- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Ilie Bolojan, la dezbaterea moţiunii de cenzură: Veniturile încasate la buget au crescut cu 12,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent”

15 Dec, 15:19 • Daniela Oancea
Premierul Ilie Bolojan a declarat, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că semnatarii nu înţeleg contextul economic, social şi geopolitic în care ne aflăm. ”Puteţi să criticaţi guvernul oricât doriţi, dar mi se pare cu adevărat periculoasă maniera în care vă raportaţi la apărarea ţării”, le-a spus parlamentarilor din Opoziţie, potrivit News.ro.
Ilie Bolojan, la dezbaterea moţiunii de cenzură: Veniturile încasate la buget au crescut cu 12,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent”

„Am preluat mandatul în urmă cu şase luni într-un moment dificil pentru ţara noastră. Am anunţat atunci trei direcţii principale pentru ceea ce urma să facă Guvernul: ordine în finanţe, bună guvernare şi respect pentru cetăţeni. Acestea rămân valabile şi pentru anul ce urmează. Chiar dacă mai avem multe de dus la bun sfârşit, cred că paşii făcuţi în acest an, paşi care au fost şi cei mai grei, au pus ţara noastră pe calea cea bună”, a spus premierul în plenul comun al Parlamentului.

Ilie Bolojan a subliniat că, atunci când a preluat guvernarea, România era pe cale să piardă încrederea pieţelor financiare.

„Asta ar fi însemnat fuga investiţiilor, dobânzi foarte mari, posibil chiar incapacitatea de a ne mai împrumuta şi, în cele din urmă, complicaţii sociale foarte mari. Am evitat acest scenariu prin câteva măsuri care au început să reechilibreze economia şi să stopeze adâncirea deficitului. Aceste măsuri au presupus sacrificii din partea românilor, cărora le mulţumesc din nou pe această cale.”

Bolojan: Pentru primele 10 luni ale anului, avem deja o reducere a deficitului faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior

„Primele rezultate au început să apară. Agenţiile de rating au menţinut România în rândul ţărilor recomandate pentru investiţii. Pentru primele 10 luni ale anului avem deja o reducere a deficitului faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. De asemenea, veniturile încasate la buget au crescut cu 12,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, şi prin îmbunătăţirea colectării”, a arătat şeful Executivului.

Bolojan spune că prima dată în acest an, în octombrie, România s-a împrumutat la dobânzi sub cele din ultimul an

„Pentru că am început să facem ordine în finanţe, anul viitor nu vor mai exista creşteri de taxe şi impozite. Ne vom concentra pe încasarea corectă a acestora, prin combaterea evaziunii fiscale, pe atragerea fondurilor europene pentru continuarea investiţiilor şi pe reaşezarea economiei pe baze mai sănătoase. Acestea nu sunt doar poveşti. Sunt semne bune pentru România pe termen scurt şi noi perspective de dezvoltare pe termen mediu, care vor avea un efect pozitiv asupra fiecărui român”, a afirmat el.

Bolojan a mai afirmat că am intrat deja într-o rutină a acestor moţiuni de cenzură care urmează toate acelaşi tipar, şi anume bifează un exerciţiu politic.

Citește și: Moţiunea de cenzură a Opoziţiei intră la dezbatere şi vot în Parlament. „Guvernul progresist Bolojan a eşuat lamentabil”

„În locul discuţiilor pe soluţii, semnatarii moţiunii livrează doar haos şi scandal. În continuare nu înţeleg ce alternativă propun semnatarii moţiunii. Ar fi trebuit să lăsăm România să ajungă în criză? Ar fi trebuit să continuăm cu cheltuielile şi să adâncim deficitul? Ar trebui să nu investim în apărare şi să lăsăm România vulnerabilă?

Moţiunea arată faptul că semnatarii nu înţeleg contextul economic, social şi geopolitic în care ne aflăm. Sau se face că nu înţelege. Ni se spune să reducem deficitul, dar să nu tăiem cheltuielile”, a menţionat premierul Ilie Bolojan.

Ilie Bolojan: „Semnatarii moţiunii pretind că susţin România şi pe români, dar de fapt se folosesc de greutăţile şi suferinţele oamenilor pentru a câştiga capital politic”

„Am un mesaj direct pentru semnatarii moţiunii: V-aţi opus la fiecare proiect de restructurare pe care l-am propus în faţa Parlamentului. V-aţi opus măsurilor propuse pentru a avea un sistem de sănătate mai bun. V-aţi opus măsurilor care să facă ordine în finanţele ţării şi să echilibreze bugetul. V-aţi opus reformei fiscale prin care scoatem la iveală firmele fantomă şi asigurăm plata corectă a impozitelor de către firmele străine în România. V-aţi opus reformei instituţiilor de reglementare, dar şi reducerii de posturi în consiliile de administraţie. V-aţi opus autorizării armatei române de a doborî dronele ruseşti care ajung în spaţiul nostru aerian.”

„Puteţi să criticaţi guvernul oricât doriţi, este dreptul opoziţiei s-o facă. Dar mi se pare cu adevărat periculoasă maniera în care vă raportaţi la apărarea ţării noastre”, a afirmat Ilie Bolojan.

Potrivit lui Bolojan „prima datorie este siguranţa românilor”

„Ideea că avem de ales între apărare pe de-o parte şi sănătate şi educaţie pe de alta, este una populistă. Un stat puternic are nevoie şi de o apărare pe măsură şi de sisteme publice funcţionale. Investiţia în industria noastră de apărare va genera locuri de muncă, dezvoltarea infrastructurii şi oportunităţi pentru România”, a explicat premierul.

Ilie Bolojan arată că titlul moțiunii „ncearcă să pună etichete nemeritate, semnatarii îl folosesc pentru a dezbina o întreagă naţiune”

Premierul Ilie Bolojan a evidențiat că guvernul său a majorat redevențele pentru petrolul și gazele extrase de OMV Petrom și a transferat companiei responsabilitatea plății costurilor de mediu, de peste jumătate de miliard de euro, subliniind că „asta nu înseamnă să vinzi țara, ci să obții ceea ce i se cuvine”.

„România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare” se numeşte această moţiune de cenzură împotriva unui guvern care a crescut redevenţele pentru petrolul şi gazele extrase de OMV Petrom, care a scos din sarcina statului şi a pus în sarcina companiei să plătească costurile de mediu, costuri de peste jumătate de miliard de euro. Da, asta înseamnă să nu vinzi ţara, ci să obţii ceea ce i se cuvine”, a spus Bolojan.

„România are nevoie astăzi de responsabilitate şi are nevoie să continue să meargă pe drumul corect. Ţara noastră nu îşi permite o criză economică şi nici una politică. Oamenii aşteaptă de la noi maturitate şi onestitate. Prin urmare, singura decizie raţională este respingerea acestei moţiuni de cenzură”, a spus prim-ministrul în finalul discursului în plenul Parlamentului.

Citește și: Guvernul Bolojan pregătește o ordonanță trenuleț pentru mai multă disciplină bugetară în 2026

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
MApN anunță deplasări de tehnică militară în mai multe județe
MApN anunță deplasări de tehnică militară în mai multe județe
Președintele Poloniei și secretarul general al NATO sosesc marți la București, înaintea Summitului B9
Președintele Poloniei și secretarul general al NATO sosesc marți la București, înaintea Summitului ...
Radu Miruță anunță „curățenie generală” la Metrorex. Corpul de Control, trimis pentru verificarea contractelor și pierderilor
Radu Miruță anunță „curățenie generală” la Metrorex. Corpul de Control, trimis pentru verificarea ...
Zelenski: SUA continuă eforturile diplomatice și acționează ca mediator în schimbul de prizonieri
Zelenski: SUA continuă eforturile diplomatice și acționează ca mediator în schimbul de prizonieri
Germania și Ucraina își consolidează cooperarea în domeniul tehnologiei de apărare
Germania și Ucraina își consolidează cooperarea în domeniul tehnologiei de apărare
Grindeanu negociază o nouă majoritate parlamentară. UDMR susține refacerea coaliției și nu exclude un guvern minoritar
Grindeanu negociază o nouă majoritate parlamentară. UDMR susține refacerea coaliției și nu exclude ...
Nicuşor Dan pregăteşte terenul pentru noul Guvern: Patru scenarii pe masă şi consultări oficiale programate pentru 14-15 mai
Nicuşor Dan pregăteşte terenul pentru noul Guvern: Patru scenarii pe masă şi consultări oficiale ...
Parlamentul European aprobă măsuri pentru femeile antreprenor din mediul rural. Acces mai ușor la finanțare și recunoașterea muncii în ferme
Parlamentul European aprobă măsuri pentru femeile antreprenor din mediul rural. Acces mai ușor la ...
Centrala Nucleară de la Cernavodă oprește ambele reactoare: 1.400 MW ies temporar din Sistemul Energetic Național (SEN)
Centrala Nucleară de la Cernavodă oprește ambele reactoare: 1.400 MW ies temporar din Sistemul Energetic ...
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat 27,3 mld. lei la capitalizare într-o săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat 27,3 mld. lei la capitalizare într-o săptămână
DNA îl trimite în judecată pe Marian Vanghelie în dosarul Economat Sector 5. Prejudiciu estimat la peste 120 mil. lei
DNA îl trimite în judecată pe Marian Vanghelie în dosarul Economat Sector 5. Prejudiciu estimat la ...
Rabla 2026: Tichete ușor mai mari, dar fără creșteri semnificative.. Când vine decizia finală
Rabla 2026: Tichete ușor mai mari, dar fără creșteri semnificative.. Când vine decizia finală
PSD începe negocieri pentru o nouă majoritate parlamentară. Grindeanu discută cu UDMR, minoritățile și independenții
PSD începe negocieri pentru o nouă majoritate parlamentară. Grindeanu discută cu UDMR, minoritățile ...
Procedură simplificată pentru persoanele adoptate. Acces mai rapid la informații despre părinții biologici, fără proces în instanță
Procedură simplificată pentru persoanele adoptate. Acces mai rapid la informații despre părinții ...
Diana Buzoianu: USR nu negociază cu PSD și ar reveni la guvernare doar dacă social-democrații își asumă criza politică
Diana Buzoianu: USR nu negociază cu PSD și ar reveni la guvernare doar dacă social-democrații își ...
Statul lansează o nouă ediție TEZAUR. Românii pot investi cu dobânzi de până la 7,40% și fără impozit pe câștiguri
Statul lansează o nouă ediție TEZAUR. Românii pot investi cu dobânzi de până la 7,40% și fără ...
15.000 de oameni rămân fără apă în mai multe comune din Buzău. Barajul Cireșu intră în modernizare, iar autoritățile pregătesc cisterne și rezervoare
15.000 de oameni rămân fără apă în mai multe comune din Buzău. Barajul Cireșu intră în modernizare, ...
Chiriile au explodat în Europa. În multe capitale depășesc salariul minim. Unde se află Bucureștiul
Chiriile au explodat în Europa. În multe capitale depășesc salariul minim. Unde se află Bucureștiul