Știri interne

Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici

11 Nov, 22:00 • Daniela Oancea
Sorin Grindeanu, președintele PSD, le cere miniștrilor Apărării și Economiei să verifice zeci de contracte încheiate de statul român prin programul european SAFE, despre care afirmă că ridică semne de întrebare și ar putea fi „foarte, foarte dubioase”.
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici

Sorin Grindeanu susține că verificările nu trebuie să se limiteze la contractele cu Rheinmetall, ci să vizeze și acordurile cu valori mai mici.

Grindeanu a spus într-o intervenție la Antena 3 CNN, că i-a solicitat ministrului Apărării, Radu Oprea, să analizeze atent aceste contracte, unele dintre ele în valoare de zeci de milioane de euro. El a indicat că și ministrul Economiei, Daniel Zamfir, are responsabilitatea de a verifica acordurile din domeniul său de competență.

„Dincolo de acest contract cu Rheinmetall, cred că sunt câteva zeci de contracte cu firme, tot în acest program SAFE, și acolo m-aș uita foarte atent”, a declarat liderul PSD.

Întrebat despre localizarea companiilor, Grindeanu a precizat că acestea sunt „pe acolo din Ardeal”. El a susținut că unele contracte, deși au o valoare mai redusă decât cele încheiate cu Rheinmetall, pot ridica suspiciuni importante.

„Contracte de zeci de milioane, unele chiar un pic mai mari, dar care pot să fie foarte, foarte dubioase. Și aici cred că merită atenție”, a afirmat Grindeanu.

Liderul PSD a spus că verificările ar trebui să clarifice dacă suspiciunile au o bază reală sau pot fi infirmate. El a precizat că eventualele încălcări ale legii trebuie cercetate de instituțiile competente.
Grindeanu contestă modul de alocare a banilor prin SAFE

Grindeanu a mai afirmat că explicațiile prezentate de Guvernul Bolojan privind distribuirea fondurilor prin programul SAFE au fost aceleași pe care le-a auzit la întâlnirile din coaliție și la Palatul Cotroceni, unde a fost prezent și Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei prim-ministrului.

Potrivit liderului PSD, Jurca a prezentat atunci aceleași procente și argumente folosite ulterior în comunicarea publică a Guvernului. Grindeanu a descris întâlnirea de la Cotroceni, organizată de președintele Nicușor Dan după moțiunea de cenzură, drept o discuție despre prioritățile țării, la care au participat mai mulți miniștri.

Guvernul a anunțat că 60% dintre piesele și echipamentele necesare în cadrul programului SAFE urmau să fie produse în România. Potrivit informațiilor difuzate de Antena 3 CNN, însă, niciunul dintre echipamentele comandate nu atinge acest prag.

Anterior, Mihai Ghigiu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat că România trebuie să renegocieze contractele din programul SAFE. Grindeanu a cerut, la rândul său, miniștrilor Apărării și

Afacerilor Externe să solicite Comisiei Europene o nouă oportunitate de renegociere, chiar dacă acest demers ar implica plata unor penalități.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția consumatorilor vor „paraliza” sectorul
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția ...
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările climatice de pe agenda globală
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările ...
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, cele pentru fashion cu 61% în primele nouă luni din 2026
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, ...
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile de președinte până la numirea unui nou șef
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile ...
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile au crescut cu 87% față de anul trecut
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile ...
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă în weekend
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă ...
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți decide”. Ce spune despre aderarea la UE
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți ...
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă în contextul în care războiul a revenit pe continentul nostru
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă ...
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul revenirii liberalilor în partid
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul ...
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare la capacitate maximă și cât din consumul României vor acoperi
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare ...
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați pleacă și ce salarii compensatorii primesc
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați ...
Nazare: Reducerea deficitului bugetar îi oferă României libertatea de a decide singură cum își cheltuiește banii
Nazare: Reducerea deficitului bugetar îi oferă României libertatea de a decide singură cum își ...