Finante-Banci

Băncile europene cer relaxarea reglementărilor, după ce deficitul anual de investiții al Europei a urcat la 1.400 de miliarde de euro

21 Jun, 15:41 • Daniela Oancea
Băncile europene solicită simplificarea reglementărilor pentru a putea mobiliza mai mult capital către economie, potrivit unei analize prezentate de Federația Bancară Europeană (EBF), citată de Reuters și preluată de Mediafax.
Băncile europene cer relaxarea reglementărilor, după ce deficitul anual de investiții al Europei a urcat la 1.400 de miliarde de euro

Băncile rămân principala sursă de finanțare a economiei pe vechiul continent, asigurând circa 65% din finanțarea companiilor și a proiectelor de investiții, o pondere semnificativ mai mare decât în Statele Unite, unde piețele de capital joacă un rol dominant.

Instituțiile de credit susțin însă că actualul cadru de reglementare, consolidat după criza financiară globală din 2008, limitează capacitatea sistemului bancar de a finanța investițiile necesare pentru creșterea competitivității economiei europene. În acest context, Franța și Germania au solicitat Comisiei Europene accelerarea unui amplu program de simplificare a legislației financiare.

Europa se confruntă cu un deficit anual de investiții de aproximativ 1.400 de miliarde de euro

Europa se confruntă cu un deficit anual de investiții de aproximativ 1.400 de miliarde de euro, aproape dublu față de estimarea de 800 de miliarde de euro avansată în urmă cu doi ani, pe fondul creșterii necesarului de finanțare pentru apărare, tranziția energetică, digitalizare și dezvoltare industrială, informează Mediafax.

Potrivit unui studiu realizat de compania de consultanță Oliver Wyman la solicitarea Federației Bancare Europene (EBF), deficitul investițional al Uniunii Europene a urcat de la 800 de miliarde de euro în 2024 la 1.200 de miliarde de euro în 2025, ajungând în prezent la circa 1.400 de miliarde de euro, pe fondul noilor priorități strategice ale blocului comunitar.

Comisia Europeană urmează să publice în luna iulie o analiză privind competitivitatea sectorului bancar european

Comisia Europeană urmează să publice în luna iulie o analiză privind competitivitatea sectorului bancar european, iar eventualele modificări legislative ar putea fi propuse începând cu anul 2027. Între timp, autoritățile de supraveghere au început să analizeze măsuri de reducere a poverii administrative.

În aprilie, Autoritatea Bancară Europeană (EBA) a prezentat planuri pentru simplificarea obligațiilor de raportare, iar anul trecut Banca Centrală Europeană (BCE) a propus ajustarea unor reguli de supraveghere fără diminuarea cerințelor de capital, măsură considerată insuficientă de reprezentanții industriei bancare.

Federația Bancară Europeană estimează că un capital suplimentar de 150 de miliarde de euro ar permite sectorului bancar să acopere aproximativ o cincime din necesarul suplimentar de finanțare al Europei.

De asemenea, organizația susține că reducerea cu un punct procentual a cerințelor de capital CET1 ar putea elibera aproximativ 95 de miliarde de euro pentru creditare și investiții.

Pe lângă simplificarea reglementărilor, sectorul bancar solicită accelerarea integrării piețelor financiare europene și finalizarea uniunii bancare, inclusiv prin introducerea unei scheme comune de garantare a depozitelor la nivelul Uniunii Europene.

Miza este una majoră pentru economia europeană. Potrivit băncilor, fără mobilizarea unor volume suplimentare de capital privat, Uniunea Europeană riscă să întâmpine dificultăți în finanțarea obiectivelor sale strategice, de la consolidarea industriei de apărare și securitate energetică până la digitalizarea economiei și menținerea competitivității în raport cu Statele Unite și China.

Citește și: BCE amendează divizia europeană a JPMorgan pentru erori în raportarea capitalului

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția consumatorilor vor „paraliza” sectorul
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția ...
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările climatice de pe agenda globală
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările ...
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, cele pentru fashion cu 61% în primele nouă luni din 2026
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, ...
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile de președinte până la numirea unui nou șef
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile ...
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile au crescut cu 87% față de anul trecut
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile ...
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă în weekend
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă ...
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți decide”. Ce spune despre aderarea la UE
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți ...
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă în contextul în care războiul a revenit pe continentul nostru
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă ...
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul revenirii liberalilor în partid
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul ...
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare la capacitate maximă și cât din consumul României vor acoperi
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare ...
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați pleacă și ce salarii compensatorii primesc
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați ...