Știri interne

Protest al angajaților din domeniul cultural, de Ziua Culturii

15 Jan, 11:27 • Daniela Oancea
De Ziua Culturii Naționale, angajații Palatului Culturii din Iași au organizat un protest, nemulțumiți de subfinanțarea cronică a instituțiilor culturale și de salariile insuficiente care fac dificilă menținerea personalului calificat. Aceștia cer excepția de la reducerea cu 10% a fondului salarial, măsură care ar afecta grav veniturile sau ar trimite acasă zeci de angajați, informează Agerpres.
Protest al angajaților din domeniul cultural, de Ziua Culturii

Liderul sindical Celia Iacob atrage atenția asupra situației critice a angajaților din domeniul Culturii, precizând că salariile sunt deja foarte mici, aproape de limita subzistenței, iar o reducere de 10% ar însemna pentru unii colegi venituri mai mici decât salariul minim pe economie.

„Salariile noastre sunt deja foarte mici, sunt la limita subzistenței. Reducerea cu 10% ar însemna pentru unii colegi mai puțin decât salariul minim pe economie. Dacă se mai poate tăia și din salariul minim… ce să mai spun?, a declarat Celia Iacob, lider sindical.

Celia Iacob a explicat că, de exemplu, ea are 25 de ani vechime și un salariu de sub 4.500 de lei, în timp ce colegii care supraveghează expozițiile sau lucrează la pază, stând opt ore în picioare și interacționând cu vizitatorii, câștigă salariul minim pe economie. Salariul unui curator debutant este de 3.000 de lei, atât cât primește și un angajat cu studii superioare proaspăt angajat.

Protestatarii trag un semnal de alarmă privind neplata orelor prestate în weekend

„Noi lucrăm de marți până duminică. Avem colegi care lucrează în fiecare sâmbătă și duminică, tot anul, fără niciun spor. Este o situație inacceptabilă. Codul Muncii prevede la articolul 137 ca orele de sâmbătă și duminică să fie plătite cu un spor la salariu. Ei, bine, acel spor nu îl primim pentru că Ministerul Muncii se opune. Suntem în pericol de diminuare a fondului de salarii”, explică aceștia.

O problemă este subfinanțarea Culturii

Protestatarii au subliniat că, în ultimii 36 de ani, situația din cultură a rămas neschimbată. Anul trecut, pentru întreaga cultură s-a alocat doar 0,6% din PIB, în timp ce în alte state se investesc cel puțin 2%. Protestatarii atrag atenția că nu există fonduri pentru proiecte expoziționale de anvergură sau pentru plata utilităților.

Organizatorii protestului atrag atenția că nu există fonduri pentru proiecte expoziționale de anvergură sau pentru plata utilităților, în instituțiile de cultură.
Organizatorii protestului atrag atenția că nu există fonduri pentru proiecte expoziționale de anvergură sau pentru plata utilităților, în instituțiile de cultură.

„Instituțiile de cultură nu au bani pentru plata facturilor la electricitate, nu au bani pentru căldură. Noi am reușit să mai aducem ceva venituri la fonduri suplimentare, pentru că am lucrat toată vara, vinerea și sâmbăta, până la ora 21:00, dar, fiind Palatul Culturii, am avut vizitatori mai mulți. Este un efort, mai ales că nu avem personal suficient. Dar am făcut eforturi mari, tocmai pentru a asigura un venit suplimentar pentru instituție, deși nouă nu ni s-au mărit salariile din 2020. Sunt muzee care sunt într-o situație foarte gravă din punct de vedere al finanțării”, a declarat Celia Iacob.

Deficitul de personal este critic mai ales în rândul angajaților de supraveghere și al personalului administrativ

„Posturi importante, cum este cel de instalator, au fost scoase la concurs de trei ori fără succes, deoarece salariile oferite sunt foarte mici”, afirmă Celia Iacob.

 

Din toate aceste motive, trei muzee din Iași funcționează numai în weekend, când fluxul de vizitatori este mai mare: Muzeul Unirii, Muzeul «Poni Cernătescu» și Muzeul «Mihail Kogălniceanu», deoarece, susțin sindicaliștii, în timpul săptămânii nu există bani pentru plata utilităților.

„Sunt cheltuieli de funcționare foarte mari. Vă dați seama cât de mult costă lumina sau cât costă căldura. Nu putem ține vizitatorii în frig. Și nici noi nu putem sta în frig”, a conchis Celia Iacob.

Citește și: Ziua Culturii Naționale 2026: teatru, concerte și vizite gratuite la muzee

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția consumatorilor vor „paraliza” sectorul
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția ...
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările climatice de pe agenda globală
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările ...
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, cele pentru fashion cu 61% în primele nouă luni din 2026
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, ...
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile de președinte până la numirea unui nou șef
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile ...
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile au crescut cu 87% față de anul trecut
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile ...
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă în weekend
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă ...
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți decide”. Ce spune despre aderarea la UE
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți ...
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă în contextul în care războiul a revenit pe continentul nostru
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă ...
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul revenirii liberalilor în partid
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul ...
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare la capacitate maximă și cât din consumul României vor acoperi
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare ...
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați pleacă și ce salarii compensatorii primesc
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați ...