FINANTE-BANCI

Piata de leasing a crescut peste asteptari: Avans de 20% in 2011

04 aprilie 2012, ora 14:47, autor(i): Andreea Radu 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
POZA.jpg
Piata de leasing financiar din Romania a inregistrat un avans de 20% in 2011 comparativ cu anul anterior, totalizand 1,349 miliarde de euro, potrivit Asociatiei Societatilor Financiare ALB Romania.

"Initial am estimat o crestere de 10-15% pentru 2011. Din fericire piata de leasing a crescut cu 20% depasind asteptarile", a declarat Antoaneta Curteanu, presedintele ALB.

Ea a adaugat ca pentru 2012 se asteapta la un avans de 10-15% pe piata de leasing financiar.

Din totalul pietei sectorul transporturilor a atras 68% din finantari (917 milioane de euro), urmat de sectorul echipamentelor cu 25% (339 milioane de euro) si de imobiliare cu 7% (93 milioane de euro).



Potrivit ALB, cea mai mare cota de piata este inregistrata de sectorul companiilor subsidiare ale bancilor, cu 67% din total, urmat de sectorul companiilor captive, cu 19%, si de sectorul companiilor independente cu 14%.

In domeniul transporturilor, evolutia finantarilor in anul 2011 indica pastrarea unei ponderi relativ constante pe categorii de vehicule, dar cu o crestere notabila pentru vehiculele comerciale grele, dupa cum urmeaza: autoturismele detin o cota de 57%, vehiculele comerciale grele 29%, vehiculele comerciale usoare 13% din total, iar alte tipuri de vehicule 1%.

In ceea ce priveste finantarea echipamentelor destinate diverselor sectoare ale economiei, sfarsitul anului 2011 indica urmatoarea evolutie in raport cu decembrie 2010: ponderea sectorului constructiilor este din nou in crestere de la 13% la 19%, cota sectorului echipamentelor electrice a crescut de la 4% la 10%, sectorul agricol inregistrand o crestere substantiala de la 8% la 24%.

Finantarea celorlalte sectoare ale economiei pastreaza o pondere relativ constanta (8% echipament medical, 8% industria alimentara, 6% echipamente destinate industriei metalurgice, 5% in domeniul echipamentelor IT si software, 2% industria de prelucrare a lemnului).

"Perioada de criza 2009 - 2011 indica tendinte noi in finantarea sectorului imobiliar din punctul de vedere al ponderii pe categorii imobiliare. Evolutia in perioada decembrie 2011 fata de decembrie 2010 evidentiaza o scadere de la 37% la 24% a finantarii spatiilor de birouri clasele A, B, C iar finantarea categoriei retail outlet a scazut dramatic ca pondere de la 31% la 6%", au spus reprezentantii ALB.

Pe de alta pare, finantarea cladirilor industriale a crescut in aceeasi perioada, de la 17% la 36%, cele hoteliere de la 1% la 2%, iar a terenurilor de la 9% la 28%. O cauza a acestei evolutii o reprezinta pe de-o parte finantarea contractelor de "sale and lease back" (ca solutii de obtinere a lichiditatilor necesare in perioada de criza de catre clientii contractelor de leasing financiar) si pe de alta parte orientarea finantarilor spre sectoare care ofera conformitate cu normele de prudentialitate ale BNR.

"S-a pastrat de asemenea tendinta in scadere a finantarii cladirilor rezidentiale ca urmare a mentinerii unei politici prudentiale in ceea ce priveste finantarea persoanelor fizice in perioada de criza financiara", au explicat reprezentantii ALB.

Clientii corporativi au atras cea mai mare parte (96%) din totalul finantarilor, urmati de componenta de retail (3%) si de sectorul public (1%).

In anul 2011, membrii ALB au finantat active in valoare totala de 1,242 milioane euro, reprezentand 92% din totalul pietei.

ALB este membra a Federatiei Europene a Asociatiilor Societatilor de Leasing - Leaseurope si coordoneaza Grupul de lucru CEE al Leaseurope prin Secretarul General.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
KeyJobs - Job-uri premium
Sambata, 04 Aprilie 2020, 21:47
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter