- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Daniela Melnic este noul director de actuariat al EuroIns

28 Aug, 13:28 • Redactia DailyBusiness
EuroIns Romania a numit in functia de director de actuariat pe Daniela Melnic, ce are o experienta de peste 14 ani in asigurari, au anuntat joi reprezentantii companiei.
Daniela Melnic este noul director de actuariat al EuroIns

Daniela Melnic este absolventa a Masterului de Tehnici Actuariale, cu licenta inregistrata in Registrul Actuarilor din Romania.

Anterior, aceasta a ocupat functii precum actuar sef in cadrul Aegon Asigurari de Viata, senior controller, manager departament controlling si appointed actuary al Generali Asigurari, precum si manager departament controlling si actuariat si consilier al directorului general in cadrul Asirom.

„Cel mai important obiectiv este dezvoltarea implementarii principiilor actuariale care stau la baza tarifarii produselor de asigurare din portofoliul companiei, care sa sustina cresterea cotei de piata in conditii de profitabilitate si solvabilitate”, declarat Melnic.

Un alt obiectiv al Danielei Melnic il reprezinta realizarea unor mijloace moderne de analiza, prin consolidarea celor existente si introducerea de noi modele si simulari actuariale, care sa ofere managementului companiei sustinere in procesul decizional si care sa constituie o baza de analiza pertinenta pentru toate departamentele din cadrul companiei.

„La acestea, se adauga implementarea dinamica a tuturor modificarilor legislative”, a mentionat noul director actuariat.

EuroIns Romania a inregistrat, in primele 6 luni ale acestui an, prime brute subscrise in valoare de 68 milioane lei (peste 18,5 mil. euro), in crestere cu 47% fata de perioada similara a anului trecut.