Știri interne

Ilie Bolojan anunță „resetarea” PNL: „Mă voi duce în toate județele să vorbesc cu oamenii

11 May, 23:07 • Daniela Oancea
Ilie Bolojan, a anunțat o amplă etapă de „resetare” a partidului, axată pe reconectarea la electorat și pe atragerea de noi membri din societate, în contextul presiunilor pentru reformarea formațiunii.
Ilie Bolojan anunță „resetarea” PNL: „Mă voi duce în toate județele să vorbesc cu oamenii

Întrebat la Digi 24 dacă are în vedere schimbări la nivelul conducerii liberale, inclusiv în privința unor lideri precum Cătălin Predoiu sau Rareș Bogdan, Bolojan a evitat nominalizările și a subliniat că prioritatea este refacerea încrederii publice în PNL.

„Ca să putem recâștiga încrederea oamenilor, nu trebuie să repetăm greșelile pe care PNL le-a făcut în anii anteriori și trebuie să ne întoarcem către oameni să îi ascultăm”, a declarat liderul liberal.

Acesta a anunțat că, în perioada următoare, va merge în toate județele pentru discuții directe cu cetățenii, cu scopul de a identifica persoane din comunități care ar putea fi implicate în politică și cooptate în PNL.

„Mă voi duce în toate județele să vorbesc cu oamenii despre ce probleme sunt, să îi ascultăm, așa încât să identificăm oamenii buni din comunități care vor să se implice în politică și să îi invităm în PNL”, a declarat Bolojan.

El a precizat că reconstrucția partidului trebuie să se bazeze atât pe experiența actualilor membri, cât și pe deschiderea către noi figuri din mediul public și privat, cu obiectivul consolidării unei formațiuni mai competitive.

Bolojan a vorbit despre colaborarea parlamentară cu USR și despre posibilitatea configurării unui „pol de modernizare” pentru România

În același timp, liderul PNL a vorbit despre colaborarea parlamentară cu USR și despre posibilitatea configurării unui „pol de modernizare” pentru România, prin implicarea unor personalități din afara politicii.

„Împreună cu alte partide, avem o colaborare parlamentară bună cu USR și, alături de personalități din zona publică și privată care vor să vină în politică, putem crea un pol de modernizare pentru România”, a afirmat acesta.

Citește și: Bolojan, despre un Guvern minoritar al PSD: PNL nu trebuie să susțină un astfel de Guvern. Nu te poți baza pe ei

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags:
Alte articole
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția consumatorilor vor „paraliza” sectorul
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția ...
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările climatice de pe agenda globală
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările ...
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, cele pentru fashion cu 61% în primele nouă luni din 2026
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, ...
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile de președinte până la numirea unui nou șef
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile ...
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile au crescut cu 87% față de anul trecut
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile ...
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă în weekend
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă ...
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți decide”. Ce spune despre aderarea la UE
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți ...
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă în contextul în care războiul a revenit pe continentul nostru
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă ...
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul revenirii liberalilor în partid
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul ...
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare la capacitate maximă și cât din consumul României vor acoperi
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare ...
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați pleacă și ce salarii compensatorii primesc
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați ...