nr. | Broker | Randament (%) | Nr. | Broker | Randament (%) |
1 | BCR | 30,34 | 16 | Estinvest | 14,35 |
2 | Intercapital Invest | 24,13 | 17 | TradeVille | 13,70 |
3 | BT Capital Partners | 24,01 | 18 | TradeVille | 13,56 |
4 | BT Capital Partners | 20,05 | 19 | TradeVille | 13,48 |
5 | BCR | 19,61 | 20 | Goldring | 13,44 |
6 | BT Capital Partners | 19,17 | 21 | BT Capital Partners | 13,38 |
7 | BT Capital Partners | 17,83 | 22 | Raiffeisen | 13,09 |
8 | Estinvest | 16,55 | 23 | TradeVille | 12,75 |
9 | Estinvest | 16,55 | 24 | Intercapital Invest | 12,67 |
10 | TradeVille | 15,42 | 25 | TradeVille | 12,16 |
11 | Intercapital Invest | 15,38 | 26 | Raiffeisen | 12,11 |
12 | Raiffeisen | 14,76 | 27 | Raiffeisen | 12,07 |
13 | Estinvest | 14,75 | 28 | Estinvest | 12,00 |
14 | Intercapital Invest | 14,59 | 29 | TradeVille | 11,95 |
15 | TradeVille | 14,51 | 30 | TradeVille | 11,73 |