„Cămașa îngropată” din Mânzălești: Ia salvată din război și păstrată aproape 100 de ani în pământ

La Muzeul Timpul Omului este păstrată una dintre cele mai impresionante piese de patrimoniu popular din zona Buzăului: o ie aproape centenară, cunoscută drept „cămașa îngropată”, care ascunde o poveste dramatică despre supraviețuire, război și grija cu care comunitățile rurale își protejau cele mai de preț bunuri, potrivit Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și: Nicușor Dan: Varianta care se conturează este un guvern politic minoritar susținut printr-un acord parlamentar

„Cămașa îngropată” din Mânzălești: Ia salvată din război și păstrată aproape 100 de ani în pământ

Piesa vestimentară a fost cusută în anul 1928 de o tânără de 24 de ani din comuna Mânzălești, special pentru nunta fratelui său. Realizată manual din pânză țesută în gospodărie și decorată cu motive tradiționale în roșu și negru, cămașa reprezintă un exemplu autentic al portului mocănesc specific zonei. Însă valoarea sa nu este dată doar de frumusețea artistică, ci și de istoria extraordinară pe care o poartă.

În ultimii ani ai celui de-Al Doilea Război Mondial, când trupele sovietice traversau Valea Slănicului, multe familii din zonă se temeau că soldații le vor confisca sau distruge bunurile. Pentru oamenii satelor, zestrea fetelor reprezenta una dintre cele mai importante averi, adunată de-a lungul anilor prin muncă și sacrificii. Pentru a o salva, femeile au recurs la metode ingenioase: îngropau lăzile de zestre în locuri ascunse, departe de gospodării.

Așa s-a întâmplat și cu această cămașă. Împreună cu alte obiecte textile, pânzeturi și haine de sărbătoare, ea a fost așezată într-o ladă de zestre și îngropată lângă un prun, într-o groapă atent pregătită. Localnicii căptușeau gropile cu fân pentru a proteja obiectele de umezeală, apoi acopereau totul cu pământ și camuflau locul astfel încât să nu atragă atenția. Uneori, deasupra erau aprinse paie pentru a crea impresia că terenul nu ascunde nimic valoros.

Cămașa a rămas ascunsă în pământ aproximativ patru luni, perioadă în care familia a așteptat trecerea pericolului. După ce a fost recuperată, piesa a fost păstrată cu grijă de generațiile următoare, iar astăzi poate fi admirată de vizitatorii muzeului, care sunt fascinați nu doar de aspectul ei, ci și de povestea impresionantă care o însoțește.