Nadia Comăneci și fuga din România comunistă: „Nu mai puteam trăi așa”

Să spui că Nadia Comăneci era o sportivă foarte cunoscută când a fugit din România, ar fi un eufemism. Pur și simplu, Nadia, prima gimnastă care a primit scorul perfect: nota zece într-o probă olimpică, era, așa cum subliniază Stejărel Olaru, autorul biografiei sale, „cea mai faimoasă gimnastă din lume”.

De la performanța istorică a Nadiei Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976 până la supravegherea strictă exercitată asupra sa de regimul condus de Nicolae Ceaușescu, destinul sportivei este reconstituit în volumul semnat de Stejărel Olaru, care surprinde contrastul dintre gloria internațională a campioanei și constrângerile politice de care Nadia avea parte în propria țară.

Cartea aduce în prim-plan și rolul controversat al antrenorilor Béla Károlyi și Márta Károlyi, acuzați de practici abuzive, tolerate de autoritățile comuniste în numele performanței, precum și continuitatea acestor practici în gimnastica de elită, inclusiv în SUA.

„În noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1989”, scrie Stejărel Olaru, „șapte persoane se îndreptau grăbite, dar cu prudență, spre granița dintre România și Ungaria.” Gimnasta româncă, Nadia Comăneci, de cinci ori medaliată cu aur la Jocurile Olimpice, era unul dintre acei fugari, care traversau câmpurile patriei în întunericul nopții.

„Era deja trecut de miezul nopții și temperatura scăzuse atât de mult, încât frigul devenise un pericol real”, scrie Olaru: deși nu era singurul, nici măcar cel mai semnificativ pericol, întrucât cei șapte se îmbarcaseră în cea mai periculoasă aventură a vieții lor: erau pe cale să treacă ilegal granița dintre două state comuniste.

Aceste citate, care s-ar potrivi mai degrabă într-un thriller de John Le Carre, provin din biografia Nadia Comăneci și Securitatea (2023), tradusă în limba engleză de Alistair Ian Blyth. Această carte aruncă lumină asupra supravegherii exercitată de statul comunist, a experiențelor trăite și a sportului, în perioada comunistă a Blocului Estic.

Nadia Comăneci – cea mai faimoasă gimnastă din lume

Nadia s-a născut pe 12 noiembrie 1961 în Onęsti, un oraș de provincie din România. A manifestat un interes pentru gimnastică de la o vârstă fragedă. Părinții ei au fost de acord să urmeze gimnastica, și au sperat că Nadia va arde astfel excesul de energie. Olaru notează că tânăra „a început să facă exerciții la sală, sărituri, paralele și bârnă, lucruri pe care nu le-ar fi putut face acasă”, de la o vârstă fragedă.

Până în toamna anului 1969, Comăneci se înscrisese la centrul local de gimnastică, unde a primit primul antrenament oficial.

În 1970, a devenit cea mai tânără gimnastă care a câștigat Campionatul Național al României.

Comăneci a devenit cunoscută pe plan internațional în 1975, când, la vârsta de 13 ani, a dominat Campionatele Europene de gimnastică.

„Nadia a uimit nu doar publicul”, afirmă Olaru în cartea sa, „ci și echipele adverse, care au descoperit o gimnastă care, perfect și fără ezitare, putea executa exerciții de o dificultate extremă.”

Performanța Nadiei Comăneci a avut ramificații profunde. În opinia scriitorului Olaru, ea „a reușit, de una singură, să schimbe percepția publicului asupra sportului, datorită perfecțiunii cu care și-a executat exercițiile”.

După ce a stârnit interesul întregii lumi, Nadia a atins apogeul perfecțiunii în gimnastică la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976 , când a obținut faimosul ei zece perfect la paralele.

Prima rutină perfectă de zece a Nadiei Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal

Această performanță a transformat gimnastica și i-a schimbat viața Nadiei. La întoarcerea acasă, a fost primită ca o eroină. Numele și imaginea ei au apărut pe afișe în toată România.

Nicolae Ceaușescu – conducătorul dictatorial al României – a căutat și el să se alăture acțiunii. A declarat-o pe Nadia Erou al Muncii Socialiste.

În același timp, Ceaușescu a luat măsuri pentru a proteja ceea ce considera un bun național și un instrument de propagandă – care s-ar putea dovedi util în alimentarea sentimentului patriotic al maselor. Aceasta explică de ce, în anii următori, Comăneci și apropiații ei au fost supuși unei supravegheri susținute de către stat.

Lucrurile au fost agravate de faptul că, în 1985, regimul Ceaușescu a refuzat să-i permită Nadiei, care pe atunci era ambasador sportiv să călătorească în străinătate, cu excepția altor țări comuniste.

Scriitorul biografiei a explicat decizia Nadiei Comăneci de a părăsi România în 1989: pur și simplu nu a mai suportat presiunea și intruziunea.

„Toate restricțiile din viața ei au convins-o că ar trebui să renunțe la prudență și să facă ceva ce nu era în firea ei”, presupune Olaru, chiar dacă acea decizie care i-a pus viața în pericol de a pleca în Statele Unite a însemnat probabil că nu-și va mai vedea niciodată familia și cei dragi.

Aceasta este dramatica narațiune pe care Olaru o prezintă în cartea sa, care a folosit, în mod impresionant, 25.000 de pagini de documente ale Securității, arhive ale serviciilor de informații de stat și ample înregistrări ale interceptărilor telefonice.

Antrenori influenți și abuzivi

În urma triumfului său de la Montreal, Nadia Comăneci și cei apropiați ei au fost supuși unor niveluri remarcabile, chiar intolerabile, de control de stat.

Acest lucru era valabil și pentru Béla și Márta Károlyi, care au antrenat-o pe Comăneci de la o vârstă fragedă. Béla și Márta Károlyi sunt doi dintre cei mai influenți și de succes antrenori din istoria gimnasticii. De asemenea, sunt extrem de controversați, scrie editoarea articolului, apărut în The Conversation.

„Astăzi”, remarcă Olaru, „nu mai este un secret faptul că familia Károly își bătea gimnaștii.”

Într-adevăr, „mâna lui Béla Károlyi era atât de grea, încât victima abuzului său, un copil lipsit de apărare, era răsturnat, aruncat pe podea”.

Olaru susține – iar documentele de arhivă îl susțin – că abuzul pe care Nadia și colegele ei l-au suferit din partea lui Bela Károlyi nu a fost doar fizic.

Loviturile repetate, violența verbală și insultele, înfometarea, controlul excesiv și aberant al îngrijirilor medicale și cerința inumană de a se antrena și a concura, chiar și atunci când sunt accidentați au provocat răni adânci în psihicul gimnaștilor, care s-au distanțat de el, considerându-l crud și, cu siguranță, nu o figură paternă protectoare. Numai atunci când era nevoie să-i manipuleze, le spunea tinerilor gimnaști că îi pasă de ei.

Cum a scăpat Károlyi, ne-am putea întreba, cu un comportament atât de îngrozitor?

Concluzia deprimantă la care ajunge Olaru este că autoritățile române au ales să ignore multiplele avertismente care le-au parvenit. Oficialii de la „cel mai înalt nivel” au fost mai mult decât fericiți să-l susțină pe Károlyi, cu condiția ca acesta să continue să le aducă medalii de aur.

Și asta s-a întîmplat până când, în martie 1981, el și Márta au dezertat în SUA și au devenit antrenori în statul lor adoptiv, Texas. Gimnastele americane erau dornice să lucreze cu omul care jucase un rol atât de important în cariera lui Comăneci.

Primul succes major al lui Károlyi în SUA a venit ca antrenor al lui Mary Lou Retton, care a câștigat o medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984, devenind prima americancă care a câștigat medalia de aur la categoria individuală la gimnastică olimpică.

Această realizare a atras atenția echipei de gimnastică a SUA. Béla Károlyi a fost membru al staff-ului de antrenori olimpici al SUA la alte patru Jocuri Olimpice și a lucrat ca și coordonator al echipei naționale până în 2001 (când Márta Károlyi a preluat conducerea).

Comunitatea americană de gimnastică era, de decenii, conștientă de reputația și metodele controversate ale antrenorului Béla Károlyi. Cartea jurnalistei Joan Ryan, Little Girls in Pretty Boxes, publicată în 1995, a documentat în detaliu practicile abuzive din gimnastica de performanță din SUA, incluzând critici directe la adresa stilului de antrenament promovat de Károlyi.

În pofida acestor semnale publice timpurii, USA Gymnastics a continuat să îi acorde încredere și să plaseze sportivii sub coordonarea sa. Această continuitate sugerează o cultură instituțională în care performanța a prevalat asupra protecției sănătății fizice și psihice a gimnaștilor.

Percepția este întărită de relatări ulterioare și de persistența unor practici problematice, culminând cu implicarea indirectă a soților Károlyi în scandalul major de abuzuri sexuale, care a zguduit USA Gymnastics în ultimii ani, legat de medicul lotului american, Larry Nassar, scrie Laura Hood pentru publicația britanică The Conversation.

La 10 iulie 2025, președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind instituirea anului 2026 ca ”Anul Nadia Comăneci”, pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la legendarele performanțe ale gimnastei române la cea de-a XXI-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară, desfășurate în 1976, la Montreal, prima notă de 10 obținută în gimnastica mondială.

În cadrul acestui proiect vor fi organizate mai multe evenimente pe perioada anului 2026, Comitetul Olimpic și Sportiv Român fiind coordonatorul acestora.

Citește și: Nadia Comăneci a primit premiul pentru întreaga carieră la gala Laureus World Sports Awards 2026