- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Gabriel Pantelimon este noul country general Manager pentru Xerox Romania si Republica Moldova

02 Nov, 13:13 • Redactia DailyBusiness
Gabriel Pantelimon (foto) a fost numit country general manager al Xerox Romania si Republica Moldova in cadrul Xerox Corporation Development Market Operations, incepand cu 1 noiembrie, a anuntat marti compania.
Gabriel Pantelimon este noul country general Manager pentru Xerox Romania si Republica Moldova

Pantelimon vine de pe pozitia de sales and marketing director pentru Xerox Europa Centrala si de Est, Israel si Turcia, si il inlocuieste pe Petr Sichrovsky.

Petr Sichrovsky fusese numit in aceasta functie pe 1 august 2009. Acesta se va intoarce in Cehia si nu va ramane in cadrul companiei, au precizat pentru DailyBusiness.ro reprezentantii Xerox.

In noul sau rol, Gabriel Pantelimon va fi responsabil de coordonarea activitatilor de marketing si vanzari, servicii globale si operatiuni de customer service pentru Xerox Romania si Republica Moldova.

Gabriel Pantelimon s-a alaturat echipei Xerox in 1997, in cadrul departamentului de vanzari. De atunci, el a detinut o serie de functii importante in companie, fiind numit in 2008, Global Accounts Manager – Xerox Central Eastern Europe, Israel and Turkey, iar in 2009 Sales and Marketing Director – Xerox Central Eastern Europe, Israel and Turkey (CIT).

Gabriel Pantelimon a absolvit cursurile Universitatii Politehnice din Bucuresti, Sectia Ingineria si Managementul Sistemelor Tehnologice, detine un MA la University of Surrey, Guildford in European Area Studies si un MBA la Bucharest School of Management.