Știri politică

Nicușor Dan, după Consiliul pentru Pace de la Washington: „Suntem într-o diplomație economică; statele contribuie la stabilizarea regiunii”

19 Feb, 22:04 • Daniela Oancea
Nicușor Dan a declarat, miercuri, la Washington, după prima reuniune a Consiliului pentru Pace, că România se află într-o situație de diplomație economică, în care statele membre contribuie la stabilizarea unor zone sensibile, inclusiv în apropierea Europei. Subiectul central al întâlnirii a fost situația din Gaza.
Nicușor Dan, după Consiliul pentru Pace de la Washington: „Suntem într-o diplomație economică; statele contribuie la stabilizarea regiunii”

Nicușor Dan a explicat faptul că „România a ajutat deja în plan umanitar și s-a angajat să facă mai mult pentru Gaza”.

Nicușor Dan a spus că România, împreună cu Uniunea Europeană, Israel și Organizația Mondială a Sănătății, a evacuat copii bolnavi sau răniți din Gaza, ca să fie tratați fie în spitale din România, fie transferați în instituții medicale europene. „Ne-am angajat să continuăm aceste eforturi, să sprijinim restabilirea serviciilor de urgență, să oferim donații de materiale și burse pentru studenți palestinieni, precum și să contribuim la reparația școlilor din Gaza”.

Nicușor Dan a precizat că România poate oferi sprijin și pentru formarea instituțiilor locale din Gaza, inclusiv poliție,  justiție și administrație publică, bazându-se pe expertiza acumulată în alte zone ale lumii.

Nicușor Dan: „Multe state, cu resurse financiare mai mari decât România, s-au oferit să contribuie”

„Este remarcabil că multe state, cu resurse financiare mai mari decât România, s-au oferit să contribuie. Aceasta reprezintă o formă de diplomație economică și ne bucură”, a adăugat Dan.

În cadrul conferinței, președintele român a explicat și că participarea la Consiliul pentru Pace este legată de securitatea internațională și de rolul României în parteneriatele strategice.

Nicușor Dan: „Faptul că nu am participat anul acesta la reuniuni precum Davos sau München nu înseamnă că nu vom fi prezenți în viitor”

„Faptul că nu am participat anul acesta la reuniuni precum Davos sau München nu înseamnă că nu vom fi prezenți în viitor, când vor fi proiecte sau mesaje importante de transmis. Participăm la Coaliția de Voință pentru a proteja securitatea Europei și este esențial să fim acolo unde se iau decizii”, a afirmat Dan.

Totodată, el a subliniat că politica externă a României se bazează pe parteneriate solide cu Statele Unite și Uniunea Europeană, fără a favoriza una în defavoarea celeilalte. „Încercăm să fim parteneri corecți în toate relațiile noastre, iar Comisia Europeană a fost prezentă la reuniune”, a explicat președintele.

Evenimentul a inclus și un moment mai puțin obișnuit: președintele american Donald Trump l-a prezentat pe Nicușor Dan drept premierul României, la care șeful statului român a replicat zâmbind: „Nu e timpul trecut, se mai întâmplă.”

Citește și: Nicușor Dan la Consiliul pentru Pace de la Washington: România poate sprijini reconstrucția Fâșiei Gaza

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția consumatorilor vor „paraliza” sectorul
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția ...
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările climatice de pe agenda globală
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările ...
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, cele pentru fashion cu 61% în primele nouă luni din 2026
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, ...
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile de președinte până la numirea unui nou șef
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile ...
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile au crescut cu 87% față de anul trecut
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile ...
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă în weekend
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă ...
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți decide”. Ce spune despre aderarea la UE
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți ...
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă în contextul în care războiul a revenit pe continentul nostru
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă ...
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul revenirii liberalilor în partid
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul ...
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare la capacitate maximă și cât din consumul României vor acoperi
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare ...
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați pleacă și ce salarii compensatorii primesc
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați ...