- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Pro si contra cresterii TVA: Scenarii apocaliptice versus redresare lenta

28 Jun, 00:01 • gecad.net
Care vor fi efectele impactului dintre TVA-ul de 24% si buzunarele si-asa goale ale romanilor? Pagube vor exista - inflatia si PIB-ul vor suferi serios, insa exista si o parte plina a paharului: masura va permite continuarea acordului cu FMI si, oricat de cinic ar parea, va spori eficienta firmelor, care vor fi nevoite sa-si reduca si mai mult costurile pentru a oferi preturi competitive.
Pro si contra cresterii TVA: Scenarii apocaliptice versus redresare lenta

Planul B pe care il guvernul il va aplica pentru a face rost de bani inseamna majorarea taxei pe valoarea adaugata de la 19% la 24%, dupa ce Curtea Constitutionala a respins vineri decizia guvernantilor de scadere a pensiilor.

La ce probleme sa ne asteptam

„Teoretic ar putea fi doua momente din punct de vedere al efectelor asupra inflatiei. In primul, scumpirea marfurilor cu 5% ar duce la o inflatie de 10%. Pe urma, al doilea moment ar putea determina majorarea inflatiei cu inca doua procente, din cauza panicii, lacomiei comerciantilor, etc”, a declarat Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, citat de Mediafax.

„In Romania, furnizorii si distribuitorii transfera imediat TVA catre consumatori si nu accepta diminuarea marjelor de profit. TVA-ul e direct in buzunarele cetateanului”, a afirmat si omologul sau Lucian Croitoru.

La randul sau, economistul-sef al ING Bank Romania, Nicolaie Chidesciuc, a aratat ca este de asteptat ca masura de crestere a TVA sa duca inflatia la 6-7%, ceea ce in mod evident va afecta semnificativ puterea de cumparare a romanilor.

Mai mult, Chidesciuc a aratat ca masura va determina o contractie a economiei mai mare decat cea anticipata in prezent, de 1,4%.

Potrivit presedintelui Patronatului Roman al Carnii de Porc, in conditiile majorarii TVA, peste un sfert dintre firmele din economie vor ajunge in situatia de a-si inchide portile.

„Oamenii nu vor mai avea bani sa cumpere, 25% dintre firme vor ceda si somajul si preturile vor creste. Nu se va reusi decat distrugerea firmelor care au reusit sa supravietuiasca pana acum si reducerea sumelor incasate la bugetul de stat”, a afirmat Gheorghe Caruz, citat de Evenimentul Zilei.

BNR a fixat pentru acest an o tinta de inflatie de 3,5%, cu un interval de variatie de plus/minus un punct procentual, si estimeaza ca rata anuala se va situa la 3,7%.

Economia Romaniei a ramas in recesiune in primul trimestru al acestui an, dupa ce PIB s-a contractat in termeni ajustati sezonier cu 0,3% fata de ultimele trei luni ale anului trecut si cu 2,6% comparativ cu trimestrul unu din 2009.

La randul lui, analistul Dan Popa crede ca toate calculele guvernului, care spun ca aceasta crestere de TVA va fi de ajuns pentru a ne incadra in deficitul de 6,8% convenit cu FMI pe acest an, vor fi date peste cap de un amanunt simplu: incasarile la buget nu vor creste liniar cu marirea TVA, pentru ca toata lumea isi va reduce consumul.

„Calculele facute inca de pe vremea lui Pogea arata ca teoretic, o crestere a TVA cu 5% ar aduce echivalentul a maximum 2,2% din PIB la buget. In practica insa, suma colectata va fi mai redusa. Motivul e simplu: oamenii si firmele isi vor taia din consum”, considera Popa.

”Din cate am discutat cu economistii, ei au facut niste calcule din care reiese ca o crestere a cotei TVA, spre exemplu, de la 19% la 24% ar echivala cu o contractiei a economiei romanesti de cel putin 1,6-2% in 2010, si la o inflatie de peste 8%”, mai scrie analistul.

„Insa Romania a mai trecut prin crize si nu am crapat”, comenteaza Popa.

Partea plina a paharului

O concluzie la granita cu cinismul este ca majorarea TVA este chiar benefica, pentru ca dinamizeaza concurenta, ceea ce pe termen lung va insemna o curatare suplimentara a pietei, ramanand doar companiile cu adevarat competitive.

Un alt efect pozitiv este, crede reprezentantul UDMR Marko Bela, ca aceasta masura este suficienta pentru incadrarea in cifrele economice convenite cu FMI. „Dupa calculele Ministerului de Finante, va fi suficienta (cresterea TVA – n.r.). Am discutat ieri (vineri – n.r.) in coalitie foarte detaliat pe diferite posibilitati, solutii, cu cifre, procente si am ajuns la aceasta solutie, pe care o sustinem”, a afirmat Marko Bela, citat de Mediafax.

O parte dintre oamenii de afaceri spun pentru DailyBusiness.ro ca impactul pe care o majorare usoara a taxei pe valoarea adaugata il poate avea asupra business-ului propriu este suportabil.

„Nu as dori nimanui sa fie in locul guvernului ca sa gestioneze aceasta situatie crunta”, a declarat Constantin Stroe. El este de parere ca o crestere minima de TVA ar fi inteleasa de mediul de afaceri si nu ar afecta serios business-urile, si este chiar o solutie mai buna decat reducerea pensiilor. „Nici povara pusa pe spatele acestor pensionari nu era o solutie de iesire din criza”, spune Stroe.

Opinia este sustinuta de Ciprian Moga, managing partner al firmei de consultanta in retail iQuest Consulting, care spune ca pentru oamenii de afaceri din Germania majorarea de TVA a condus chiar la cresterea competitivitatii.

Solutia a fost luata insa, ce-i drept, inainte de criza, si a determinat oamenii de afaceri sa isi supravegheze mult mai atent costurile si sa le reduca, ceea ce a condus la cresterea competitivitatii. „Efectul s-a vazut imediat asupra exporturilor tarii, care au crescut”, spune Moga.

Specialistul a declarat ca este greu de estimat care va fi la noi efectul unei majorari de TVA. „Poate ca si la noi managerii se vor gandi sa reduca drastic cheltuielile, asa incat pretul final oferit cumparatorului, cu tot cu TVA, sa ramana neschimbat”, a declarat Moga.

„Cred ca s-ar putea ajunge la o negociere intre furnizori si retaileri, asa incat consumatorul final sa nu resimta o majorare de preturi, care sa conduca la reducerea cosumului”, a spus Ciprian Moga.

Alternativa cresterii veniturilor publice, vehiculata in discutiile cu FMI, includea si o majorare a cotei unice. Moga sustine ca daca si aceasta masura ar fi implementata, atunci consumul si implicit economia ar fi lovite foarte grav. Laszlo Diosi, directorul general al OTP Bank Romania, crede la randul sau ca impozitarea suplimentara a veniturilor populatiei si firmelor ar avea efecte dezastruoase asupra economiei. Asemeni celorlalti manageri, el spune ca majorarea TVA ar putea in schimb sa nu afecteze foarte mult vanzarile. „Am observat impactul masurii pe alte piete, iar efectul a fost o crestere usoara a preturilor, dupa care a urmat imediat o stabilizare”, a declarat bancherul.

„Ceea ce ar afecta intr-adevar business-urile ar fi o impozitare suplimentara a veniturilor persoanelor fizice si corporatiilor”, a spus directorul general al OTP Bank, referindu-se cel mai probabil la impozitele pe profit, dar si la contributiile sociale.

Ar fi indicate si alte cresteri de taxe?

„Mai degraba s-ar aduna bani prin reducerea taxelor, si nu prin majorarea lor. Va fi o frana pentru incercarea de relansare si o noua lovitura data economiei”, este de parere Dragos Anastasiu, proprietarul grupului Eurolines, citat de Mediafax.

El crede ca guvernantii au gandit alte solutii prin care vor face rost de fonduri. Pierderile pe care bugetul le va resimti din cauza ca pensiile nu scad pot fi acoperite de un impozit progresiv asupra acestor venituri.

„Se poate apela la un impozit progresiv, prin care pensiile foarte mari sa fie impozitate chiar si cu 90%. Sumele care ar fi trebuit sa vina din scaderea pensiilor pot fi suplinite din sumele colectate prin impozit”, a completat patronul Eurolines.