REAL ESTATE

Creditele mai greu accesibile au creat o noua piata: apartamente vandute in rate

15 noiembrie 2008, ora 00:05, autor(i): Cristina Mihai   | 3 comentarii publicate
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
apartment_living.jpgmica.jpg
Pe o piata piata imobiliara in schimbare, dezvoltatorii au inceput sa-si modifice si ei strategiile pentru a se adapta noilor realitati. Ce solutie au gasit unii dezvoltatori pentru a vinde, cand creditele sunt mai greu accesibile si mai scumpe? Isi vand apartamentele in rate.
"Am avut deja un client, care a achizitionat un apartament in Emerald pe firma, in rate. La noi ratele se platesc pe maxim 2 ani", a spus Adriana Neagu, director de vanzari Emerald Residence, proiect dezvoltat de Brooklyn Investments, care a lansat acest sistem in urma cu cateva saptamani.

Clientii sunt atrasi de aceasta posibilitate pentru ca daca apeleaza la un credit ipotecar pot ajunge sa plateasca si de 3 ori valoarea apartamentului. Asa, chiar daca nu termina de achitat toata valoarea apartamentului in 2 ani prin rate, dupa aceasta perioada pot face un credit mai mic, poate chiar unul de nevoi personale, a adaugat Adriana Neagu.

"Au mai fost clienti care s-au mai interesat de aceasta varianta, pentru ca bancile au iesit din calcul pentru multi. Nu mai este avantajos pentru ei un credit ipotecar", a mai spus Neagu.



In functie de avansul platit pentru apartament, in proiectul Emerald se adauga la suma ramasa de platit din locuinta maxim 13%, in cazul platii in rate.

Un alt dezvoltator care va oferi clientilor posibilitatea de a-si plati apartamentul in rate este grupul Axa, care dezvolta un proiect cu 18 apartamente in zona Herestrau, denumit Saphire Residence.

"Sunt multi clienti care au mai multe venituri, dar banca nu le ia in considerare pe toate si nu pot accesa un credit mai mare sau sunt pur si simplu clienti care nu vor sa apeleze la un credit si prefera sa plateasca o rata lunara. Noi avem ca target clientii cu venituri peste medie, si daca un client isi permite sa plateasca un avans de minim 20% la un apartament de peste 250.000 euro, inseamna ca are posibilitatea sa plateasca si o rata lunara, asa ca nu le cerem adeverinte de salariu sau alte acte", a spus Anca Otobicu, directorul executiv al Axa Estate, promotorul Saphire Residence.

In functie de valoarea avansului si perioada pe care se va plati ratele, pretul apartamentului difera. Perioada in care se pot plati ratele este cuprinsa intre 12 si 48 de luni. Avansul poate ajunge la 90% din valoarea locuintei.

Analistii considera acest sistem unul interesant, care ar putea fi preluat si de alti dezvoltatori.

"Sistemul mi se pare in regula si probabil ca va fi preluat si de alti dezvoltatori. Trebuie ca dezvoltatorii sa poata finanta aceste plati in rate, lucru care nu este la indemana oricui, iar clientii trebuie sa aiba grija la clauzele contractuale ca nu cumva dezvoltatorul sa intarzie foarte mult lucrarea, astfel incat finantarea propriu-zisa a ratelor sa nu existe, acoperindu-se in acest sens prin diverse clauze contractuale", a spus Ionut Bordei directorul departamentului rezidential al CBRE-Eurisko

"Cu alte cuvinte oferta este buna daca dezvoltatorul se ingajeaza sa dezvolte in timp proiectul si daca plateste penalizari pentru intarzieri, fara ca acestea sa fie limitate, altfel clientul s-ar putea bucura ca va plati casa in 5-7-10 ani, dar de fapt si constructia va dura tot atat si nu va putea fi folosita", a adaugat Ionut Bordei.

"Clientilor li s-au parut interesante aceste solutii; in acelasi timp cred ca va trebui sa mai treaca ceva timp pana oamenii se vor mai linisti si vor recastiga incredere in piata rezidentiala", a spus Irina Petrescu, directorul departamentului rezidential al Esop.

"Dupa cum se stie pretul si modul de achizitie sunt determinante pentru orice categorie de clienti incepand cu clasa medie, pana la segmentul lux. Totodata neincrederea in locuintele noi si stagnarea de pe piata mai au si alte cauze: incertitudini legate de finalizarea proiectului, neincrederea in ceea ce se promite si ceea ce se ofera, zvonurile legate de faptul ca preturile vor scadea in continuare, sunt tot atatea pietre de moara cu care dezvoltatorii trebuie sa lupte si sa le depaseasca", a adaugat Irina Petrescu

Vanzarile de apartamente in rate au fost preluate pana in prezent de dezvoltatorii unor proiecte destinate clasei medii plus, preturile acestor locuinte fiind de peste 200.000 euro si ratele fiind cel putin de ordinul miilor de euro.

In cazul acestor sisteme de vanzari, contractele de vanzare-cumparare se incheie dupa ce se achita integral locuinta.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
ps a spus:
15/11/2008 12:02
cu alte cuvinte eu sa platesc constructia blocului, iar dupa ce e gata abia sa ma pot folosi de el, iar grosul banilor sa mearga ca si profit pt investitor. Plus ca vor fi si intarzieri daca nu vor exista multi fraieri ca mine care sa plateasca in rate. Pe cine vreti sa prostiti d-nilor? Daca apartamentul ar fi gata de livrare si maine sa ma pot muta in el, alta ar fi treaba...daca are si un pret decent!
 
Adriana Neagu a spus:
17/11/2008 12:19
Complexul Emerald Residences este deja finalizat si cumparatorii se pot muta imediat dupa plata avansului. In cazul achitarii in rate a apartamentului, se face un contract de vanzare-cumparare cu clauza suspensiva, insemnand ca daca cumparatorul nu achita ratele conform contractului, acesta se poate anula. Alpha Bank (finantatorul proiectului) detine ipoteca pe aceste apartamente pana la momentul in care cumparatorul achita pretul integral.
 
terenonline a spus:
17/11/2008 13:09
de camatari ati auzit; o sa auziti in curand. iar totul va fi legal!!!
 
KeyJobs - Job-uri premium
Miercuri, 08 Decembrie 2021, 23:44
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter