- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Merkel si Sarkozy discuta solutii pentru criza din zona euro

09 Oct, 14:45 • Redactia DailyBusiness
Cancelarul german, Angela Merkel, si presedintele francez, Nicolas Sarkozy, vor discuta duminica solutii pentru criza din zona euro care pune in pericol economia mondiala, transmite Reuters.
Merkel si Sarkozy discuta solutii pentru criza din zona euro

Cei doi vor vorbi despre Grecia, prevenirea extinderii crizei datoriilor in
zona euro si consolidarea bancilor.
Importanta intalnirii a fost sporita de riscul falimentului grupului
franco-belgian Dexia, prima victima a crizei
, din cauza expunerii mari la
datoriile tarilor periferice din zona euro, in special la cele ale Greciei.

 „Dexia va fi printre subiectele care vor fi abordate, dar principala
tema va fi Grecia si zona euro, bancile fiind doar o consecinta a crizei”,
a declarat o sursa din Ministerul francez de Finante, relateaza Mediafax.

Sarkozy va sosi la Berlin duminica dupa-amiaza, se va intalni cu Merkel, iar
apoi va urma o cina de lucru.
„Exista un risc ridicat ca aceasta criza sa escaladeze si sa se extinda”,
a declarat ministrul german de Finante Wolfgang Schaeuble pentru o publicatie
din Germania.

 Liderii din Germania si Franta sunt divizati in privinta modalitatii de
recapitalizare a bancilor europene.
Potrivit Irlandei, bancile din Europa ar putea avea nevoie de peste 100 de
miliarde de euro pentru a rezista crizei datoriilor suverane, in timp ce FMI
estimeaza necesarul de fonduri suplimentare la 200 de miliarde de euro.

Autoritatile de la Paris vor ca pentru recapitalizare sa fie folosita
facilitatea Europeana de Stabilitate Financiara (EFSF), iar Berlinul sustine ca
fondul sa fie ultima solutie.

Un alt subiect in disputa este cum sa aiba loc achizitiile EFSF de obligatiuni
suverane pentru prevenirea extinderii crizei, esentiale daca Grecia nu va primi
urmatoarea transa de ajutor.
Franta nu vrea stabilirea unor recomandari clare in aceasta problema, dar
Germania insista pentru stabilirea sumelor folosite de fiecare stat membru si a
unei limite de timp pentru achizitiile de obligatiuni, a relatat publicatia
Handelsblatt.

Presiunile internationale asupra Frantei si Germaniei pentru rezolvarea
crizei sunt in crestere.
Presedintele SUA, Barack Obama, a cerut joi Europei „sa actioneze
rapid”, problemele europene fiind cel masi mare obstacol in calea redresarii
economiei Statelor Unite.
Presedintele Bancii Mondiale, Robert Zoellick, a declarat revistei
Wirtschaftswoche ca exista o totala „lipsa de viziune” in Europa, in
special in Germania.