- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Piata telecom locala in 2010: Venitul mediu per utilizator, cu 17% mai mic

10 May, 00:01 • Redactia DailyBusiness
Venitul mediu per utilizator a scazut anul trecut, pe piata de telefonie mobila din Romania, cu 17% fata de 2009, ajungand la 6,3 euro lunar, fata de peste 7 euro pe luna in 2009, arata un studiu al A.T. Kearney.
Piata telecom locala in 2010: Venitul mediu per utilizator, cu 17% mai mic

Potrivit studiului, cel mai mare venit mediu per utilizator din Europa a fost in Franta, de 38 euro pe luna. In Polonia, acesta a fost de 10-11 euro.

Pe de alta parte, numarul mediu de minute vorbite per utilizator a crescut in Romania cu 19%, la 174 minute vorbite lunar.

Cresterea este determinata atat de tarifele in scadere, cat si de tendinta de schimbare a telefonului fix cu telefonul mobil.

Numarul de useri a fost constant in ultimii doi ani.

Anul trecut, piata locala a scazut cu peste 20%, pana la 1,7 miliarde de euro. Studiul mai arata ca in 2010 s-au portat cu 9% mai multe numere de telefon fata de 2009, ajungand la 126.500.

Documentul citat arata ca industria locala trece printr-un moment al consolidarii, avand in vedere recentele achizitii ale Telemobil de catre Cosmote si a fuziunii operatorilor cu Romtelecom. De asemenea, pe piata locala ar putea sa se vada si efectele recentei aliante dintre France Telecom si Deutsche Telecom, la nivel global.

Totusi, specialistii de la A.T. Kearney mentioneaza ca lectiile invatate pe alte piete de gigantii telecom ar putea sa nu se aplice pe piata romaneasca. Pentru operatorii telecom este esential sa aiba pregatite scenarii pentru a raspunde provocarilor competitionale si de evolutie macro-economica.