Amenințările la adresa securității Isarelului au marcat mandatul lui Netanyahu și l-ar putea menține pe acesta la putere

Netanyahu a făcut această declarație la câteva zile după ce Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au intrat în stare de alertă maximă, în urma unor informații, potrivit cărora premierul insistă pentru reluarea războiului cu Iranul.

Duminică, postul Channel 12 a relatat că Netanyahu a avut o „confruntare fără precedent” cu șeful Statului Major al IDF, Eyal Zamir, care s-a opus unui ordin de a întreprinde o acțiune militară legată de Iran.

Conform rapoartelor din presă (inclusiv Channel 12 și Army Radio), generalul Eyal Zamir a cerut deliberări suplimentare și documente semnate oficial de premier pentru autorizarea legală a operațiunii, pe motiv că nu există o necesitate operațională imediată pentru un astfel de atac în plină perioadă electorală.

Mai devreme în aceeași zi, Netanyahu publicase o imagine generată cu ajutorul inteligenței artificiale, în care o bombă nucleară lovea Tel Avivul, și avertizase cetățenii asupra unui „al doilea Holocaust”.

Lazar Berman și Emanuel Fabian, în The Times of Israel, ne propun să recapitulăm scenariul propus de premierul în funcție al Israelului. Acesta le spune alegătorilor că trebuie să se pregătească pentru o realitate în care țara lor devine un paria economic, se află pentru a treia oară în război cu Iranul (de 18 luni) și riscă să fie lovită cu o armă nucleară.

Netanyahu afirmă că, la trei ani după cel mai grav atac din istoria Israelului și după un război epuizant, purtat pe mai multe fronturi, care a fracturat societatea israeliană și a întors cea mai mare parte a lumii împotriva țării, Israelul se află, în continuare, într-un „pericol existențial real”.

În acest condiții, Netanyahu cere un nou mandat. Și este posibil chiar să-l obțină.

Trebuie spus clar că victoria lui Netanyahu nu este un rezultat sigur. Dar nici înfrângerea sa nu este, scriu Berman și Fabian, pentru The Times of Israel. Indiferent cine va câștiga alegerile, dacă va exista un câștigător, cel mai bun rezultat la care poate spera oricare dintre tabere este formarea unei coaliții fragile într-un Knesset polarizat. Aproape sigur, scrutinul nu va marca o realiniere politică istorică și cu atât mai puțin sfârșitul răsunător al carierei unui premier care se afla la putere la 7 octombrie 2023.

Atacul condus de Hamas poate că a schimbat totul în Israel, dar politica țării a rămas neschimbată. La aceste alegeri, ca la multe altele, electoratul este împărțit aproximativ în două tabere egale, mulți dintre politicienii aflați în cursă fiind aceiași care dețineau puterea în urmă cu un deceniu, iar rezultatul este, cel mai probabil, neconcludent.

Netanyahu face ca incertitudinea să lucreze în favoarea sa

Cu alte cuvinte, există trei rezultate posibile ale alegerilor: fie tabăra lui Netanyahu câștigă, fie câștigă adversarii săi, fie Israelul organizează un nou scrutin, în timp ce actualul guvern rămâne la conducere cu atribuții interimare. În două dintre aceste trei scenarii, Netanyahu rămâne premier cel puțin în următoarele câteva luni.

Cum este posibil acest lucru? De ce dinamica electorală este atât de greu de schimbat, în condițiile în care atât de multe alte aspecte – doctrina de securitate a Israelului, reputația sa internațională și chiar teritoriile pe care le controlează -sunt atât de diferite față de situația din 6 octombrie 2023?

Răspunsul ține, în parte, de schimbările demografice din Israel, în parte de ideologie și în parte de structura sistemului electoral al țării. Însă o mare parte a explicației constă în longevitatea politică a lui Netanyahu și în controlul strâns pe care îl exercită asupra propriului electorat, ceea ce îi pune pe adversarii săi într-o dilemă aproape imposibil de rezolvat.

Discursuri grandilocvente pentru propriul electorat

Pentru a înțelege obstacolele politice cu care se confruntă adversarii lui Netanyahu, este suficientă o vizită în orașul Dimona, din sudul Israelului, de multă vreme un bastion al premierului. Când Netanyahu a venit acolo, săptămâna trecută, pentru un miting electoral, unul dintre susținătorii săi entuziaști a sosit ținând în brațe o pernă mică (un Bibi în miniatură). „Aceasta este o păpușă cu care dorm noaptea”. „Îl admir pe Bibi. Nu există nimeni ca Bibi. Am lenjerie de pat cu el, am kippot cu el.”

Alți participanți au scandat „Bibi, regele Israelului” sau i-au rostit numele într-un ritm repetitiv. Când Netanyahu a sosit, a condus un dialog cu publicul, întrebându-i pe cei prezenți dacă și-ar dori ca diverși politicieni din opoziție să ajungă la putere. De fiecare dată, mulțimea a răspuns: „Nu!”.

Aceasta este strategia pe care Netanyahu o aplică de peste un deceniu: își prezintă toți adversarii drept oameni de stânga, îi demonizează fără încetare, apoi avertizează că Israelul este în pericol și că, prin urmare, numai el îl poate proteja. Într-o țară în care majoritatea alegătorilor evrei se identifică cu dreapta, acest mesaj a funcționat în repetate rânduri.

Este o strategie împotriva căreia diverșii rivali ai lui Netanyahu au încercat, fără succes, să lupte și care explică în parte cum a reușit premierul să supraviețuiască politic, chiar dacă toate celelalte aspecte s-au schimbat după 7 octombrie. Frica devine un factor de mobilizare și mai puternic atunci când amenințările par iminente. Evocând și amplificând această teamă, Netanyahu își obligă rivalii să reacționeze la declarațiile sale și se menține astfel în centrul atenției.

De multă vreme, adversarii lui Netanyahu încearcă să-l înfrunte nu doar prin diferențe de politică, ci și prin personalitate. La alegerile din 2015, 2019 și din nou în acest an, ei au prezentat scrutinul drept o alegere între Netanyahu și aliații săi de extremă dreapta, pe de o parte, și un contracandidat rezervat, care promite să readucă țara la normalitate, unitate și moderație, pe de altă parte.

În 2015, sloganul candidatului laburist Isaac Herzog a fost „Un lider chibzuit și responsabil”. Acesta vorbea cu o voce calmă și, la un moment dat, a mers până acolo încât le-a cerut susținătorilor care îl aclamau să facă liniște. În 2019, Benny Gantz, fost șef al Statului Major al IDF, a candidat cu sloganul „Israelul mai presus de orice”, în fruntea unui partid numit „Albastru și alb”. Ambele alegeri transmiteau dorința de a obține un consens, fără a fi legat de o ideologie specifică. Niciunul dintre ei nu l-a învins pe Netanyahu.

În acest an, principalul candidat al opoziției, Gadi Eisenkot, este din nou un fost șef al Statului Major al IDF, care conduce un partid nou și se prezintă, la rândul său, drept o alternativă calmă, moderată și plictisitoare la premierul spectaculos și provocator.

Evenimentele sale electorale se remarcă prin discursul măsurat al candidatului și aplauzele politicoase ale publicului. Se poate spune fără riscul de a greși că nimeni nu are o pernă în forma lui Eisenkot.

Un alt aspirant al opoziției la funcția de premier, Naftali Bennett, a încercat să-l învingă pe Netanyahu folosindu-se de propriile sale arme. Vorbește și el cu o voce profundă și fermă, este fluent în engleză, aproape fără accent și face declarații menite să atragă atenția presei. De asemenea, se simte în largul său în studiourile de televiziune.

Dar Bennett are discursul grandilocvent fără a avea și o bază electorală fidelă. Netanyahu poate spune și face lucruri șocante și dezbinătoare, iar susținătorii care țin perne cu chipul său vor rămâne alături de el indiferent de situație.

Chiar și la 20 octombrie 2023, la mai puțin de două săptămâni după ce se afla la conducerea țării în cea mai sângeroasă zi din istoria Israelului, un sondaj atribuia partidului său, Likud, 18 mandate, al doilea cel mai mare scor în rândul partidelor.

Bennett a avut cândva și el o bază electorală: alegători sioniști-religioși, susținători ai extinderii așezărilor israeliene și simpatizanții acestora. Dar a riscat să o piardă în 2021, când a ales să formeze un guvern împreună cu partide situate la stânga sa și cu partidul islamist Ra’am. În prezent, aliat cu liderul opoziției, Yair Lapid, Bennett promovează competența managerială de centru-dreapta, cu accent pe tehnologie, un mesaj care atrage în mod evident alegătorii. În sondaje, partidul său se situează pe locul al treilea.

Popularitatea nu este însă același lucru cu loialitatea, iar Bennett nu a reușit încă să-și reconstruiască baza de susținători pe care se putea bizui în trecut. De fapt, niciun politician din opoziție nu poate conta pe sprijinul întregii tabere. Spre deosebire de dreapta, adversarii lui Netanyahu nici măcar nu se pot pune de acord asupra candidatului care ar trebui să devină premier.

Celelalte două partide de opoziție conduse de politicieni evrei au atât o ideologie clară, cât și o bază electorală proprie. Partidul Democrații, condus de Yair Golan, continuă tradiția stângii sioniste social-democrate, care se bucură de susținere în Tel Avivul secular și în împrejurimi.

Yisrael Beytenu, partidul lui Avigdor Liberman, s-a bazat de multă vreme pe alegători rusofoni, laici și cu vederi ferme în materie de securitate. Niciuna dintre aceste categorii de alegători nu este însă suficient de numeroasă pentru a asigura singură victoria electorală.

Politicienii din opoziție susțin, desigur, că aceste alegeri țin de fondul problemelor, nu de stil. Iar partidele lor sunt de acord asupra câtorva politici esențiale, dincolo de opoziția față de Netanyahu: înrolarea bărbaților ultraortodocși haredi în armată, anularea reformei sistemului judiciar promovate de guvernul care își încheie mandatul și înființarea unei comisii de anchetă de stat pentru investigarea atacului din 7 octombrie.

Observatorii au anticipat, de asemenea, că instalarea unui premier care să nu se numească Netanyahu, alături de îndepărtarea aliaților săi de extremă dreapta, ar începe să repare reputația internațională grav afectată a Israelului. De la Golan la Liberman, toți sunt de acord că aceste măsuri sunt esențiale pentru a scoate Israelul din actuala spirală descendentă.

În acest context intervin declarațiile tot mai alarmante ale lui Netanyahu. El mizează pe faptul că, dacă alegătorii consideră că aceste alegeri privesc chestiuni precum sistemul judiciar, relațiile dintre ultraortodocși și seculari sau tipul de anchetă necesar pentru investigarea unui atac petrecut în urmă cu trei ani, ar putea fi tentați să voteze opoziția.

Dar dacă sunt convinși că însăși supraviețuirea Israelului este în joc, s-ar putea să prefere să rămână alături de omul care se află la cârma țării și care beneficiază, în plus, de sprijinul președintelui Statelor Unite.

Rivalii săi ripostează rapid, subliniind că Netanyahu a fost la putere în aproape toți cei 17 ani care au trecut, că deficiențele de securitate ale țării îi sunt, prin urmare, imputabile și că a avut toate oportunitățile să contracareze amenințările despre care afirmă acum că ar putea condamna Israelul. Ei susțin, de asemenea, că Netanyahu nu a reușit să câștige războiul pe care își construiește campania electorală.

În ultimele zile, în contextul informațiilor potrivit cărora Netanyahu ar fi făcut presiuni pentru reluarea războiului cu Iranul, adversarii săi l-au acuzat că politizează securitatea Israelului. După apariția relatărilor despre conflictul său cu șeful Statului Major al IDF, Liberman l-a acuzat de „trădare”, iar Lapid a declarat că „a deraiat”.

Indiferent de aceste acuzații, Netanyahu a reușit să rămână în centrul dezbaterii publice, să dicteze temele discuției și să-și oblige adversarii să reacționeze la declarațiile sale. Între timp, baza sa electorală, ghidată de postul Channel 14, care susține cu vehemență guvernul, îi ia apărarea.

Îi va permite acest lucru să obțină majoritatea în Knesset? Probabil că nu. Dar nici nu are nevoie să câștige. Tot ce trebuie să facă este să nu piardă.

Spre deosebire de opoziție, toți aliații lui Netanyahu sunt de acord că el trebuie să rămână premier. Iar dacă baza sa electorală este adunată la un loc cu alegătorii haredi și cei de extremă dreapta, două categorii demografice strâns legate de el, rezultatul i-ar putea aduce suficiente mandate în Knesset pentru a evita înfrângerea, în timp ce Israelul se îndreaptă spre un nou scrutin și spre orice criză va urma.

Citește și: Șefii armatelor SUA, Israelului și mai multor state arabe s-au întâlnit în secret în Germania pentru discuții despre Iran