Știri interne

Dosarul „10 August”. Foşti şefi ai Jandarmeriei, chemaţi pentru a fi audiaţi în premieră la Tribunalul Militar

11 May, 14:00 • Daniela Oancea
Foştii şefi ai Jandarmeriei Române au fost chemaţi, luni, să dea declaraţii în faţa judecătorilor de la Tribunalul Militar Bucureşti, fiind pentru prima dată când aceştia vor vorbi despre ordinele date în noaptea de 10 august 2018, înainte ca magistraţii să pronunţe un prim verdict în acest dosar.
Dosarul „10 August”. Foşti şefi ai Jandarmeriei, chemaţi pentru a fi audiaţi în premieră la Tribunalul Militar

Judecătorii Tribunalului Militar Bucureşti au amânat pentru joi, 14 mai, judecarea cauzei şi au pus în vedere inculpaţilor să se prezinte în faţa magistraţilor pentru a fi audiaţi.

„Amână judecarea cauzei şi constată că următorul termen de judecată este stabilit la data de 14 mai 2026, ora 10:00, sala 1, complet CPF5, pentru când pune în vedere inculpaţilor să se prezinte în vederea audierii”, se arată în soluţia pe scurt a Tribunalului Militar Bucureşti.

În data de 10 august 2018, jandarmii au intervenit în forţă, inclusiv cu gaze lacrimogene, împotriva cetăţenilor care protestau paşnic în Piaţa Victoriei. „O ţară întreagă a văzut imaginile cu bătrâni, femei şi copii gazaţi şi loviţi de jandarmii care ar fi trebuit să îi protejeze. ”

„Şefii din Jandarmerie ar putea să spună în faţa judecătorilor cine le-a cerut să acţioneze împotriva propriilor cetăţeni”, declară Cătălina Hopârteanu, coordonatoarea campaniei Declic. Magistraţii au amânat pentru joi judecarea cauzei.

Laurenţiu Cazan (fost adjunct al Jandarmeriei Capitalei), Sebastian Cucoş (fost inspector general) şi Cătălin Sindile (fost prim-adjunct) sunt acuzaţi de abuz în serviciu, aceştia fiind cei care au coordonat operaţiunea din Piaţa Victoriei şi au ordonat intervenţia în forţă care a dus la dispersarea violentă a zeci de mii de protestatari paşnici, potrivit unui comunicat de presă al Comunităţii Declic.

„O ţară întreagă a văzut imaginile cu bătrâni, femei şi copii gazaţi şi loviţi de jandarmii care ar fi trebuit să îi protejeze. Şefii din Jandarmerie ar putea să spună în faţa judecătorilor cine le-a cerut să acţioneze împotriva propriilor cetăţeni. Deocamdată, însă, am văzut doar tentative de tergiversare a procesului, pentru a scăpa prin prescrierea faptelor”, a declarat Cătălina Hopârteanu, coordonatoarea campaniei Declic privind dosarul 10 august.

Potrivit sursei citate, audierile au loc într-un „context critic”, în condiţiile în care faptele din dosarul „10 August” se vor prescrie în doar câteva luni, în octombrie 2026.

„Pentru a evita închiderea dosarului fără un verdict, Tribunalul Militar a admis cererea avocaţilor susţinuţi de Comunitatea Declic de a renunţa la audierea a 373 de martori rămaşi pe listă, după ce alţi peste 600 de martori au descris ce s-a întâmplat în Piaţa Victoriei, accelerând astfel procedura judiciară”, precizează sursa citată.

Probele care susţin acuzaţiile: Sute de grenade şi mii de cartuşe

Conform rechizitoriului şi expertizelor tehnice realizate de către experţi ai MApN, forţele de ordine au folosit împotriva manifestanţilor „un arsenal deosebit de periculos: 63 grenade de mână cu efect acustic, 489 grenade de mână cu efect iritant lacrimogen şi 316 cartuşe (calibru 38 şi 40 mm) cu efect iritant lacrimogen.

„Expertizele arată că aceste dispozitive au provocat arsuri şi răni grave din cauza schijelor, temperaturilor ridicate şi forţei impactului, sute de persoane având nevoie de îngrijiri medicale”, menţionează reprezentanţii Declic.

Dosarul a ajuns în faţa judecătorilor după ce a fost iniţial clasat. Ioan Crăciuneanu, victimă a violenţelor, a obţinut redeschiderea anchetei fiind reprezentat de sora sa, avocata Lucia Crăciuneanu, şi de avocatul Comunităţii Declic, Toni Decean.

Membrii Comunităţii Declic au susţinut financiar întregul demers, achitând onorariile avocaţilor şi costurile judiciare. Aceştia au analizat sute de ore de înregistrări video, extrăgând probele clare în care jandarmii lovesc cetăţeni care nu manifestau nicio formă de violenţă.

Citește și: Protest la Cotroceni față de propunerile pentru șefia parchetelor. Nicușor Dan a ieșit să discute cu protestatarii

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția consumatorilor vor „paraliza” sectorul
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția ...
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările climatice de pe agenda globală
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările ...
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, cele pentru fashion cu 61% în primele nouă luni din 2026
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, ...
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile de președinte până la numirea unui nou șef
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile ...
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile au crescut cu 87% față de anul trecut
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile ...
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă în weekend
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă ...
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți decide”. Ce spune despre aderarea la UE
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți ...
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă în contextul în care războiul a revenit pe continentul nostru
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă ...
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul revenirii liberalilor în partid
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul ...
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare la capacitate maximă și cât din consumul României vor acoperi
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare ...
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați pleacă și ce salarii compensatorii primesc
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați ...