- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Cariere

Retrospectiva celor mai importante schimbari de top-manageri. 2010, an bogat in plecari fortate de criza

28 Dec, 00:01 • cristina.mihai
Anul 2010 a adus schimbari in serie la conducerea multor din marile companii locale, existand zeci de noi numiri de directori generali in industrii ca IT&C, real estate, retail, energie, dar si pe piata bursiera. DailyBusiness.ro face o trecere in revista a schimbarilor de management care au marcat al doilea an de criza.
Retrospectiva celor mai importante schimbari de top-manageri. 2010, an bogat in plecari fortate de criza

2010 a fost unul dintre cei mai prolifici ani in ceea ce priveste schimbarile de la varful companiilor, alaturi de pesrioada 2005-2007, cand a existat un val al inlocuirilor expatilor cu manageri romani, spun specialistii in head-hunting.

Razvan Soare, managing partner la compania de executive search Gerissen Strategic Solutions, spune ca schimbarile de management din acest an au avut loc nu pentru ca fostii directorii erau incompetenti, ci ca urmare a unor reorganizari strategice ale companiilor.

„Managerii foarte competenti, care au avut rezultate bune in anii de boom, sunt inlocuiti in criza pentru ca nu reusesc sa se adapteze la noua situatie a pietei. Acum este nevoie de multa flexibilitate, pentru ca nu este suficient doar sa reduci costurile. Unii dintre managerii schimbati in acest an platesc politele unei strategii axate doar pe diminuarea costurilor”, adauga Soare.

DailyBusiness.ro va prezinta cele mai importante schimbari la nivel de management din 2010, in cele mai dinamice domenii, din acest punct de vedere.

Zona de IT&C a avut un an tumultos la nivel de schimbari de management. Firme ca Vodafone, Xerox sau UPC si-au schimbat conducerea.

Liliana Solomon este promovata. La conducerea Vodafone Romania vine fostul sef al filialei din Malta

Liliana Solomon, fosta sefa a Vodafone Romania, ocupa din decembrie functia de director de operatiuni Vodafone pe 14 state, inclusiv Romania.

Spaniolul Inaki Berroeta, noul sef Vodafone Romania, are o experienta de 15 ani in telecom si a parasit filiala companiei din Malta pentru postul de pe plan local.

Calin Tatomir a plecat de la Microsoft. In locul lui a venit un manager din filiala din Polonia

Calin Tatomir a plecat de la Microsoft Romania in luna octombrie si spunea atunci ca in noiembrie va anunta noul proiect in care se va implica. Managerul roman nu a putut fi contactat de DailyBusiness.ro pana la data publicarii acestui articol pentru a afla detalii despre noua sa activitate.

Noul director general al Microsoft Romania este Ronald Binkofski, care a petrecut 5 ani in filiala companiei din Polonia, in rolurile de developer & platform evangelism lead si, mai recent, director de marketing, business si operatiuni.

Google si-au luat country manager un fost angajat Microsoft

Dan Bulucea este country managerul Google in Romania, incepand cu aceasta toamna. Bulucea a demisionat in primavara lui 2010 din functia de director de marketing al Microsoft, unde a lucrat timp de 12 ani. Mai multe despre planurile Google in Romania, cititi aici.

Xerox este o alta companie din industrie care si-a luat un nou director general. Schimbari de management au avut loc si in cadrul Gecad ePayment, dupa vanzarea companiei. Daniel Nicolescu a preluat functia de CEO al Gecad ePayment, iar Carmen Sebe, fostul CEO a preluat conducerea diviziei desprinse din companie, Avangate.

Si in cazul UPC au avut loc schimbari la nivel de top management, Severina Pascu preluand managementul firmei.

Si in domeniul bancar au avut loc schimbari importante de management, insa in mare parte acestea au survenit dupa expirarea mandatelor fostilor sefi.

Mihai Bogza a parasit functia de presedinte executiv al Bancpost

Probabil cea mai surprinzatoare miscare din domeniul bancar a fost plecarea lui Mihai Bogza din functia de presedinte executiv al Bancpost. Bogza va fi inlocuit de la 1 ianuarie de catre Peter Weiss, fostul sef al RBS Romania, potrivit unui comunicat emis recent de banca. Dupa data de 1 ianuarie Mihai Bogza va detine in continuare functia de presedinte al consiliului de administratie.

Peter Weiss a plecat de la conducerea RBS Romania in octombrie 2009, dupa ce si-a incheiat mandatul de 4 ani.

Volksbank si-a schimbat managerul

In martie, Gerald Schreiner, fostul presedinte al Volksbank Romania, si-a terminat mandatul. Schreiner a fost inlocuit de Johann Lurf, care a ocupat functia de presedinte executiv al Volksbank Cehia timp de 13 ani, unde a coordonat direct operatiunile de retail ale bancii.

Banca si-a intarit de altfel echipa de management si prin preluarea directorului comercial al BRD, Lucian Cojocaru, care a devenit noul sef pe retail al Volksbank.

O alta schimbare determinata de incheierea mandatului a avut loc si la BRD, insa miscarea a fost anuntat din 2009, iar noul manager si-a preluat functia in ianuarie 2010. Dupa ce Patrick Gelin si-a incheiat mandatul la BRD (al doilea creditor ca marime de pe piata locala si totodata cel mai profitabil), conducerea bancii a fost preluata de francezul Guy Poupet, care a ocupat pozitii de conducere in sucursale ale bancii din Argentina, Senegal, Cehia si Egipt.

Inlocuiri au avut loc si la Banca Romaneasca (BR) si Banca Romaneasca. Cititi mai multe detalii intr-un articol despre cele mai importante schimbari din sistemul bancar in 2010.

In imobiliare au avut de asemenea loc schimbari spectaculoase, unele dintre cele mai mari firme din domeniu schimbandu-si managerii.

Alexander Hergan, actionarul majoritar al Avrig 35, a fost inlocuit la conducerea grupului

Alexander Hergan, CEO-ul Avrig 35, a fost inlocuit cu Haydn Wright in aceasta vara. Decizia a apartinut consiliului de administratie a grupului de firme, considerandu-se ca noua situatie economica necesita unele schimbari in stilul de management.

Reuven Havar a plecat de la AFI Romania

Reuven Havar, seful filialei AFI Europe din Romania, a plecat in acest an de la dezvoltatorul imobiliar care detine unul dintre cele mai mari mall-uri din Europa, Cotroceni Park. Havar a devenit director executiv la Atlas Management.

Anul acesta au fost schimbati din functie si seful Baneasa Developments, Michael Lloyd, si directorul Anchor Group, Ibrahim Paksoy. Colliers are de asemenea un nou managing director in acest an, Bogdan Georgescu renuntand la unele responsabilitati.

Si in zona de materiale de constructii au avut loc schimbari, Mihai Rohan, directorul general al Carpatcement Holding, parte a grupului HeidelbergCement, predand stafeta conducerii societatii lui Florian Aldea, cel care a ocupat pana de curand functia de director general al diviziei de betoane Carpat Beton.

Piata bursiera

BVB si-a schimbat directorul in vara lui 2010

Brokerul Valentin Ionescu a preluat in vara lui 2010 functia de director general al BVB. Valentin Ionescu (38 ani) a inlocuit-o pe Anca Dumitru.

Valentin Ionescu a fost ales in acest an si noul presedinte al Consiliului de Administratie al Depozitarului Central, inlocuindu-l pe Ovidiu Sergiu Pop.

In media si advertising au avut de asemenea loc schimbari in lant. Daca o parte din publicitari au hotarat sa isi ia cate un an sabatic, in presa majoritatea schimbarilor s-au lasat cu scandal.

Peter Imre a preluat managementul Adevarul SA

Dinu Patriciu, patronul trustului de presa Adevarul Holding, a schimbat conducerea companiei inlocuindu-l de Razvan Corneteanu cu Peter Imre.

Unul din fondatorii Media Investment a plecat in TV

O plecare importanta din Advertising este cea a lui Ovidiu Florea, omul care a fondat, alaturi de Mihaela Nicola si Zoltan Szigeti, agentia Media Investment, generator de venituri importante pentru The Group. Florea a plecat in ianuarie din companie ajungand apoi head of sales& research la Kanal D.

Mihnea Vasiliu si-a dat demisia de la Realitatea si a venit director la Ringier

Mihnea Vasiliu a ajuns director la Ringier in aceasta toamna. Mai multe detalii despre noul manager al business-ului din Romania al elvetienilor cititi aici. DailyBusiness.ro a publicat un articol in care a prezentat mai pe larg demisiile managerilor de presa din acest an.

In domeniu au fost insa multe alte miscari importante. Gina Leu, sefa Ogilvy&Mather si-a luat un an sabatic si a fost inlocuita cu fosta sefa de la Saatchi&Saatchi, Mona-Lisa Caravaniez. Mirela Angelescu (managing director la DDB) si Theodor Sandu (directorul de creatie) au parasit DDB pentru un an sabatic. Cititiaici mai multe detalii despre miscarile din publicitate. Si Media Direction are un nou sef. Cititi mai multe detalii aici.

Dragos Stanca a plecat de la conducerea F5 si si-a lansat business-ul propriu, o companie de consultanta si web development denumita Publyo.

Radu Moraru a plecat de la B1 TV cu tot cu formatul Nasul si a preluat conducerea televiziunii 10 TV a RCS&RDS.

TVR are de asemenea un nou manager in persoana lui Alexandru Lazescu, care il inlocuieste pe Alexandru Sassu.

Schimbari importante la nivel de top management au avut loc si in industria alimentara si a productiei de bauturi.

Mihai Ghyka s-a intors la prima dragoste, producatorul berii Bergenbier

Mihai Ghyka, creatorul brandului Bergenbier, revine in industria berii, la carma companiei pe care o parasise in 2008, redenumita StarBev dupa ce CVC Capital Partners a finalizat achizitionarea operatiunilor din Europa Centrala si de Est a InBev. Cititi aici mai multe detalii.

Un indian a venit la conducerea Kraft Foods

Kraft Foods Romania a anuntat oficial ca incepand cu luna iulie noul director al companiei este Gerard Chandran. Gerard Chandran l-a inlocuit pe Lachlan Grave, care si-a incheiat mandatul

Pepsi Co si-a schimbat complet structura de management

Operatiunile PepsiCo din Romania vor fi coordonate de un singur Business Unit General Manager (BUGM), in persoana lui Pavlos Katsivelis, dupa fuziunea dintre cele doua divizii ale companiei din Romania, Beverages si Snacks.

Producatorul Tuborg are un nou presedinte

Hezy Ovadiava prelua, incepand cu 1 ianuarie 2011, conducerea URBB, producatorul marcii de bere Tuborg in Romania, inlocuindu-l pe Shachar Shaine.

El are o experienta profesionala de aproximativ 19 ani, formata in cadrul pozitiilor de conducere pe care le-a detinut in patru companii din domeniul FMCG (alcoolice si non-alcoolice), inclusiv Carlsberg Group – Israel Beer Breweries Ltd.

O schimbare de strategie a avut loc si in cadrul Smithfield Romnia, care va integra toate operatiunile din grup. Miscarea determinat numirea lui Bogdan Mihail in functia de presedinte al grupului Smithfield Romania, ce include companiile Smithfield Ferme, Smithfield Prod, Agroalim Distribution si Agroalim Logistics.

Schimbari in lant si in domeniile energie si petrol. Cele mai multe demisii si numiri au avut loc in ultima parte a anului.

Adrian Baicusi a demisionat de la Transelectrica

Adrian Baicusi, fostul director general al Translectrica, si-a dat demisia pe 15 noiembrie, fara a preciza motivele acestei decizii.

Directorul Transgaz a fost schimbat din functie

Florin Muntean, directorul general al Transgaz Medias (TGN), a fost inlocuit din functie cu seful Dispecerului national de gaze, Florin Cosma.

Adjunctul de la Lukoil a demisionat

Andrei Chirilescu, directorul general adjunct al Lukoil Romania, a demisionat din functie, dupa 10 ani in companie.

Directorul Rompetrol Rafinare si-a dat demisia

Vasile Cosmin Turcu a demisionat din functia de director general al Rompetrol Rafinare Constanta (RRC), functia sa fiind preluata de Arman Kairdenov, pana in prezent director general adjunct al companiei.

Rompetrol Rafinare a anuntat ca incetarea colaborarii cu Turcu s-a realizat cu acordul partilor si ca modificarile din conducerea companiei au intervenit in baza unei decizii a Consiliului de Administratie din sedinta de luni, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Directorul general al Hidroelectrica a demisionat

Directorul general al Hidroelectrica, Mihai David, a demisionat, iar Consiliul de Administratie al companiei a aprobat in decembrie inlocuirea lui cu Constantin Trihenea.

Finalul de an a adus schimbari si in cadrul conducerii Butan Gas

Directorul general al Butan Gas Romania este, incepand cu 1 decembrie, Gabriel Stoicescu, a anuntat compania. Stoicescu are o experienta bogata in sectorul energetic. Incepand cu 2005, acesta a condus Shell Romania, iar din anul 2007 pana in prezent s-a aflat in fruntea companiei Petrom LPG.

Pharma

GSK va avea din 2011 un nou director general in Romania

Pascal Prigent va prelua din ianuarie 2011 pozitia de director general al GlaxoSmithKline (GSK) Romania. Prigent il inlocuieste pe Patrick Desbiens, care a fost numit vice-presedinte al diviziei Primary Care Operations in cadrul GSK Franta.